Un amendament la legea educației prevede că exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal, informează Agerpres.
Decizia vine după mai multe cazuri care au șocat opinia publică: în București, un elev a înjunghiat o profesoară, în Prahova mai mulți elevi au batjocorit un cadru didactic, iar un elev a înțepat un profesor la Bacău. În varianta inițială a legilor, măsura exmatriculării fusese exclusă.
Potrivit amendamentului, analiza disciplinară poate fi iniţiată de personalul şcolar în urma unei încălcări a regulamentelor unităţii de învăţământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului. Elevul şi părinţii/tutorii legali sunt informaţi cu privire la natura încălcării şi sunt convocaţi la o întâlnire formală.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Elevii au dreptul la apărare şi nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective. Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ, în cadrul activităţilor extraşcolare sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online.
Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcţie de gravitatea faptei, sunt: observaţie individuală; mustrare scrisă; retragerea temporară sau pe durata întregului an şcolar a burselor de care beneficiază elevul; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ; suspendarea elevului pe o durată limitată de timp; preavizul de exmatriculare; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în altă unitate de învăţământ; exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învăţământul postliceal. Aceste sancţiuni pot fi însoţite şi de scăderea notei la purtare.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor/tutorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context.
Violenţa fizică sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare, prevede amendamentul.
Mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, preavizul de exmatriculare, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în altă unitate de învăţământ, nu se pot aplica în învăţământul primar.
Preavizul de exmatriculare şi exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ se pot aplica în învăţământul obligatoriu numai în situaţii foarte grave, când prezenţa elevului în şcoală pune în pericol siguranţa elevilor sau a personalului din şcoală, afectând dreptul la educaţie, respectiv la muncă.
Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an şcolar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.
Elevii care au fost sancţionaţi beneficiază de consiliere, intervenţie psihologică şi psihoterapie, precum şi de activităţi remediale.
Procedura de aplicare a sancţiunilor prevede în mod obligatoriu: informarea elevilor şi a părinţilor/tutorilor legali; intervievarea elevilor, în prezenţa părinţilor/ tutorilor legali; după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 şi a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta; oferirea posibilităţii de contestare a sancţiunii.
În procesul de sesizare şi analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinţii/ tutorii legali se realizează în absenţa elevilor, într-un spaţiu dedicat, care asigură confidenţialitatea, în prezenţa consilierului şcolar şi a mediatorului şcolar, dacă este necesar.
Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unităţii de învăţământ sunt obligaţi să acopere, în conformitate cu prevederile art. 1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparaţiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare.
AUR: Noi am cerut cu insistență această măsură
Într-un comunicat de presă, partidul AUR afirmă că a cerut „cu insistență” această măsură.
„Una dintre măsurile solicitate cu insistență de AUR, exmatricularea elevilor, a fost reintrodusă în legea învățământului preuniversitar!
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a susținut în cadrul ședinței Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, care analizează proiectul legii învățământului preuniversitar, ca elevii din învățământul obligatoriu să poată fi exmatriculați în situația în care provoacă lucruri grave.
Astfel, printre sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor se va număra inclusiv exmatricularea, lucru propus de AUR prin amendamente.
Așa cum propunerea legislativă prevede sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, considerăm oportună și necesară enumerarea sancțiunilor care pot fi aplicate elevilor, care vor fi detaliate în Statutul Elevului.
Evenimentele din ultimele săptămâni, în care au fost implicate mai multe cadre didactice umilite sau atacate de elevi, reprezintă un argument important pentru a susține introducerea posibilității de exmatriculare a elevilor în proiectul legii învățământului preuniversitar”, menționează formațiunea conservatoare.























„Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an şcolar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.”
Un hohot de râs! Băieții își iau „liber” singuri mult mai mult de-atât. Se mai duc „teacher”ii după ei acasă ?
Cei din București/Prahova/Bacău cât ar fi luat, dacă aveau noroc de asemenea lege ?
E permis „elevilor” să-și aștepte „teacher”ul preferat la poarta instituției, ca să fie „afară” ? Apoi, ca minori, cât iau ? Doar dacă s-or găsi … martori ?
De problemă „SIS-TE-MI-CĂ” o fi auzit d-l Simion ? Sau dânsul e cu „free markets and the rule of law” ? Că amărâții n-au șanse să lucreze într-o economie de vârf știe d-l Simion ?