Constatările unui profesor după ce și-a evaluat scris și oral elevii: 80% dintre elevi nu se pot exprima fluent și argumentat, nici oral, nici în scris / 20-50% dintre elevi sunt analfabeți funcțional / Lipsesc lecturile personale de orice fel
Profesorul de geografie Ionuț Tudose, cadru didactic la un liceu bucureștean, a făcut o analiză cu privire felul în care se prezintă elevii, după ce i-a supus unei evaluări orale și scrise.
Într-o postare de pe blogul său, profesorul Tudose arată că și-a perfecționat, continuu, metodele de evaluare în ultima decadă, mizând pe două principii:
„Principiul 1. Chiar dacă îți îndrepți și ridici enorm eficacitatea metodelor utilizate în predare-învățare, elevii se implică cu adevărat doar când evaluarea se face complet, corect și la standarde calitative și de exigență ridicate. Altfel spus, doar o evaluare bine gândită va motiva mai mult elevii. Chiar cred în puterea de mobilizare și relevanța notelor și a punctajelor acordate realistic, ca oglindire a competențelor elevilor la un moment dat. Cei care spun că „nu sunt importante notele” și că „ar trebui eliminate” de fapt nu le acordă corect sau nu le primesc corect sau nu le înțeleg corect.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteuluiR3media
O evaluare bine structurată va atrage mai multă disciplină la ore, atât din partea elevului, cât și a profesorului, care, dacă cere MULT de la elevi (concentrare, atenție, efort), trebuie să și ofere MULT pentru a fi luat în seamă (punctualitate, seriozitate, cunoștințe, bună relaționare, tact pedagogic). Adică asigură un reglaj ameliorativ reciproc.
O evaluare bine construită va stimula automat conceperea unor metode didactice îmbunătățite și eficientizate. Din nou, dacă profesorul cere BINE (competențe cât mai dezvoltate ale elevilor), trebuie să și ofere BINE (metode didactice cât mai atractive și eficiente).
Așadar, cred că o lecție sau o disciplină bine predată trebuie să înceapă… de la coadă, adică de la proiectarea evaluării.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribuila susținerea libertății ideilor și implicit, a siteuluiR3media.
Principiul 2. La nivel conceptual, sistemul de învățământ românesc, orientat pe dezvoltarea competențelor, este gândit foarte bine. Problema apare când majoritatea profesorilor nu înțeleg conceptul și nu îl aplică, școala rămânând blocată în cunoscutele paradigme învechite și obositoare: scris și dictări interminabile, lipsa interacțiunii, a dezbaterilor, a explicațiilor cauzale, a opiniilor, a activității practice, a demonstrației și experimentului sau a utilizării materialelor didactice. Se insistă pe conținuturi, pe transmiterea mecanică a cunoștințelor, nu și pe formarea aptitudinilor, a modului de gândire sau a capacității elevilor de a-și transfera competențele în sfera practică a vieții cotidiene și profesionale.”
În urma procesului de evaluare, profesorul a ajuns la concluzii îngrijorătoare, mai ales în perspectiva viitorului. Prof. Ionuț Tudose consideră că vina nu aparține neapărat elevilor, ci a profesorilor, „școala rămânând blocată în cunoscutele paradigme învechite și obositoare: scris și dictări interminabile, lipsa interacțiunii, a dezbaterilor, a explicațiilor cauzale, a opiniilor, a activității practice, a demonstrației și experimentului sau a utilizării materialelor didactice. Se insistă pe conținuturi, pe transmiterea mecanică a cunoștințelor, nu și pe formarea aptitudinilor, a modului de gândire sau a capacității elevilor de a-și transfera competențele în sfera practică a vieții cotidiene și profesionale.”
