miercuri, ianuarie 22, 2025
ACTUALITATEUngaria: După măsurile pro-familie, acum Viktor Orban vrea să oprească exodul creierelor....

Ungaria: După măsurile pro-familie, acum Viktor Orban vrea să oprească exodul creierelor. Vrea impozit zero pentru tinerii sub 25 de ani

Ungaria ar putea elimina impozitul pe venit pentru adulții tineri, într-o mutare gândită de Viktor Orban înaintea alegerilor parlamentare din 2022, potrivit Bloomberg, citat de ZF.

Planul implică pe oricine cu vârsta sub 25 de ani şi ar urma să fie implementat până la începutul anului viitor, chiar înainte ca populația să se îndrepte spre urne pentru a decide dacă îi acordă lui Orban al patrulea mandat consecutiv sau nu.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Plafonul până la care ar fi aplicată facilitatea fiscală ar putea fi salariul mediu, însă guvernul nu a decis încă pragul exact.

Electoratul tânăr este zona în care Orban se descurcă cel mai prost din punct de vedere demografic, una în care opoziția conduce faţă de partidul premierului, conform unor sondaje Median publicate anul trecut.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar  Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Politica lui Orban este descrisă de el drept creștin-conservatoare, fapt care a atras criticile aliaților săi din Uniunea Europeană, care urmăresc o altă agendă. Una din aceste măsuri a fost propunerea unui amendament constituțional privind abordarea din perspectivă creștină a rolurilor de gen în creșterea copiilor, după scria R3Media în noiembrie trecut.

Planul lui Orban ar costa circa 508 milioane de dolari pe an şi ar fi similar cu planul aprobat în Polonia în 2019. Anul trecut, Croaţia a gândit o astfel de facilitate fiscală pentru cei sub 25 de ani pentru a combate ceea ce este cunoscut drept „exodul creierelor” – în contextul în care tinerii pleacă destul de repede în alte țări.

Politicile pro familie ale Ungariei au dus la o creștere de 5,5% în ceea ce privește rata nașterilor, față de 2019, informa R3Media în luna septembrie a anului 2020.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE