OPINIINicolae Iorga - Ce datorăm marii personalități?

Nicolae Iorga – Ce datorăm marii personalități?

Nicolae Iorga este mai mult decât istoric. Ca mai toate personalitățile majore ale culturii române, Nicolae Iorga are o contribuție structurală la stabilirea societății românești moderne, a statalității românești. Cu alte cuvinte, personalitatea lui Nicolae Iorga are statură geostrategică pentru România și trebuie tratată ca atare. El este cel căruia îi datorăm cele două afirmații tari: „România – stat de necesitate europeană” (Geopolitica și Geoistoria), și „Cine nu vine astăzi să semene muncă şi credinţă, acela este un răufăcător.” (1916, p.3) – continuând cu amplitudine opera eminesciană de gândire asupra spațiului românesc.

Nae Ionescu, probabil cel mai important intelectual al epocii interbelice, afirmă răspicat că Iorga înseamnă pentru România fixarea și formularea unui „mare adevăr”[1] , poate chiar a marelui adevăr văzut de pe aceste locuri. Astfel, Iorga, după Eminescu, arată Nae Ionescu, este al doilea român care fixează spațiul românesc modern pe cerul ideilor universale, aplicându-le în plan național, autohtonizându-le. Este o primă ancorare a spațiului românesc în adevăr, deschizându-i calea către cultura majoră, dacă ar fi să folosim termenul lui Blaga[2]: părăsirea boicotului istoriei și reintrarea românilor în făurirea istoriei. Nae Ionescu identifică, sintetic, cele trei axe majore ale contribuției lui Iorga:

  1. demitizarea liberalismului;
  2. reamplasarea programatică a ortodoxiei în nucleul social;
  3. declanșarea mișcării de autohtonizare a culturii.

Iorga arată răspicat că mișcarea de eliberare națională din Sud-Estul Europei are alte resorturi decât emanciparea din Occident: „Dacă conştiinţa naţională s-a trezit pe urmă, a fost nu pentru că a provocat-o Revoluţia franceză, ci pentru că s-a ridicat indignată împotriva încercării Revoluţiei franceze, care continua tradiţia monarhiei cuceritoare, de a supune popoarele mai slabe popoarelor mai tari.” (Iorga, 1916, p.5)

Din păcate, arată Nae Ionescu, niciuna dintre mișcările politice de după primul război mondial nu a preluat cum se cuvine aceste deschideri. Partidul Național Liberal ieșind din discuție, rămânea Partidul Național Țărănesc, dar acesta a „degenerat” și „falsificat” politica țărănească și națională pe care ar fi trebuit să o servească, inclusiv deschiderile lui Iorga, în timp ce sămănătorismul și poporanismul au luat forma unui „țărănism încadrat în formele contractualismului apusean”, deci materialist și liberal.

Iorga avea și de ce să nu se lase vrăjit de materialismul liberalismului occidental. Doar el lansează teza romaniilor populare, indirect confirmată de scrierile de mai târziu ale lui Stahl[3] asupra obștilor sătești. Spațiul românesc avea deja o formulă de guvernare rodată, țărănească, aptă să producă și să susțină civilizația, fără să intre în contradicție cu spiritul comunitar: obștea satului devălmaș.  Obștile au produs în același timp o formulă „democratică egalitară” și stat, care a funcționat milenar, ba chiar a fost vector de formare etnică și de rezistență geopolitică sub forma romaniilor populare:

„Aici, printre cei cari participă la această organizare spontană, pe care eu o numesc, după acele cazuri în care se întâlneşte numele ei, a Romaniilor, sunt şi ţărani.  Aceşti rurali, cineva îi descoperă pretutindeni, în mici turme de oameni, cari uneori se ascund înaintea duşmanului sau a intrusului, dar alteori îi opun o rezistenţă dârză şi norocoasă. În fruntea lor sunt juzi, precum aceia din Britania, după secolul al V-lea – şi ceva îi mai aminteşte în instituţia judecătorilor aleşi, astăzi – ori ca cei din Sardinia, deveniţi adevăraţi principi, aceia , aceia de la Roma, de la Veneţia, din Italia medievală sau ca reprezentanţii aceleaşi instituţii, de o neapărată şi directă utilitate, de pe ţărmul oriental al Adriaticii, din văile Macedoniei, Traciei, Eladei, de pe tot întinsul acestei vechi părţi din Imperiul Roman şi din ţinuturile învecinate, care se formează ca o Romanie, o Românie care durează până în ziua de azi.” (Iorga, 1999, p.168).

