ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de către Asociația Vedem Just, în care unul dintre membrii fondatori este judecătorul Cristian Dănileț, informează Hotnews. Motivul este reprezentat de explicațiile teologice ale faptului că Biserica nu permite hirotonia femeii ale ÎPS Teodosie.
„Membrii asociaţiei VeDem Just consideră discriminatorii aceste declaraţii făcute de un înalt cleric român ortodox şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi solicită CNCD constatarea comiterii contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, a transmis, sâmbătă, asociaţia, potrivit News.ro.
Organizaţia afirmă că este important ca declaraţiile făcute de reprezentanţii instituţiilor să fie „corecte, neutre, de susţinere” şi nu discriminatorii.
„Ţinând cont de eforturile la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor şi combatere a discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declaraţiile şi informaţiile emise de reprezentanţii instituţiilor şi entităţilor publice să conţină informaţii corecte, neutre, de susţinere a acestor drepturi, iar comunicările în spaţiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel”, a mai transmis organizaţia.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
O poziție războinică a avut și senatorul Alina Gorghiu, fost președinte al PNL. Ea a cerut sancționarea Arhiepiscopului Teodosie.
„Declarațiile de acest gen trebuie sancționate. Indiferent de la cine vin.
De câteva zile, ca femeie, mă gândesc la oportunitatea demersului. Inițiatorii lui au făcut un lucru corect. Și azi, de Ziua Europei, cred ca putem spune asta cu atât mai mult!”, a tunat ea.
În replică, ÎPS Teodosie a afirmat că nu a făcut altceva decât să citeze din Biblie sau Sfânta Scriptură.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi, eu doar am dat un răspuns la o întrebare, nu am spus din mintea mea, ci am citat precis, pentru că sunt specialist în Sfânta Scriptură și asta și predau la studenți. Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată. Ca să lărgesc răspunsul, femeia văzând fructul că este frumos la vedere, a luat și a gustat. Și apoi i-a dat și bărbatului său, iar Sf Apostol Pavel lămurește. Nu Adam a fost amăgit, ci femeia, ea s-a făcut călcătoare de poruncă. Eu nu am spus nimic în plus, doar am citat. Cei care au dat în judecată o să afle și ei cu ocazia asta ce conține Sfânta Scriptură, care conține cuvintele lui Dumnezeu. Eu prețuiesc femeile, ele suportă mai multe greutăți”, a spus ÎPS Teodosie, duminică, la Antena 3.
Arhiepiscopia Tomisului susţine că afirmaţiile Înalt Prea Sfinţitului Teodosie referitoare la femei nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibiliei, şi se întreabă dacă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) va sancţiona în premieră un cult oficial recunoscut de către statul român.
„Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declaraţiile ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancţiona, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmaţiile ÎPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului, duminică, printr-un comunicat de presă, citat de News.ro.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Sursa citată a menționat că în cartea Facerea, capitolul 3, se relatează căderea strămoşilor Adam şi Eva în păcat, textul descriind cum şarpele a amăgit iniţial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al Grădinii Raiului.
Un alt argument al Arhiepiscopiei Tomisului îl reprezintă prima epistolă către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, cap. 2, v.14: “Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”.
„Aceasta este o constatare a Sf. Pavel şi nu o acuză la adresa femeii, cum ar părea la prima vedere. Astfel, Sf. Pavel expune învățătura teologică ortodoxă care nu permite hirotonia femeii”, a precizat comunicatul.
Iar a deschis gura asta a satului?
Danileț, un mufat la banii lu Soros. Mai e judecator caricatura asta ordinara de la Cluj care chema Armata pe strazi acu cativa ani?
Nu stiu de ce se inflameaza domnisorica Gorghiu.
Ea nu isi datoreaza ascensiunea politica unor calitati reale di care ar fi indreptatit-o sa caste gura, ci relatiilor de saltea cu infractorul Bogdan Olteanu care datorita ei si-a distrus familia si in final a ajuns in inchisoare!
Cine s-a trezit sa ia apararea femeilor!!!
@ Observatorul usr-ist
Voi astia neimpartasitii va raspanditi duhoarea la fiecare cuvant, scris sau vorbit. Textul de mai jos, scris de un cunoscut ziarist, va descrie perfect:
“Trotinetiștii la costum și cu rucsac în spate sunt consternați, gen. Ei, care salvează zilnic planeta, numărându-și emisiile de carbon, de la closet până la farfurie, care nu mai fac copii pentru că distrug natura atunci când cresc, care visează să trăiască în triburi, curvăsărind idilic și colectiv ca în vremea omului de grotă, fără proprietăți și fără bani, ca la 20 de ani, care își ucid cu seninătate pruncii în burți, dar se înfioară de soarta îngrozitoare a licuricilor aflați pe cale de dispariție”
Astia sunteti voi, tefelistilor. Voi nu aveti ce sa va dati cu parerea despre credinta noastra stramoseasca. Voi nu aveti tara, nu aveti neam. Cetateni universali, fara crez si fara cuget, manati de la spate de ura contra crestinismului.
Ortodoxia NU se fundamentează pe GROBIANISM.
Comentariul tău, și al celorlalți, este elocvent pentru ceea ce NU înseamnă Credința Ortodoxă.
Ce ați făcut voi pentru credința și neamul pe care le adulați frenetic atunci când cineva, folosindu-se de ceea ce știe, înțelege și, mai ales, CUNOAȘTE (există diferențe între cele 3 noțiuni) analizează un fapt?
Rumoarea voastră NU poate substitui lipsa voastră de logică și cunoaștere (care este imperativ precedată de a ști și a înțelege).
Da, da. Ceea ce stii, intelegi si cunosti matale, in afara de manifetul comunist, este teoria de gen si faptul ca ai tai au coborat din copac atunci cand le-a cazut coada. Du-te si catuta-ti veriga lipsa si lasa tu ce inseamna si ce nu inseamna credinta ortodoxa. Daca eram fata in fata, iti ardeam o pereche de palme sa iti sara caciula de pe scafarlie si sa iti vina mintile in cap, cum a procedat Sfantul Nicolae cu Arie. Atunci poate intelegeai ca Ortodoxia nu se lasa calcata in picioare de slugile dracului.
Dacă în mintea bărbatului Adam ar fi fost un dram mai mult decât în mintea femeii Eva, interpretările proprii pe care le dă clericul amintit de dvs. mai sus ar fi avut o minimă noimă.
Or, de vreme ce, cf. textului scripturistic, Adam n-a fost capabil de un discernământ superior Evei, cei care l-au reclamat la CNCD au temei.
Aiuriti. Nu a dat interpretari proprii.
In rest, situatia e de un rarisim penibil. Astia din presa chiar nu au ce manca…Dau atentie oricarei porcarii pe care o ridica cate un ratacit neo-marxist sau vreun ignorant. Doar doar de ar mai isca un scandal (real sau parut), sa o mai duca si ei 2-3 zile cu audientele.
păi și adam n-a mierlit-o? de ce e așa puternic el? cine câștigă în sudori pâinea? de asta a fost și s-a menținut puternic, dibace, preot nu ca ar vrea el. neaparat. Io aș sta in cadă toată ziua