Senatorul Sorin Lavric (AUR) a criticat dur legile educației bazate pe proiectul „România Educată” a lui Klaus Iohannis, afirmând că reprezintă „ unul dintre cele mai ample proiecte de distrugere a sistemului de educație din România gândit și elaborat la Palatul Cotroceni”, informează un comunicat de presă.
Senatorul a acuzat-o pe Ligia Deca de faptul că este „o simplă marionetă” a lui Klaus Iohannis, care urmărește să premieze „mediocritatea” în „detrimentul performanței școlare”.
„Așa cum din proiectul “România lucrului bine făcut”, proiect cu ajutorul căruia actualul președinte Klaus Iohannis i-a mințit și prostit pe români ca să îl aleagă în fruntea statului în 2014, s-a ales deja praful, tot așa s-a întâmplat cu și cu “România Educată”, unul dintre cele mai ample proiecte de distrugere a sistemului de educație din România gândit și elaborat la Palatul Cotroceni.
La nouă luni după ce același Klaus Iohannis a promulgat noile Legile ale învățământului, legi care au stârnit unele dintre cele mai acide critici din partea unor specialiști de renume în domeniul educației, Ligia Deca, pupila sa din fruntea Ministerului Educației, o simplă marionetă instalată în această funcție doar că să execute ordinele Kaiserului de la Cotroceni, anunță că relevanța examenelor naționale, Bacalaureatul și Evaluarea Națională, ar trebui să fie redusă.
“Revelația” Ligiei Deca în privința eliminării examenelor naționale vine la scurt timp după o altă performanță, anume acordarea de “burse de merit” pentru elevii cu medii școlare mici și foarte mici de 1, 2, 3 și 4, adică mediile echivalente cu pragul de corigență. Dacă un personaj mediocru, precum Klaus Iohannis a fost “premiat” cu funcția de președinte al României, probabil că “distinsă” ministră a considerat că ar fi echitabil să premieze și mediocritatea din școli, în detrimentul performanței școlare”, se precizează în comunicat.
Senatorul Sorin Lavric a cerut „încheierea experimentelor asupra elevilor” și școala românească să revină la ceea ce a fost.
„Experimentele efectuate pe elevii din România trebuie să înceteze imediat, iar sistemul de educație trebuie reformat din temelii, astfel încât școala românească să-și redobândească prestigiul consacrat de marile minți luminate ale acestui neam. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor luptă pentru școala românească”, a concluzionat Sorin Lavric.