Cele trei direcții ale lui Iorga sunt, de fapt, toate, expresii ale imperativului autohtonizării culturii și construcției social-politice. „Unii și alții, conservatori și junimiști, nu aduceau cu ei însă un program pozitiv de guvernare și nici un principiu creator pe a cărui desfășurare să se poată construi un stat.  Acțiunea ziaristică a lui Eminescu, singurul om public care, în această perioadă a gândit organic – și încă și el numai timid -, a rămas izolată; cu atât mai mult cu cât nici nu a ajuns la o formulă matură de expresivitate.  Primul deci, care a isbutit să arunce fundamentele adevăratei civilizații românești a fost profesorul Iorga, și anume în acțiunea întreprinsă la «Sămănătorul».  Meseria, temperamentul și structura lui spirituală îl indicau de altfel. Și astfel am aflat că statul românesc și civilizația românească nu se pot ridica decât pe autohtonism, adică pe punerea în valoare a specificul românesc, și nu au decât un isvor de alimentare – clasa țărănească.” (Nae Ionescu, „Roza vânturilor”, p.191)

Pe această bază Nae Ionescu construiește doctrina politică a statului țărănesc, pe de o parte, iar tânăra generație, de la Mircea Vulcănescu la Mircea Eliade, de la Cioran la Vasile Băncilă etc. construiesc „românește” cea mai strălucită expresie universală a culturii române. Cea mai importantă urmare a imperativului autohtonizării este principiul organicității statului, și din acest punct de vedere țărănimea trebuie recuperată ca bază a statului, întocmai cum a fost în epoca voievodală. Este aici o diferență majoră față de „Europa” discursurilor europenizante. Pentru că mai există o Europa, arată Iorga, cea a realităților și dezvoltărilor organice, necontractualiste, neartificiale și nematerialiste, este statul țărănesc nu doar românesc, ci din întregul sud-est european (cel românesc de până la epoca fanariotă): „Este însă un drum care e al nostru; fără nici un fel de îndoială; e cel al sud-estului european. Drumul cel mai firesc al nostru, și cel pe care ar fi trebuit să-l călcăm mai întâiu. … A spus-o înaintea mea, cu mult, Neculai Iorga, acest vizionar al destinelor și al politicei noastre, atunci când a înființat la București Institutul Sud-Est European. Drumul acesta, politica noastră de stat nu l-am umblat …” (Nae Ionescu, Roza vânturilor, p.136)

Nicolae Iorga se află în filiația culturii române cu „conștiința tragică a existenței”, începută prin Eminescu și continuată prin Hașdeu și Pârvan, dusă mai departe de Nae Ionescu[4].

Vom observa, de altfel, că ideile lui Iorga au avut o covârșitoare forță și în planul realităților, al faptelor. Rolul lui Nicolae Iorga în mobilizarea României în momentele de cumpănă din Primul război mondial și în făurirea Generației Marii Uniri a fost covârșitor.

De altfel, Nae Ionescu arată că generația războiului, care a purces la reconstrucția țării în cadrul României Mari, este creația lui Nicolae Iorga„El ne-a definit generația, el ne-a precizat drumurile. De aceea, ori pe unde ne-am afla, alături de el sau … împotriva lui, noi, generația răsboiului, căreia îi în sarcină crearea noului stat românesc, suntem PROMOȚIA ISTORICĂ NECULAI IORGA. Ce reprezintăm? PRIMATUL SPIRITUALULUI.” („Roza Vânturilor”, p.193. s.a.)

