ACTUALITATECNCD: IPS Teodosie nu a discriminat femeile

CNCD: IPS Teodosie nu a discriminat femeile

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a hotărât că ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu a discriminat femeile atunci când a explicat de ce acestea nu pot fi preoțite în Biserica Ortodoxă, informează un comunicat.

Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertăţii religioase şi a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze şi să-şi aplice propriile regulamente atunci când un ierarh, în exprimarea libertăţii de conştiinţă şi religioasă, poate aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în speţă dreptului la demnitate a femeilor. Acest drept şi această obligaţie a cultelor recunoscute de stat rezultă şi din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”, se arată într-un comunicat al CNCD.

Potrivit acestui articol, „în activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Hotărârea CNCD a fost adoptată cu 6 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă. Ierarhul tomitan a fost reclamat de către Asociația Vedemjust a lui Cristi Dănileț și senatorul PNL Alina Gorghiu.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Ideea e că unii creează false conflicte pentru a ține ocupată mintea celor incapabili să înțeleagă asta. În paranteză fie spus, nu era vorba să fie cenzurate comentariile obscene? Ne coborâm acum la nivelul publicațiilor de scandal?!

  2. Sunt curios cine a votat impotriva acolo! Adica cine pizzzdele ma-sii poate sa considere ca acest ierarh nu ar cunoaste Sfanta Scriptura?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE