Biserica Catolică din Germania a luat decizia sâmbătă, la Frankfurt, la adunarea sinodală, cu o largă majoritate, să adopte un text privind abordarea diversității de gen, potrivit Agerpres.
Astfel, din cei 197 de membri ai adunării prezenți, 170 au votat pentru, opt împotrivă și 19 s-au abținut. Votul episcopilor a fost, de asemenea, puternic favorabil, cu 38 de voturi în favoarea diversității, șapte împotrivă și 13 abțineri.
Cei prezenți au convenit ca și persoanele care nu sunt heterosexuale să fie acceptate în biserică.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Adunarea sinodală este formată din arhiepiscopi, episcopi și episcopi auxiliari, precum și din membri laici din partea Comitetului Central al catolicilor germani.
Mișcările din interiorul Bisericii Catolice din Germania sunt potențate de faptul că femeile și homosexualii, în special, cer reforme prin care să fie recunoscute drepturile minorităților și să fie prevăzute funcții în cadrul Bisericii pentru femei.
Reamintim că, anul trecut, Biserica Evanghelică Germană (EKD) a luat decizia să își concentreze activitatea pe LGBT+, mediu, diversitate, migrație și climă.
Catolicismul nu are nimic in comun cu Dumnezeu.
Subscriu! Eretici!
Papa ce zice? Credeam că deciziile în Biserica Catolică se iau la vârf, nu prin adunări ad hoc.
Pot trece nemtalai si la oficierea casatariilor intre animale ca oricum nu au nimic in comun cu Dumnezeu!
Și nici nu cer bani de la enoriași. Niște păcătoși.