Prin ancorarea culturii în adevărul național, Iorga arată că adevărata bază a statului român  nu poate fi decât țărănească. De altfel, o urmare concretă, revoluționară, a ideilor lui Iorga este mobilizarea excepțională a efortului de război în anul de cumplită cumpănă al lui 1917. Istoricul Petre Țurlea arată că: „Felul cum s-a implicat direct în evenimente regele Ferdinand i se datorează tot lui Nicolae Iorga. Barbu Știrbey – nota istoricul [N. Iorga în „O viață de om”, vol. 2, p.276] – «mi-a cerut sâmbătă dimineața [22 aprilie], în plină stradă, să redactez proclamația către ostași pe care «Regele, în starea sa de spirit, n-o poate face. Acolo, pe palma mâinii, cu creionul, am scris rândurile prin care, amintindu-se darurile lui Ștefan cel Mare către ai lui, se promitea țăranilor de pe front împroprietărirea. Regele a adaos și promisiunea unei lărgiri a dreptului electoral».”[5] În felul acesta Iorga a salvat țara de tulburările bolșevice și a pus piatra de temelie pentru reapariția clasei de mijloc țărănești. De altfel, încă din ianuarie 1916, la conferința de la Ateneu ținută pentru Societatea ortodoxă națională a femeilor române, Iorga a legat necesitatea împroprietării de noua „fundație politică a statului român: Unirea cea mare” Iorga, 1922, p.15). Unirea, deci, nu se putea face decât cu țăranii care, plecați pe front neliberi, se vor fi întors ca „gospodari liberi; din pământul altora ați plecat, în pământul vostru, dacă veți avea zile, vă veți întoarce; dacă nu, măcar ai voștri vor stăpâni pământul pe care-l veți fi meritat prin vitejia voastră.” (idem, p.33)

Amintim câteva dintre gesturile și teoriile sale de importanță capitală, care își așteaptă înțelegerea, asumarea și reutilizarea lor cu vrednicie de către cei de astăzi:

I:       a romaniilor populare (care arată că aici noțiunea de stat a fost organică, nu impusă de sus în jos, și e indisolubil legată de formarea poporului român),

II.   a Bizanțului după Bizanț (moștenirea creștină ortodoxă a fost efectiv în sarcina domnilor români multă vreme după căderea Constantinopolului, de la Alexandria până dincolo de Nipru), a vitalității naționale (care să fie scopul politicii de stat și al educației?). Iată un citat semnificativ:    

III.  A graniței ca hotar – adevărata frontieră europeană (frontiera ca mijloc de comunicare culturală, după modelul roman vs. frontierele iredentiste, de tip asiatic, ale unora dintre vecinii noștri): „Dar odinioară hotarul nu era așa [doar cu funcție despărțitoare strictă]. Nu erau funcționari financiari, nu erau jandarmi, nu erau puști întinse împotriva încălcătorului de hotar. Hotarul avea un sens mult mai larg. Cuprindea o regiune întreagă. … S-a arătat ce însemna un hotar roman. Hotarul roman se întindea, – cum se face socoteala acum pe kilometri, – pe mulți kilometri pătrați și hotarul acesta avea o însemnătate pe care noi nu ne-o putem închipui acum, când două lumi deosebite și două lumi vrăjmașe își stau una în fața celeilalte. Era, cum am zice, un hotar fecund, un hotar creator de viață, producător de sinteză. Se alcătuia în părțile acestea o lume care fără acest hotar nu s-ar fi putut alcătui, sau nu s-ar fi alcătuit în acest chip. …” (Iorga, 1996, p.107)La fel de aproape de noi s-a aflat statul unguresc, stat născut datorită unei investituri papale. Dacă statul bulgăresc încerca să preia ideea imperială romană, cel unguresc se năștea prin decret religios, Papa având nevoie de un instrument militar ascultător față de biserica Romei.

