OPINII Celălalt fiu

Celălalt fiu

Îl crescuse mama pentru că tatăl murise atunci când copilul era încă mic. Greutățile vieții o gârboviseră pe bătrână. Nu-i rămăsese putere decât să se roage.

El o iubea mult. Deși avusese o tinerețe tulburată de valuri sufletești dureroase, nu plecase de acasă și singura lui grijă era să-i fie bine mamei. În dimineața aceea se apropie de ea cu ceașca de ceai și-i spuse:
– Uite, mamă, bea-l cât e cald. O privi cu dragoste și își aranjă după ureche părul vopsit blond care-i cădea peste față.
– Mulțumesc, băiatule! Stai mult diseară?
– Nu știu, mamă, te voi suna. Ne întâlnim cu toții la Universitate și vom hotărî atunci traseul.
– Să ai grijă, dragul meu, și să vii repede!
– Sărut mâna, mamă! Își luă geanta și costumul multicolor și ieși în grabă, nu înainte de a-și arunca un zâmbet complice în oglinda cea mare de pe hol.

Era o dimineață răcoroasă de iunie, așa că își strânse haina mai bine peste trupul slab de care era atât de mândru. Se întâlni cu o mâna de oameni, dintre cei mai diverși: actori, profesori, muncitori, bloggeri sau pierde-vară. Porniră cu steaguri colorate spre Cișmigiu. Cineva avea o portavoce prin care se auzea o muzică antrenantă și prin care se scandau, din când în când, lozinci.

Lumea se oprea, mirată. Unii zâmbeau, alții priveau încruntați. Poliția asigura un cordon serios între stradă și trotuar. Se auziră câteva strigăte din public, dar petrecerea continua nestingherită. Li se alăturară, pentru scurt timp, câteva figuri mondene venite pentru publicitate politică. În mod ciudat, nu cunoștea prea mulți dintre participanți, deși ar fi trebuit să se știe unul cu altul de mult timp. Se bucura totuși de acest prilej unic de a spune lumii ceva despre el; nu prea fusese băgat în seamă de-a lungul vieții și doar greutățile și singurătatea îi marcaseră copilăria, așa că era în largul lui aici: se simțea liber și putea fi admirat de cât mai mulți oameni.

Bătrânul stătea pe jos, lângă gardul parcului. Avea o haină neagră din același material cu pălăria fără boruri, rotundă și înaltă, care stătea în fața lui pe asfalt, cu gura în sus. În ea se strânseseră câteva monede de la trecători. Nu privea în jur. Avea capul plecat, poate de rușine sau de altceva. Nici la apropierea muzicii și a paradei nu a ridicat capul. Părul îi cădea în șuvițe albe pe lângă trup și își ținea mâinile în poală, mângâind un fir negru și lung ce ieșea din manșeta largă a hainei. Vocile s-au întețit în jurul lui, în timp ce fluierele și steagurile colorate treceau însoțite de muzică. Nu se uita, parcă aștepta ceva sau pe cineva.

Băiatul rămăsese în urmă ca să vorbească la telefon. După ce a închis, s-a grăbit pe trotuar ca să ajungă din urmă parada. Văzându-l pe bătrân a încetinit și s-a căutat prin buzunare. A scos o bancnotă măricică și i-a pus-o în pălărie. Îi amintea de mama lui.

– Ia, bătrâne, cumpără-ți ceva de mâncare.
Atunci bătrânul a ridicat capul. Avea o barbă albă, la fel ca părul și o privire albastră, limpede ca lacurile de munte. O lacrimă i se scurgea din ochiul drept.
– Mulțumesc, Andrei! Nu mi-e foame. Te așteptam.
Tânărul se opri, cutremurat.
– Ddde unde-mi… știi…mă cunoști?
– Andrei, viața nu-i o glumă, fiule! Rugăciunile mamei tale au fost ascultate, dar să știi că Dumnezeu nu este numai bun, ci și drept. Întoarce-te din drum și mergi acasă. Mama ta te așteaptă. Să nu mai continui, te rog!

Se ridică încet, bătrânește, răsturnă banii pe caldarâm și își puse pălăria pe cap. Spuse:
– Hai, te conduc.
Băiatul se întoarse din drum cu genunchii tremurând. Își scoase haina multicoloră și o îmbrăcă pe cea din geantă. Înaintea lui bătrânul mergea încet, ușor gârbovit, sprijinindu-se cu o mână de un băț gros și cu cealaltă mângâind firul negru care-i ieșea din mâneca largă. Andrei îl urmă.

Zgomotele paradei se pierdeau în depărtare. Un puști de vreo 12 ani care căsca gura, impresionat de spectacolul străzii și care văzuse și auzise totul, adună cu grijă banii de pe jos. Privi gânditor spre cei doi care se îndepărtau, puse banii în buzunar și plecă încet spre casă, acolo unde tatăl său îl aștepta îngrijorat.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 3.440 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate