Un dialog cu profesorul Ioan-Aurel Pop este întotdeauna o bucurie. Cu atât mai mult cu cât este în cadrul unui eveniment despre trecutul, prezentul și viitorul României, precum a fost Serbarea de la Putna.
Printre picături, în tumultul unui eveniment de asemenea amploare, președintele Academiei Române ne-a explicat ce-a însemnat Congresul studențesc de-acum 150 de ani și care este relevanța educației clasice în contextul zilelor noastre.
Îi mulțumim pentru că și-a găsit timp pentru acest scurt dialog.
R3media: Spuneți-ne ce a reprezentat Serbarea de la 1871 pentru generația de la acea vreme.
Ioan-Aurel Pop: A fost un reper național, a dat direcția de urmat pentru foarte mulți tineri care nu aveau încredere în idealul unității, nu știau ce se întâmplă, nu știau ce să facă, pentru că sistemul de comunicare era dificil atunci.
Haideți să ne gândim că Oltenia, Muntenia și Moldova dintre Carpați și Prut făceau parte din România și trei județe din Sudul Basarabiei. Dar Dobrogea, Transilvania, Banatul, Crișana, Bucovina, Basarabia nu făceau…Cu alte cuvinte, era greu de comunicat.
Erau granițe pe care noi le numim artificiale, dar ele funcționau. Și-atunci serbarea a oferit un punct de reper de încredere.
Toți participanții s-au îndreptat către casele lor, unii veneau de la Iași, alții de la București, de la Berlin, de la Oradea, de la Viena, de la Timișoara și au spus colegilor lor ce este bine să se întâmple pentru țară.
R3media: Unde vedeți România peste 10 ani, prin prisma a ceea ce au demonstrat tinerii de astăzi?
Ioan-Aurel Pop: Mie mi-e greu să spun ce se va întâmpla cu România, pentru că știți, istoricii nu pot să prevadă viitorul.
Viitorul îi aparține lui Dumnezeu. Eu vreau să cred că și tinerii de astăzi vor transmite un mesaj, precum au făcut-o și înaintașii lor acum 150 de ani, pentru că și azi este lume dezorientată și astăzi sunt colegi care nu știu ce să facă și nu realizează că liantul acesta care ne aduce la un loc este reprezentat de limba, tradițiile, identitatea, Biserica noastră.
Toate astea se vor transmite, sunt convins, și vor duce la o emulație care să pregătească un congres studențesc peste cinci, nu peste 10 ani. Ele ar trebui să se permanentizeze și să predați ștafeta, să rămâneți legați care vor fi și fiecare să dea mai departe mesajul care trebuie dus pentru viitorime.
Energia pe care o au tinerii, nu neapărat adulții – ei pot duce mai departe mesajul – dar totuși acțiunea o fac tinerii. Și asta este frumos într-o națiune, într-o comunitate.
R3media: Ați luat poziție deseori referitor la educație și la distrugerea acesteia. Cum s-ar putea introduce, reveni la învățământul clasic al lui Spiru Haret. Cum s-ar putea întâmpla aceasta?
Ioan-Aurel Pop: Eu trec în ochii multora drept un conservator, dar a conserva înseamnă a păstra ce-a fost bun. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să modernizăm învățământul. Firește că trebuie să-l modernizăm. Putem schimba și anumite nume de discipline, programe școlare, planuri de învățământ, e nevoie să ne adaptăm societății.
Dar nu trebuie să transformăm școala într-o pregătire mecanică pentru viața cotidiană, contingentă. Școala trebuie să ne pregătească pentru viața pe care o avem înainte, zeci de ani și-atunci trebuie să avem deprinderile ca să avem o planetă curată, ca să putem circula în siguranță, ca să avem o nutriție sănătoasă.
Aceste deprinderi nu trebuie să devină materii sau discipline școlare. Materiile clasice au un rol important: de pildă, la biologie pot să învăț să mă hrănesc sănătos. La geografie pot să învăț cum să protejez mediul, până la detaliu. La științele sociale pot să învăț drepturile civice, constituționale, pluralismul, democrația.
Modernizând disciplinele existente.Dar eu nu văd util, așa cum predică unii astăzi, renunțarea la matematică, fizică, chimie, istorie, biologie sau geografie, studii clasice. Limbile străine te disciplinează. Limbile clasice îți pregătesc mintea pentru a învăța alte limbi străine. Gândiți-vă câte limbi străine se revendică din limba latină și nu mă refer doar la limbile romanice.
Peste 60% din vocabularul limbii engleze – o limbă germanică – provine din latină sau alte limbi romanice. Deci, prin urmare, limbile străine ne disciplinează iar limba română ne obligă să rămânem români.
Regulile de gramatică nu sunt depășite și să nu ne fie frică de muncă. Învățătura, educația, înseamnă foarte multă muncă.