IV.  Teza imperiului de substituție (Bizanțul a luat efectiv mințile multora care s-au crezut, unii  se cred și astăzi, moștenitorii Romei/Constantinopolului): „«La alte popoare a fost întâi Statul de imitație, de contrafacere, uneori chiar de caricatură, date fiind hotarele înguste în care se înstăpânise ceva care semăna cu ideea Romei apusene.» [N. Iorga, „Sfaturi pe întuneric”, II, 1940, p.332] Un asemenea stat a fost cel bulgăresc, galvanizat de o idee imperială, de pildă, născut datorită unei ambiții politice și nu a unei evoluții organice a societății.

V.  Iorga a combătut cu curaj nu doar iredentismul maghiar și expansionismul sovietic (prin teza imperiului de substituție), dar și geopolitica germană aflată în plină expansiune (prin teoria vitalității).

VI.            Avem a recupera de la Iorga „problema țărănească”, reforma agrară susținută de el punând bazele clasei de mijloc (reforma rurală – împroprietărirea promisă pe frontul lui 1917): „Dar în acești cinzeci de ani cele mai grele chestiuni au fost agitate, și, la urmă, neresolvite sau resolvite rău, neîndestulător, oportunist. Acum în urmă, după o răscoală crud înnăbușită problema țerănească, de resolvirea căreia atârnă tot viitorul țerii, s-a ridicat, cerând neapărat o soluție. Un program agrar a fost schițat de Guvern, și țara a fost de două ori întrebată cu privire la dânsul. Țara, – asta înseamnă «nația», singura cu drepturi.” (scria Iorga în însemnările sale în 1915, publicat în „Razboiul nostru în note zilnice”, vol. 1, p. 226)

VII.  Să descopere valențele geopolitice ale limbii române – domn/dominus, țăran/terra, județ/jude …:

[Domn]  „În Roma veche cuvântul de «imperator» se întrebuința rar, numai în anumite ocazii solemne, sau pe inscripții și monede. În limbajul obișnuit, pentru a nu i se zice șefului statului «rege», ceea ce amintea vremea dinaintea republicii, care era, de fapt, stăpânirea regilor etrusci, cuvântul care se întâlnește necontenit este, pe lângă mai vechiul «princeps», acela de «dominus».

Din «dominus» a venit «Domn» al nostru. În viața poporului românesc nu s-a întâmplat nimic care să îngăduie a fixa o deosebire între vremea «împărătească» și vremea «domnească»; nu putem găsi ceva care, în afară de această tradiție, ce s-a întins aproape două mii de ani, să fi adus scoaterea la lumină a cuvântului de «domn». (Iorga, 1996, p.49) (ibidem, p.208)

 

[Județ] „În Ardeal există, și la sași și la secui, scaune. Secuii se împart într-un număr oarecare de scaune, de unde vine și numele de szék, de Szekély, care sunt «scăunași», fiindcă scaun înseamnă scaunul de judecată; scaun și județ este totuna.  … Nicăieri sau aiurea nu se întâlnește, în tot cuprinsul regatului ungar de odinioară și în tot restul Ardealului, o instituție de scaun de judecată la bază. Și, natural, în fruntea acestor scaune stau juzii; ele sunt județele. Jude, județ sunt lucruri care merg împreună. De ce secuii le numesc așa? De ce ei au scaune de judecată? De ce au județe și juzi? Fiindcă au găsit, atunci când s-au așezat aici -, și cea dintâi care s-au așezat au fost pecenegii, de rasă turaniană, și ei însă deosebiți de partea turaniană din formațiunea poporului maghiar, – organizații de felul acesta, care, de altfel, se întâlnesc în toată lumea romană, organizații pe juzi și pe județe. Sardinia era împărțită într-un număr oarecare de judicaturi, în fruntea cărora stăteau juzi. Dacă, pe vremea când strămoșii românilor era în legătură cu vizigoții, la aceștia se găsește ca șef, un jude, Atanaric, – și niciodată germanii nu au fost conduși de juzi -, în secolul al IV-lea, aceasta înseamnă că goții erau în legătură cu poporul de la care au luat pe «jude». …”

(ibidem, p.208)

[Țară] „De origine latină, termenul se deosebește la noi, ca înțeles, de acelea pe care l-a avut în limba strămoșilor … . Terra era pentru romani numai ceea ce numim pământul, după latinul pavimentum ceea ce înseamnă pavat, adică drum de piatră, șosea, ceea ce dovedește cât de mult sunt legate începuturile noastre nu numai de o viață mult mai ridicată decât a unor simpli țărani sau a unei adunături oarecare, culeasă întâmplător, ci de a ostașilor Imperiului, acei veterani parte din înaintașii noștri, al căror nume a ajuns să fie la noi al oricăror bătrâni. …

Lumea e, la noi, împărțită în țări, înțelesul primar al cuvântului dispărând … cu totul și fiind înlocuit prin pământ [acest sens primar de pământ, al lui terra]. Acele țări nu se numesc după înfățișarea lor sau după amintirile istorice, ci după neamul care se află pe ele. Uneori, ca la alții, e vorba de neamul care a cucerit și are stăpânirea, de unde numirea de Țară Ungurească la cei de dincoace de munți … Cu sufixul esc se zice: Țara Rusească, Țara Leșească, Țara Sârbească (și pentru Bulgaria), Țara Turcească, Țara Frâncească, Țara Nemțească. Dar se observă că, pe lângă numele străinului, e și acela al băștinașului.   Se întrebuințează însă, fără țară, sufixul ime, care o cuprinde, ca în Secuime (nu Țara Secuiască), precum mahalalelor din Moldova colonizate cu munteni li se zicea Muntenime.

Țara Românilor e Țara Românească. Oriunde nu e atinsă de barbarii cuceritori, ea păstrează acest nume. … Pentru românul de peste munte, care-și zice român -, pe când Galo-romanul și-a zis franc și italianul din Nord lombard, după stăpâni, și aceasta înseamnă că n-a ieșit din dreptul său moștenit ca să intre în dreptul învingătorului -, a veni dincolo de munți, e a merge în Țară. Aceasta nu din cauza titlului oficial, pe care nu-l citește și nu l-a învățat la școală, ci pentru că așa e scris în sufletul său însuși. Odată era țară, împărțită doar după ape (Țara Oltului, cu olteni, Țara Bârsei, cu bârsani) tot ce nu ne spusese mai la Nord de Carpați, sub sabia regelui de năvălire al ungurilor. Când năvălirea acestora a atins și brâul munților, oprindu-se prin puterea naturii ocrotitoare acolo, țara a fost această linie de jos. Tot țară e ținutul până în Dunăre pentru ciobanul mocan. … Astfel țară înseamnă, fără nici un alt adaos, pământ românesc liber, în toată întinderea lui și cu tot sacrul drept care se cuprinde în el. O țară îngustată prin violența străinului, care, astăzi, de la sine s-a refăcut în vechile hotare prin acea elasticitate de spirit care e unul din marile elemente ale vitalității unui popor.

Și de aceea a muri pentru țară a fost cea mai înaltă datorie pentru generațiile care, au închis ochii înainte de vreme.” (idem, pp. 37-40).

 VIII. Ne-a limpezit „ce înseamnă popoarele balcanice”, și, odată cu acestea ce înseamnă Dunărea și Marea, vecinii, părtași mai mult sau mai puțin la un destin comun. Acesta este un necesar punct de plecare dinspre Sud-Estul Europei a conceptului de Unitate Europeană în raport cu diversitatea sa etnico-geografică („Între Pind și Balcani este fără îndoială o legătură, dar este imposibil să nu deosebească cineva natura absolut distinctă între Balcan … și … Pind…” – 1916, p.9). Din acest punct de vedere putem spune că primul geopolitician român a fost Iorga, de la el plecând analizele geopolitice propriu-zise ale lui Simion Mehedinți, și dincolo de acesta, ale lui Ion Conea și Anton Golopenția. Pentru Iorga, Dunărea este purtătoarea „acelorași nevoi dunărene” pentru popoarele înconjurătoare (1916, p.3). Fraza întemeietoare de geopolitică este „România – stat de necesitate europeană”, ceea ce înseamnă că „România noastră trăiește și vorbește aicea nu numai pentru dânsa singură. … Înseamnă, deci, că mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte [cheie] trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui așezat).” (Golopenția și Vulcănescu în Geopolitica și Geoistoria, 1, p.3)

