ACTUALITATEUPDATE | Guvernul a revenit și condiționează accesul în toate magazinele, mai...

UPDATE | Guvernul a revenit și condiționează accesul în toate magazinele, mai puțin cele alimentare, de certificatul verde

ACTUALIZARE 15:50 Raed Arafat a anunțat că s-a corectat precedenta Hotărâre de Guvern, încât să se specifice că accesul în toate magazinele, mai puțin cele alimentare, să se facă prin certificatul verde.

Guvernul a adoptat, luni, o nouă hotărâre prin care școlile private au posibilitatea să desfășoare cursuri online în următoarele două săptămâni, deși școlile de stat au intrat în vacanță forțată. De asemenea, s-a decis ca accesul în malluri și hoteluri doar pentru persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Hotărârea de Guvern pleacă la Monitorul Oficial, iar după publicare va intra în vigoare.

Prevederile hotărârii de Guvern în forma transmisă la Monitorul Oficial:

  • activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;
  • prin excepție de la pct. 61, pentru serviciile publice comunitare care funcționează în centrele și parcurile comerciale accesul este permis și persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale, precum și benzinăriilor;
  • activitatea de cazare în structurile de primire turistică, definite potrivit art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;”
  • unitățile particulare de învățământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară își suspendă activitățile ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în perioada 25 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Hotărârea adoptată, vineri, de Guvern pentru instituirea noilor restricții valabile de luni nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri sau hoteluri, scrie G4media.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, a prezentat, vineri, noile restricții care urmau să intre în vigoare luni. Potrivit, acestuia, accesul în malluri urma să fie permis pe baza certificatului verde – care atestă că o persoană este vaccinată, a trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau este testată negativ.

Și pentru hoteluri urma să fie obligatoriu certificatul verde.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Aceste măsuri au fost propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin hotărârea 91, și validate apoi prin hotărâre de Guvern, după cum a anunțat și Raed Arafat.

Totuși, în hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial acestea nu mai apar.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Singura măsură care vizează mallurile este cea privind programul, între 05:00 și 21:00.

Pe de altă parte, o prevedere din Hotărârea de Guvern (alineatul 3 al articolului 6) poate fi interpretat în sensul că și mallurile și magazinele non-esențiale se supun restricțiilor legate de utilizarea Certificatului Verde, ca în cazul restaurantelor. De notat însă că prevederea e ambiguă și nu se referă la „centre comerciale”, ci la „operatorii economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Decizia vine ca o lovitură pentru cei care s-au înghesuit să se vaccineze, în weekend, după ce se anunțase că nu vor mai avea acces în centrele comerciale.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...