Cu ocazia Zilei Naționale a României, ne-am gândit să vedem care este cel mai apreciat cântec patriotic românesc.
Așa că am realizat o selecție a unor melodii mai cunoscute și mai puțin cunoscute din repertoriul patriotic românesc.
Evident, majoritatea acestor cântece sunt interpretate și în alte variante, de către alți artiști. Unele dintre melodii aparțin unor anumiți artiști, așa că i-am trecut în dreptul numelui. De asemenea, trebuie precizat că nu trebuie luate în calcul imaginile care însoțesc muzica. Evident, nu am putut alege ce imagini însoțesc cântecele.
În ceea ce privește cântecul „Trei culori”, este vorba despre varianta originală, pe versurile compuse de Ciprian Porumbescu, nu cea modificată ideologic de regimul de dinainte de 1989.
Iată cântecele care au intrat în concursul nostru pe care le puteți vota și asculta mai jos. În playlistul de mai jos, apăsați pe butonul format din trei linii paralele, din dreapta sus, pentru a vedea cele 25 de melodii din concurs.