IX.  De la Iorga societatea românească avea să învețe să gândească în ansamblu, aspect specific unei societăți civilizate: „Căutați sensurile”. „Importantă este priveliștea. Să nu faceți statistica frunzelor unui peisaj, ci într-un peisaj să vedeți ceea ce este fundamental și dominant organic.” (Iorga, 1999, p. 224)

X.  Ni l-a pus în ordine pe Eminescu. Ni l-a pus în capul lucrurilor, limpezindu-i locul în conștiința noastră publică. Dacă astăzi, de pildă, mai sunt derutați care să spună despre Eminescu că este „cel mai mare poet național”, Iorga este primul care arată că Eminescu a fost „om complet”.  Eminescu – omul deplin al culturii românești, este sintagma lui Noica pregătită de Iorga: „În 1939, vorbind despre Mihai Eminescu cel din caiete, N. Iorga scria …: «Un om complet…» Nu e vorba de un om complet în sensul de împlinit, ca Goethe; … Eminescu este o conștiință de cultură completă, de la înțelegerea tragicului antic ca tragic al edificării la un capăt al culturii până la organul, oricât de nedezvoltat la el, al matematicilor, pentru celălalt capăt al culturii.” (Noica, Eminescu sau gânduri …, p.69).”

XI.  Nu în ultimul rând, marele cărturar a inițiat Școlile de vară care aveau ca scop civilizarea poporului prin cunoașterea istoriei (la Vălenii de Munte), iar preocuparea lui pentru unitatea Europei de sud-est a fost una de căpetenie („Ce înseamnă popoarele balcanice?”).

[1] „Era însă imposibil ca marele adevăr fixat și formulat de d. Iorga să nu rodească. Neutralizat, prin accidentele mai sus amintite, în planul realizărilor practice, el a fost cu atât mai activ în mișcarea ideilor. Aici se încadrează:

  1. lupta în potriva spiritului și mentalității liberale – care e un fapt permanent în istoria României moderne …
  2. noua mișcare ortodoxă care în fond nu este decât o reacțiune împotriva spiritului secular înstăpânit în metafizică și al cărui punct de ajungere trebuie să fie – mână-n mână, de altfel, cu neo-scolastica – neutralizarea spiritului protestant al renașterei pe care s-a construit civilizația actuală europeană și- artificial – și cea românească;
  3. necesitatea de a se ajunge la manifestări de artă și cultură specifice … prin autohtonism.”, Nae Ionescu,Roza vânturilor, p.192 (1930)

[2] Vezi Blaga, Trilogia culturii, Opere IX, p.309, iar la p. 344, adaugă: „… o populație creează o cultură majoră, când își realizează aceleași posibilități prin jgheaburile structurale proprii maturității, ca atare.”

[3] „Cu ajutorul tipului «arhaic», vom scoate în relief elementele care concură la menţinerea satului devălmaş; prin tipul «evoluat», dimpotrivă, vom insista asupra elementelor care duc la disoluţia lui.

Satul arhaic este un sat cu o obşte democratică egalitară, vag colorată gerontocratic şi cu o populaţie omogenă alcătuită exclusiv din băştinaşi, formând o singură «ceată» închisă nebăştinaşilor, folosind trupul de moşie în «devălmăşie absolută», prin «stăpâniri locureşti» şi, excepţional, «pe sumă de stânjeni», pe baza unei economii naturale, dominată de «folosirea» prin muncă directă a pământului, în tehnicile primitive ale defrişărilor şi desţelenirilor permanente.” (Stahl, vol. II, p.13)

[4] Eliade în „Roza Vânturilor”, p.429.

[5] Petre Țurlea, Nicolae Iorga, purtător de cuvânt al oștirii în fața regelui Ferdinand, în „Historia”, f.a. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/nicolae-iorga-purtator-de-cuvant-al-ostirii-in-fata-regelui-ferdinand . Petre Țurlea citează

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...