Iată ce a descoperit profesorul nostru, în urma evaluării complexe a elevilor (despre cum arată acest proces puteți citi aici):
„Mai jos prezint niște procentaje estimative, valabile pentru eșantionul de elevi analizat la testarea orală și la cea scrisă. Oare cum ar arăta aceste procente în cazul liceelor considerate „slabe” sau „din ultima treime valorică”? Dar la așa-zisele „colegii de top”? Așadar, zece concluzii ale dezastrului:
1. 80% dintre elevi nu se pot exprima fluent și argumentat, nici oral, nici în scris. Creativitatea le este total sau parțial inhibată, nu au idei stârnite de cerințele propuse. Toate acestea sunt rezultatul lipsei lecturărilor personale de orice fel.
2. 60-70% dintre elevi nu au un antrenament al învățării, al studiului individual, de unde rezultă o incapacitate de argumentare, de realizare a corelațiilor logice, de gândire analitică. Evident nici școala nu îi ajută prea mult în acest sens.
Chiar și la sub. I (item cu alegere multiplă) elevii dau dovadă de lipsa gândirii logice. De exemplu, la pct. 9: „Ghețari polari există în:”, nu era necesar ca elevul să fi auzit vreodată de Arhipelagul Arctic Canadian. Îi era suficient să coreleze termenul „Arctic” cu numele oceanului acoperit parțial de banchiză, pentru a deduce logic că și prin insulele respective ar trebui să fie ceva ghețari…
3. Discursul scris este total neconvingător (sub. III), plin de trunchieri sau abstractizări supărătoare, fără substanță, fără greutate a mesajului, fără exemple concrete, fără fir logic, fără informație suficientă, uneori fără diacritice și deseori cu greșeli gramaticale. Bineînțeles că prevalența comunicării virtuale, unde predomină mesajul prescurtat sau de tip „emoticon”, lasă amprente negative în (de)formarea personalității lor.
4. Graficele (sub. II) sunt incomplete sau cu axă laterală care nu respectă nicio normă. 80% dintre elevi nu înțeleg pe deplin conceptul transpunerii unor date numerice într-o formă vizuală/grafică.
5. Peste 50% dintre elevi fac confuzii majore între noțiuni: marea și Dunărea sunt denumite „forme de relief”, punctele cardinale sunt veșnic încurcate, America și Africa li se par țări, sunt utilizate calcuri lingvistice amuzante după modele englezești. Pentru elevi: mapă = hartă, poluție = poluare, confidență = încredere (curaj), bilion = miliard, compas = busolă, consumerism = consumism etc.
Unii elevi de cls. a XI-a asociază termenul „penaj” cu vulpea polară, nepercepând practic derivarea cuvântului de la „pană/pene”. Nu reușesc să facă analogii și să deducă sensul particulei „a” (din „afotic”), nici după ce le enumăr alți termeni compuși în mod asemănător: anormal, asimetric, abiotic etc. Apoi încerc să-i determin a deduce sensul lui „fotic” din același cuvânt, întrebându-i de ce au nevoie pentru a realiza o fotografie (vor răspunde: „de cameră, telefon, deget”). Sau de ce un înveliș al Soarelui se cheamă fotosferă. Tare greu… spre imposibil. Decât să piardă trei minute învățându-i pe elevi să facă astfel de conexiuni mentale, unii profesori preferă să le transmită robotic, în 5 secunde: „Afotic = fără lumină. Mergem mai departe…”
6. Peste 80% dintre elevi scriu texte pline de greșeli majore de ortografie și semantică: nu înțeleg „filosofia” i-urilor și a cratimelor, fac dezacorduri și ruperi de sens, pun virgulă între subiect și predicat, au exprimări informale și argotice sau construiesc fraze „alambicate” și lungi de 5-12 rânduri.
7. 20-50% dintre elevi sunt analfabeți funcțional. Este drept, pe nivele diferite ale gravității. La cls. a XI-a (sub.I, scris) mă întreabă câte variante pot fi corecte, în condițiile în care cerința menționează foarte clar: „Pot fi corecte una, două sau trei variante.” (vezi testul mai sus). Alții încercuiesc răspunsurile corecte fără a nota literele în căsuțele laterale. Alții dau corecte toate cele patru variante sau niciuna (scriind realmente „niciuna”).
