OPINIICele trei noutăți ale crizei - 20 iulie 2021

Cele trei noutăți ale crizei – 20 iulie 2021

Românii au descoperit „comoditatea în masă” de abia vreo 15 ani, cu sincopele legate de criza din 2008-2010 și cea începută anul trecut (încă insuficient resimțită datorită împrumuturilor masive).  Occidentul a descoperit-o ceva mai devreme, de vreo 60 de ani. Starea aceasta s-a terminat treptat, începând cu anii 90 (lichidarea statului bunăstării de Margaret Thatcher) și a sfârșit cu totul odată cu criza anului 2008. Dacă criza din 2008 a aruncat în focul capitalismului clasa de mijloc, cea declanșată direct de moșuleții cu bani din 2020 consumă de-a dreptul popoarele, acum statele fiind de-a dreptul, fără paravanul liberal, împotriva propriilor popoare – aceasta este noutatea crizei de azi.

Noutatea întâi – abandonul total al popoarelor

Acum fiecare ins e pe cont propriu. Popoarele se manifestă prin lideri, iar popoarele, azi, nu mai au lideri (cu câteva excepții), deci sunt abandonate. S-a ajuns aici prin separarea treptată, dintre popoare și elite (intelectuali, medici, structurile de forță). Popoarele nu au mai fost abandonate ca acum niciodată în istorie de către cei care trebuiau să le exprime (intelectualii) și de cei care trebuiau să le apere („paznicii” cetății). De cine trebuie să fie apărate? De bani.  De accesul la bani în exces, de comoditate pur și simplu – spune Țuțea („corupția” – în limbajul suprauzat de azi).  Desigur, mizeria rămâne o problemă, dar nu aceasta este miza majoră acum. Mizeria va urma după ce traiul pe datorie va intra pe culoarul înapoierii creditului generalizat. Moșuleții cu bani, cei care au produs prima desfigurare comunistă la scara lumii,  – finanțând revoluția bolșevică din noiembrie 1917, au reușit, iată, prin încurajarea consumului și separarea acestuia de cunoaștere, să pună între paranteze conștiința insului, anihilându-l cultural și național.

A doua noutate. Lumea e pregătită pentru comunizare prin suspendarea gândirii (?)

Lumea e pregătită de comunizare la o scară fără precedent, cred ei.  Singura formă de „cunoaștere” agreată, este cea tehnologică, dar aceasta este, de fapt, o formă inferioară de cunoaștere în raport cu marile categorii ale adevărului și binelui. Această formă de guvernare se numește „guvernare prin rețele”, iar numele moșuleților sunt relativ publice, unii sunt cam aceeași (familiile), alții sunt „nou intrați” în clubul celor care cred că dacă au mulți bani, au de reorganizat lumea. Abandonarea popoarelor de către elite și structurile de forță, separarea conștiinței de neam, a credinței și a culturii universale de personalitatea individuală, este mediul propice de propagare a fricii la scară planetară.  Frica este cea care, arăta Heidegger, desființează. Îl scoate pe om din fire, din ființă. Îl face neom (omul anarhic). De aceea spun că criza de azi e îndreptată împotriva omului. Aceasta este anarhia generalizată care nu a evoluat „satisfăcător” la 1917, o dată cu revoluția bolșevică,  și nici după 1944, decât în câteva țări din Estul Europei (știm acum de ce românii „nu sunt patrioți ca ungurii și polonezii”, pentru că cei mai competenți – și patrioți,  au fost omorâți pe capete după 1944, fenomenul Pitești nefiind prezent în nicio altă țară comunistă). Deci, parafrazându-l pe Garcia Marquez, ne așteaptă „un veac de singurătate”, o însingurare la scară cosmică. Ca români, însă, avem șansa să redescoperim familia și țărănescul din jurul orașelor, cu condiția să ne oprim la timp din mirajul ego-ului propriu, să reinițializăm inteligența colectivă și să apucăm drumul cărților marii culturi (din care prea puține, spre deloc, mai sunt în librării). Libertatea – pe care tot mai puțini o căutăm, stă în carte. Dar câți dintre noi mai avem puterea să o deschidem?

A treia noutate: tânjala se plătește, de către toți. Acum

Pentru că doar prin carte ne putem asuma marile probleme. Pentru că răspunsul la criză este iarăși unul nou: asumarea. – Fiecare să-și asume neamul din care face parte. Descurcăreala și jumătățile de măsură, și aici avem a treia noutate a crizei, nu mai sunt doar o notă de subsol a unora și altora („fiecare cu păcatele lui”), sunt dinții fiarei contra omului. Simplu. E momentul decontului.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...