Mai jos, cititorul poate regăsi câteva citate, cel puțin interesante și intrigante, din „Jurnal de copilărie și adolescență” al lui Geo Bogza.
Gânduri scrise între 15 și 23 de ani (deci, nu doar în adolescență, ci și la tinerețe), care poate vor trezi curiozitatea spre (re)descoperirea unui scriitor român astăzi mai puțin citit.
Totuși, ca avertisment: celebra vulgaritate bogziană (ca în „Poemul invectivă” și altele) se regăsește pe alocuri și aici, nu atât ca formulă verbală, cât ca opțiune biografică. De unde o notă de cinism și chiar misoginism, oarecum difuz, dar nu mai puțin enervant (până în punctul de a cocheta cu renunțarea la carte).
Trecând peste aceste mici sincope eventuale în relația scriitor-cititor, poate că mostrele de mai jos vor convinge de valoarea și ineditul stilului lui Geo Bogza. Care, paradoxal, dovedește pe alocuri o moralitate și un curaj aproape stoic-creștine, deși vin de la autor nu ateu (nicidecum), dar anticlerical și inconsecvent pe un traseu religios.
Dar să dăm cuvântul lui Bogza însuși:
- Vulturul să fie vultur. Vulturul să fie vultur, să planeze deasupra munților, să nu coboare pe pământ, să nu se târască prin țărână. Vulturul să plutească la mari înălțimi. Iar eu vreau să fiu vultur. Și voi fi!
- Să nu uit că mi-am propus ca în trecerea mea prin viață să o zgârii. Și o voi face, chiar cu riscul de a înnebuni.
- Viața interioară o trăiesc cu nările larg deschise.
- În mine năvălește viața ca seva în copaci.
- Prefer să mănânc numai o dată pe zi, dar să am în schimb libertatea de a visa.
- E în mine o furie de a scrie, la fel furiei de a trage cu revolverul.
- Un sentiment se afirmă din ce în ce mai puternic: de a nu-mi bate joc de existență, de a nu o morfoli cu cedări treptate, cu compromisuri, până ce am să mă văd bătrân și terfelit în fața morții. Sunt aici o singură dată.
- Ce meschină, ce jegoasă e existența acelora care se aruncă pe viață, să se îndoape, să se îngrașe. Mă simt din aceeași substanță cu toți răzvrătiții, cu toți martirii.
- De-abia acum îmi dau seama ce înseamnă o idee și ce înseamnă să mori pentru ea, și văd pe cei putreziți în închisori, pe cei spânzurați pentru ideile lor. Mă îngrozesc. Dar celălalt destin mă dezgustă, mi-e scârbă să fiu îndopat cu bunuri, și dintre aceste două căi aleg pe cea care mă îngrozește decât pe cea care mă dezgustă.
- Tentațiile acestei lumi nu fac decât să-ți adoarmă spiritul, ca pe un câine căruia mereu i-ai azvârli câte o bucată de carne. Din zi în zi momiți, înșelați, până ce se pomenesc în fața morții.
- Cum am putut trăi în neștire până acum? Mă mir cum trăiesc ceilalți, cum aleargă în toate părțile și nu se opresc toți deodată să se întrebe: ce-i cu noi?
- Revolta e viață. A trăi înseamnă să te răzvrătești. Dacă te conformezi ești mort.
- Altceva e în mine, o tristețe, o nedumerire, o sete chinuitoare de viață nefalsificată. Parcă îmi vine să strig celor din jur: opriți-vă o clipă. Gândiți-vă bine ce e cu voi. Unde alergați?