Altul, la vârsta de 18 ani, mă întreabă ce înseamnă „restrictiv”, după atâta epidemie în care s-a discutat pretutindeni doar de „restricții”… Altul, la același subiect („Relieful României ca factor restrictiv pentru dezvoltarea economică a țării”), îmi enumeră doar beneficiile pe care ni le oferă relieful. Adică nu a înțeles nici el sensul împricinuitului adjectiv, „restrictiv”, dar a zărit pe undeva termenul „dezvoltarea” și s-a gândit că trebuie să fie ceva de bine. Și de bine a scris…
La cls. a XI-a (sub. III), mulți elevi doar au descris mediul respectiv (polar sau ecuatorial) prin niște trăsături geografice învățate mecanic, fără a răspunde efectiv cerinței-problemă: de a demonstra cum anume pădurile ecuatoriale și ghețarii polari influențează întregul mediu terestru. Adică nu au capacitatea de a face corelații logice între cunoștințe, nu au abilitatea de a construi opinii pe baza unor idei personale. Adică sunt tot analfabeți funcțional, dar la un nivel mai subtil.
8. La specializarea Matematică-Informatică rezultatele sunt mai bune decât la Filologie și Științe Sociale. Elevii au o gândire mai bine organizată, mai analitică și mai critică, pot emite raționamente logice. Elevii profilului umanist nu excelează la capitolele unde ar fi trebuit să o facă: nu au capacitatea de a construi un fir discursiv-argumentativ, nu au abilități oratorice sau o exprimare îngrijită, nu sunt spirite enciclopedice, nu sunt mai buni la limbi străine, istorie, arte, literatură etc. De fapt, majoritatea covârșitoare a elevilor „umaniști” par doar „fugiți de matematică”. Și atât.
Geografia nu este o știință (doar) umanistă. Ea apelează la numeroase metode de lucru din sfera domeniilor exacte. Orice profesie serioasă și bănoasă, care implică geografia, solicită în realitate cunoașterea a cel puțin unui limbaj de programare, a ceva matematică și programe software (pentru detalii, vezi articolul „Ce pot face cu Geografia?”)
Așadar, elevii specializării Matematică-Informatică au rezultate mai bune, iar profesiile care implică geografia necesită competențe de tip realist și totuși Geografia, ca disciplină de studiu și de bacalaureat, nu este considerată (și) a profilului Real. Oare există lobby de schimbare a acestei situații, făcut la Ministerul Educației de Facultățile de Geografie, Institutul de Geografie, inspectorii de specialitate, Societatea de Geografie și alte asociații!?
9. Notele acordate de mine variază între 1 și 10, 10% dintre elevi obținând nota maximă la evaluarea orală și 1% la cea scrisă. Ele oglindesc nivelul general al liceului, implicarea, interesul și efortul elevilor.
10. Peste 70% dintre absolvenți, și cred că acesta este procentajul valabil pentru întreg învățământul românesc, nu vor avea competențe satisfăcătoare, minime în nicio arie de cunoaștere: lingvistică, științifică, tehnică, practică, socială, cultural-artistică, religioasă, sportivă etc. Adică nivelul lor real, complet și corect evaluat, s-ar situa sub nota 5 la toate disciplinele școlare.
Închei aici expunerea frustrărilor mele de la catedră, cu speranța că lucrurile se vor îndrepta cândva. Cum anume… rămâne de văzut. Știu sigur că nu îmi fac profesia perfect, dar mai știu că mă străduiesc continuu să o eficientizez, să o îmbunătățesc. Doar că rezultatele elevilor mei nu depind doar de mine… ”, a scris profesorul Ionuț Tudose.
