Partidul Popular Elvețian, care mai este cunoscut ca Uniunea Democratică a Centrului, își propune ca în anul 2023 să organizeze un referendum împotriva imigrației, un referendum în care elvețienii să poată vota și pentru renegocierea tratatelor internaționale sau chiar pentru abandonarea de către Elveția a tratatelor care favorizează migrația, în momentul în care populația țării va ajunge la 10 milioane, informează Cotidianul.ro.
Potrivit aceleiași surse, UDC, cel mai important partid din Parlamentul Federal al Elveției, va încerca să ascundă aceste scopuri ale referendumului în spatele temei „durabilității ecologice”.
„Țara noastră trosnește din toate încheieturile. Suferim de pe urma dezastrelor din ultimii ani. Dacă nu intervenim, vom fi luați de valul evenimentelor”, spune Marcel Detling, managerul de campanie al UDC. Acesta afirmă că migrația economică este la cote înalte, în special pentru grupurile cunsocute pentru dificultatea cu care se integrează în țările gazdă. „Avem o imigrație economică puternică. Toți cei care pun piciorul în Elveția vor râmâne în țara noastră”, avertizează el.
La finalul acestei săptămâni, Liderii UDC se vor întâlni pentru a vorbi despre imigrație și despre noul referendum, care se va numi oficial ”inițiativa pentru sustenabilitate”.
Campania pentru referendum va transmite că populația Elveției nu trebuie să depășească 10 milioane de locuitori, până în 2050. După anul 2050, numărul ar putea crește, dar doar ca urmare a sporului natural intern.
Thomas Matter, consilierul național al UDC, este de părere că „acum este ultimul moment în care mai putem schimba ceva pentru Elveția”. „Statisticile migrației te îngrozesc. În 2022, populația Elveției a crescut cu 200.000 de locuitori, atât cât este populația cantonului Basel-City”. Elvețienii se tem și de faptul că o intensificare a disputei dintre Serbia și Kosovo nu va face decât să crească numărul de refugiați.
Populația Elveției a crescut cu 21% în ultimii 20 de ani, apropiindu-se de de 9 milioane de locuitori. „Dacă populația va crește la fel de repede în următorii 20 de ani, totul se va prăbuși”, avertizează Matter. Potrivit acestuia, rezervele financiare pentru educație, sănătate și transport s-au epuizat. „Trebuie să renunțăm la modelul creșterii cantitative și să adoptăm creșterea calitativă”.
Prin acest referendum se încearcă ridicarea unor bariere în calea migrației, după ce populația va depăși o anumită limită. Dacă populația va ajunge la 9,5 milioane de locuitori, Parlamentul federal va fi nevoit să ia măsuri pentru a împiedica această creștere. În cazul în care populația va ajunge la 10 milioane, atunci guvernul va trebui să ia măsuri „stricte”, inclusiv abandonarea tratatelor internaționale precum Pactul ONU pentru migrație și acordurile UE privind libera circulație.
În anul 2014 un referendum privind migrația a avut loc în Elveția, câștigat de tabăra anti-migrație cu 50,3% din voturi. La vremea aceea, Parlamentul federal a limitat vehement politica propusă prin acest referendum, deoarece Elveția a fost amenințată de UE cu consecințe economice grave, în cazul în care va fi restricționată libertatea de mișcare a indivizilor.
Indiferent care va fi rezultatul referendumului plănuit acum de UDC în Elveția, el stârnește îngrijorare în capitalele europene din cauza strategiei: un partid naționalist și eurosceptic din Elveția arată că, dacă dreapta vrea să supraviețuiască, va trebui să lege cauza ecologistă și schimbările climatice (în care crede o proporție covârșitoare din generația tânără) de creșterea populației prin migrație. Referendumurile anti-migrație sunt, în general, sortite eșecului, datorită numărului tot mai mare de alegători pro-migrație. Însă „rețeta” elvețiană de a lega migrația de cauza ecologistă a tinerei generații nu a mai fost încercată până acum și poate avea rezultate surprinzătoare.
Matter avertizează că migrația pur cantitativă nu garantează creșterea venitului pe cap de locuitor. În 2022, populația a crescut cu 2,5%, însă venitul pe cap de locuitor a crescut cu doar 2%. „Vor să credem că imigrația înseamnă creștere economică. În realitate, ne îndreptăm spre recesiune”. Matter mai amintește că Germania și Franța au închis frontierele cu Elveția din cauza migrației ilegale, pentru că Elveția începe să fie folosită și ca țară de tranzit.
Manuel Strupler, un alt consilier național din partea UDC, spune că migrația în masă diluează valorile elvețiene: „La un moment dat, cineva va trebui să plătească prețul actualei politici. Următoarea generație are datoria de a păstra valorile care au făcut din Elveția o țară de succes”.