Statuia eroului național Avram Iancu va fi înlăturată din centrul municipiului Turda, sub pretextul modernizării zonei istorice a orașului. Primăria Turda vrea modernizarea centrului istoric fără ca statuia lui Avram Iancu să rămână pe amplasamentul său, adică modernizare cu ștergerea prezenței oricărui înaintaș care a făcut posibilă păstrarea limbii române în Transilvania, semnalează Buletin de Carei, citat de Rost.
Potrivit proiectului, zona pietonală va fi marcată la sud de o nouă fântână, care va avea două zone (o oglindă de apă și o zonă cu joc de apă), iar la nord, de esplanada dedicată evenimentelor și manifestărilor publice. Astfel, se renunță la fântâna existentă și se relochează statuia lui Avram Iancu, pe frontul nordic al Bisericii Romano-Catolice.
„În România nu se mai poate aproba vreun proiect fără ca vreo statuie a unei personalități românești să fie mutată sau protejată, prin închidere în dulap de scânduri?”, se întreabă sursa citată, amintind că la Oradea statuia lui Mihai Viteazul a fost înlăturată, în timp ce statuia lui Mihai Eminescu stă închisă într-un dulap de șase ani, pe motiv de protecție.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul O istorie a lumii pentru copii de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Astfel de intenții au mai existat la Târgu Mureș, unde s-a încercat mutarea statuii revoluționarului pașoptist, Nicolae Bălcescu, precum și schimbarea numelui românesc al pieței Memorandumului într-un nume maghiar: „Gecse Dániel”.
„Toate aceste încercări sunt de fapt intenții de umilire a românilor. Depinde de noi, românii, dacă le acceptăm sau nu. Filiala Turda a societății «Avram Iancu» a solicitat Primăriei explicații față de intenția de relocare dar primarul a răspuns ca orice politician, prin cuvinte meșteșugite care ascund faptul că e necesară o Dezbatere Publică înainte de a se aproba acest proiect”, notează sursa citată.
@vio
-nu,
e parazitism pur si simplu.
cine e primar acolo, vreun ungur userist?