Ehei….Se vede ca nu cunoaste cum sta treaba cu familiile din care provin elevii. Nu poti ascunde asta sub pres, “sub evaluari si standarde”. A ingropa gunoiul precum pisica nu e deloc o solutie. Si regulile clasei sunt SFINTE. Daca nu le ai, nu discuti cu elevii, nu faci cumva sa stii ceva despre ei, se da dovada de aroganta, raceala, turn de fildes. Cunoasterea, regulile, explicarea lor (ele ne ajuta sa ne implinim nevoi – a se vedea piramida lui Maslow), consecinte (dezbatut totulcu elevii, contract semnat de toti si de parinti, abia apoi standarde de evaluare si metode de predare. Fara psihologie nu faci nimic, asta e tactul pedagogic, cace, ce sa vezi, se educa, se invata. A….si multa consiliere pana iti intelegi trecutul ca altfel totul e in zadar.
Ce treabă are predatul/învățatul cu „familiile”, cu „regulile clasei”?
Mergi la școală să înveți. SCURT. Profesorul merge să predea. SCURT. Nu este treaba profesorului de „nevoile” bitongilor. Ce „contract”?
Păi uite așa ajung acești bitongi analfabeți funcțional. Cu „Maslow” cu tot.
“Așadar, cred că o lecție sau o disciplină bine predată trebuie să înceapă… de la coadă, adică de la proiectarea evaluării.”
Sunt zece ani de când am fost informat (în calitate de rebut reformatat al Epocii de Aur) că proiectarea unei lecții începe (cel mai bine!) de la coadă: de la OBIECTIVE ȘI METODE DE EVALUARE.
Azi, cercetătorul român de faimă (cel puțin națională) Ionuț Tudose a „descoperit” pe cont propriu același precept (mi se pare că este parte din faimosul „constructivism”), drept care s-a lansat în apologia disciplinei cu care s-a „revoluționat” școala INTERNAȚIONALĂ: „pedagogia”.
Iar presa liberă s-a repezit (voluntar!) să îl publice.
„Tineret, mândria țării”, nu?
Ehei….Se vede ca nu cunoaste cum sta treaba cu familiile din care provin elevii. Nu poti ascunde asta sub pres, “sub evaluari si standarde”. A ingropa gunoiul precum pisica nu e deloc o solutie. Si regulile clasei sunt SFINTE. Daca nu le ai, nu discuti cu elevii, nu faci cumva sa stii ceva despre ei, se da dovada de aroganta, raceala, turn de fildes. Cunoasterea, regulile, explicarea lor (ele ne ajuta sa ne implinim nevoi – a se vedea piramida lui Maslow), consecinte (dezbatut totulcu elevii, contract semnat de toti si de parinti, abia apoi standarde de evaluare si metode de predare. Fara psihologie nu faci nimic, asta e tactul pedagogic, cace, ce sa vezi, se educa, se invata. A….si multa consiliere pana iti intelegi trecutul ca altfel totul e in zadar.
Ce treabă are predatul/învățatul cu „familiile”, cu „regulile clasei”?
Mergi la școală să înveți. SCURT. Profesorul merge să predea. SCURT. Nu este treaba profesorului de „nevoile” bitongilor. Ce „contract”?
Păi uite așa ajung acești bitongi analfabeți funcțional. Cu „Maslow” cu tot.
cadru didactic la un liceu bucureștean,
altu decat sf.sava???
Subscriu apăsat, domnule profesor!
Felicitari Domnului Profesor! Imbucurator ca mai exista astfel de romani.
“Așadar, cred că o lecție sau o disciplină bine predată trebuie să înceapă… de la coadă, adică de la proiectarea evaluării.”
Sunt zece ani de când am fost informat (în calitate de rebut reformatat al Epocii de Aur) că proiectarea unei lecții începe (cel mai bine!) de la coadă: de la OBIECTIVE ȘI METODE DE EVALUARE.
Azi, cercetătorul român de faimă (cel puțin națională) Ionuț Tudose a „descoperit” pe cont propriu același precept (mi se pare că este parte din faimosul „constructivism”), drept care s-a lansat în apologia disciplinei cu care s-a „revoluționat” școala INTERNAȚIONALĂ: „pedagogia”.
Iar presa liberă s-a repezit (voluntar!) să îl publice.