E 11 dimineața. Căldură mare, cu multă umiditate, tipică pentru începutul de august. E una din acele zile în care parcă te afli la tropice – transpiri stând degeaba. Afară sunt 35 de grade la umbră: câte or fi la soare nu mai contează; doar nu eşti nebun să stai în soare pe vremea asta. Înăuntru, mașinăria de aer climatizat duduie din toate motoarele: se căzneste să ne ţină la 25 de grade, scoţând afară umezeala dinăuntru ca să putem respira un pic.
Căţelul, de obicei lăţos ca o oaie, a fost tuns cazon ca să poată trece mai uşor prin cuptorul verii. Acum moţăie pe parchet, în aşteptarea plimbării zilnice, atunci când stăpânul s-o îndura să-l scoată. Numai că stăpânul vede lucrurile altfel; pentru el este o zi numai bună pentru a zace în casă, a citi vreo carte uitată pe noptieră şi a bea ceva răcoritor Ziua ideală pentru a nu face nimic.
Deodată, căţelul ciuleşte o ureche, apoi mârâie nervos şi începe să latre. Simte că cineva dă târcoale. Nu s-a înşelat: Bing-bang, bing-bang! la uşa de la intrare. Încerc să-mi imaginez cine ar putea fi nefericitul nevoit să iasă din casă pe canicula asta şi ce motivaţie puternică trebuie să fi avut. Mă ridic cu greu din fotoliu, mă adun un pic, pun un tricou pe mine şi mă târăsc să deschid, să văd cine e temerarul. Iată, e vecina de la parter (eu stau la etajul doi). O tipă de vreo 60 şi ceva de ani, în pragul pensiei, care locuieşte singură în garsoniera de dedesubt. Născută și crescută în Montreal, din părinţi irlandezi. Mă salută şi îmi zâmbeşte. E clar, are nevoie de ceva! Îi răspund la salut, dar nu la zâmbet. Are o problemă: vrea să facă un duş rece şi constată că apa i se scurge pe alături. Da, e o problemă majoră, trebuie să recunosc, pe o aşa căldură. Ridic sprâncenele: Cum pot să o ajut? Vrea să vină să facă un duş la mine? Chicoteşte. Oh, nu, desigur (dar probabil că i-a trecut şi asta prin cap). A chemat instalatorul să repare scurgerea, dar acesta nu a găsit robinetul principal, „main-ul”, cel care „taie” intrarea de apă în casă, aşa că a trebuit să cheme şi oamenii de la primărie ca să oprească alimentarea de unde ştiu ei.
Tot nu pricep ce vrea de la mine… O întreb din ochi: Aşa, şi? Unde e problema mea? Nu mă pricep deloc la instalaţii… A, nu e vorba de asta! Ar dori, dacă pot, să îi traduc, să se înţeleagă cu domnul trimis de la primărie… Că ea, săraca femeie, deşi trăită toată viaţa la Montreal, nu înţelege franceză; afară de Bonjour şi Merci, nu a studiat mai departe… Iar instalatorul trimis de primărie, şi el născut-crescut în acelaşi oraş, dar din părinţi francofoni, nu ştie o boabă engleză. Cât despre vorbit cu mâinile, cum ar proceda niste oameni civilizaţi în acest caz, ar fi, să recunoaştem, o crimă pe căldura asta!
Bun aşa, îmi zic. Ce noroc că doamna are un vecin emigrant să o scoată din impas! Altfel, interacţiunea dintre doi bieţi canadieni nativi se sfârşea printr-o nouă bătălie politică pe tema limbilor oficiale! Îmi trag pantalonii pe mine (din politeţe, nu din necesitate), ies din apartament, stau afară, în căldură şi umezeală, şi traduc de zor din franceză în engleză şi invers, pentru ca producţia să nu sufere şi societatea multicultural dezvoltată să avanseze spre cele mai înalte culmi… Lucrurile se clarifică, instalatorul trece la treabă, eu rămân pe poziţie, în caz de nevoie… Din când în când mai intru în casă să mai iau o înghiţitură de apă rece, sub privirile mirate şi oarecum decepţionate ale căţelului, şi apoi, înapoi la datorie!
În plină muncă de traducere, îmi trece prin cap cum ar arăta situaţia asta în Târgu Mureş, dacă ungurul Janosz şi românul Tiberiu ar trebui să cheme vreun emigrant pakistanez sau chinez să îi ajute să se înţeleagă între ei, în ţara lor natală… Dar aici nu suntem în retrograda şi corupta Românie, ci în Canada, unde toţi avem drepturi, inclusiv dreptul de a nu vorbi altceva decât limba maternă (doar dacă eşti băştinaş – pentru emigranţi regula asta nu se aplică!).
După vreo oră şi ceva treaba e gata, toată lumea e mulţumită şi pleacă acasă cu sufletul împăcat. Vecina poate să facă duş, instalatorul va fi plătit dublu pentru că a muncit duminică, iar emigrantul e fericit că a mai prestat nişte muncă voluntară în folosul comunităţii. Numai căţelul e nemulţumit, pentru că i s-a luat din timpul de plimbare.”
Textul face parte dintr-un volum în curs de apariție