ACTUALITATEPoliticienii USRPLUS s-au aruncat în haită asupra BOR după articolul din Recorder...

Politicienii USRPLUS s-au aruncat în haită asupra BOR după articolul din Recorder și anunță public că-și reînnoiesc donațiile către publicație. DNA s-ar fi autosesizat în cazul Bisericii

Reacțiile nu întârzie să apară la articolul de pe „Recorder”. După ce Biserica a criticat dur materialul, a venit și rândul celor care îl aplaudă. Între aceștia, parlamentarii și demnitarii USRPLUS.

Nu mai puțin de patru demnitari USRPLUS, plus organizația de tineret a formațiunii, s-au arătat încântați de ce-a făcut Recorder. Ba chiar, unii dintre cei de la USR au admis public că finanțează siteul Recorder și au îndemnat și pe alții s-o facă.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (foto), cunoscut pentru aplecarea pe care o are pentru activismul LGBT, a anunțat că își reînoiește donația pentru Recorder.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Ieri m-am uitat la două excelente reportaje Recorder.
Unul este despre situația gravă a pacienților covid (i-aș obliga pe George Simion și Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial să privească).
Altul este despre contractele de casă ale BOR. Amândouă sunt cu link în comentarii.
Vreau să spun așa:
1. Respect Victor Ilie și Andrei Udișteanu. Fără presa liberă, fără investigație reală, suntem pierduți ca nație.
Azi îmi reînnoiesc donația către Recorder și mă asigur că programul Media al Uniunii Europene are suficienți bani cu care să ajute instituțiile reale de presă.
Pentru că jurnalismul adevărat ESTE UN SERVICIU PUBLIC DE PREȚ”, a scris el pe facebook.

Deputata Diana Stoica a lăudat și ea munca celor de la Recorder. „ „Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.Lemnul și spațiile mici.”Mulțumim, @victor ilie și echipa, că faceți lumină”, a scris ea, iar la comentarii și-a îndemnat urmăritorii să doneze pentru publicație.

O altă deputată USRPLUS, Simina-Geanina-Daniela Tulbure, a tunat și ea împotriva Bisericii după materialul menționat anterior. „Reportajul Recorder intitulat „Clanul Marelui Alb”, lansat marţi, ne dă încă un ghiont despre aparatul de aspirare a banilor publici sub pretextul investirii în credinţă şi în formele sale de exprimare. Până când mai tolerăm astfel de sfidări şi furturi mascate?”, a scris Tulbure.

Primarul USRPLUS de la Sectorul 2, Radu Mihaiu, s-a autosesizat și el și a anunțat că, în urma articolului, nu va mai da niciun ban parohiilor din zona sa de responsabilitate.

„Am urmărit cu mare interes investigaţia Recorder. Știam că sunt pe urmele a ceva necurat din moment ce ne-au cerut o serie de informații despre istoricul acestor ajutoare financiare, informații pe care le-am furnizat imediat. Într-un stat sănătos presa scoate la lumină astfel de probleme.
Am susţinut şi susţin în continuare sprijinirea a 2 componente ale activităţii bisericii: componenta culturală şi componenta socială.
În mandatul meu a fost votat sprijin financiar pentru 2 parohii şi o mănăstire:
450.000 lei pentru refacerea monumentului istoric Mănăstirea Plumbuita
430.000 lei pentru cantina socială de la Parohia Doamna Oltea
133.000 lei pentru centrul social de la Parohia Oţetari (nu 700.000 cât spune domnul Iorga în reportaj)
Nu toate sumele aprobate au fost plătite. Asigur toţi cetăţenii sectorului 2 că nu voi mai plăti niciun ban către parohii, decât în urma unei verificări amănunţite care să arate că aceşti bani sunt cheltuiţi corect, şi nu la preţuri supraevaluate.
E musai să se facă lumină rapid în aceste cazuri. Suspiciunile care planează acum asupra acestor achiziţii vor afecta chiar și proiectele benefice pentru comunitate”, a explicat Mihaiu.

Și pagina organizației USR Tineret a reacționat, promovând materialul și aruncând ironii către Biserica Ortodoxă.

Ei au scris că postul PSD-istului care și-a dat demisia din partid după articolul din Recorder va fi anunțat în ziarul Lumina, al Patriarhiei Române.

În altă ordine de idei, cei de la Recorder au anunțat că Direcția Națională Anticorupție ar fi deschis dosar penal în acest caz, scrie Ziare.com.

„Conform surselor Recorder, Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în urma investigației “Clanul Marelui Alb” și a deschis un dosar penal cu privire la faptele prezentate în materialul Recorder.

De asemenea, doi dintre oamenii care apar în investigație și-au prezentat demisiile: Lazăr Neacșu a demisionat din PSD, din Consiliul General al Municipiului București și din Adunarea Națională Bisericească, iar preotul Aurel Mihai a demisionat din funcția de vicar al Arhiepiscopiei București.

Prin sacrificarea acestor personaje, Biserica încearcă să minimalizeze implicarea Patriarhului Daniel și să bagatelizeze gravitatea faptelor prezentate în investigația Recorder, mutând atenția de la problema sistemică prezentată în materialul nostru: felul în care BOR administrează banii publici. Vom reveni pe acest subiect”, au scris pe Facebook cei de la Recorder.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

7 COMENTARII

  1. Stati linistiti. Javrele astea de asa-zisi jurnalisti de la Recorder sau de aiurea schelalaie precum potaile la luna ca sa-si primeasca arginţii trădarii de la stapanii lor din afara. Nu va temeti, Romania a fost, este si va fi Ortodoxa, aici e pamant sfant udat de sangele a sute de mii de martiri crestini. Indiferent cat behaie cativa satanisti pripasiti pe aici, Romania are destinul ei in Dreapta Credinta Ortodoxa! Slugile intunericului trebuie insa sa-si faca si ele numarul, altfel va fi rau de ele! Valabil si pentru jigăritul care semneaza Barbu Gh, doar o simpla flegma scuipata pe ţărână!

      • recorder&co. spala pe creier pe cei din tanara generatie care oricum nu aveau nimic de-a face cu credinta si cu ortodoxia. la astia are efect. dar nu te lasa inselat de faptul ca sunt zgomotosi. da, sunt zgomotosi si vocali ca sa para multi, dar nu sunt multi desi asta vor sa induca in subliminal. orice generatie a avut parte de uscaturile ei, intr-o proportie mai mare sau mai mica, insa in niciun caz nu formau majoritatea. ca dovada ca si in anii cumpliti ai comunismului, ortodoxia a mers mai departe, nu a pierit, nici nu a fost stearsa din sufletele si inimile romanilor desi a trecut prin momente limita. nu se va intampla nici de acum incolo oricat s-ar stradui unii sau altii… Biserica lui Hristos nu va fi biruita niciodata!

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...