Nu-l pot lăsa să revină

Oamenii care conduc cu adevărat Statele Unite ale Americii au spus clar că nu își permit și că nu vor permite, dacă pot face ceva pentru asta, să-l lase pe Donald Trump să fie din nou președinte. De fapt, au făcut să fie limpede acest lucru în 2020, într-o serie de declarații publice. Doar pentru că le-am citat cuvintele într-un eseu pentru The American Mind, Puciul care urmează, am fost luat în râs și atacat fără milă. Dar declarațiile lor au fost destul de clare. ”La prânz, pe 20 ianuarie 2021, Trump nu va fi președinte, chiar dacă trebuie să folosim armata pentru a-l scoate de acolo.”

Dacă regimul a avut porniri atât de puternice atunci, imaginați-vă cum se simte acum. Dar nu trebuie să stai să-ți imaginezi. Ei îți vorbesc despre asta în fiecare zi. Liz Cheney, Javertul personal al lui Trump, a spus că cel de-al 45-lea președinte este literalmente cea mai mare amenințare cu care se confruntă America astăzi – mai mare decât China, decât economia noastră în prăbușire, decât societatea noastră civilă în destrămare.

Este retorică, desigur, dar nu este doar atât. Este mai sănătos și, în general, mai exact să presupunem că adversarii vor face ceea ce spun. Dacă vă îndoiți de acest lucru, întrebați-vă: când a fost ultima dată când au acționat mai moale decât vorbesc?

Chiar dacă este doar retorică, cuvintele prevestesc totuși turbulențe. „Cel care spune A, în mod necesar va spune și B.” Logica afirmației A duce inevitabil la acțiunea B, chiar dacă cel ce spune A nu a vrut să o spună cu adevărat, sau a vrut să spună, dar totuși nu l-a dorit pe B. Adepții afirmației nu vor accepta că e doar o ironie și, entuziasmați de A , vor insista asupra lui B.

Acordați-vă timp pentru a asculta mass-media mainstream. Nu vă va lua mult timp; cinci minute ar trebui să fie de ajuns. Apoi petreceți încă cinci sau cam așa ceva citind declarațiile unor politicieni de seamă, alții decât Trump. Pentru a fi totul complet, sacrificați încă cinci minute pentru a asculta intelectuali de frunte. Ar trebui să devină foarte clar: toți au spus A, așa că ei trebuie să spună – și să facă – B.

Iar B este că lui Trump nu trebuie să i se permită să preia mandatul pe 20 ianuarie 2025. De ce? Ei spun ”pentru că 6 ianuarie” (referire la evenimentele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, din ziua validării alegerilor prezidențiale în congresul american – n.n.). Dar determinarea lor a început mult mai devreme de 6 ianuarie.

Și, oricum, ce este atât de teribil la Trump? Accept, într-adevăr, multe dintre criticile care i se aduc. Le aud tot timpul de la mama. Dar chiar dacă ar fi să le enumerăm pe toate, chiar justifică greșelile lui Trump sfâșierea țării prin excluderea a jumătate din ea din procesul politic?

Indiferent că îl iubești sau îl urăști, în timpul președinției lui Trump economia a fost puternică, piețele au crescut, inflația era sub control, prețurile gazelor au fost scăzute, trecerile ilegale ale frontierei au scăzut, criminalitatea a fost mai mică, acordurile comerciale au fost renegociate, ISIS a fost înfrânt, aliații NATO făceau un pas în sus, iar China se dădea înapoi (puțin).

Negați toate acestea dacă doriți. Ideea aici este că în jur de 100 de milioane de americani cred lucrurile astea, cu tărie, și sunt năuciți și înfuriați de ura elitei față de omul despre care cred că a făcut toate acestea.

Nici bilanțul lui Trump nu a fost atât de radical – cu mult mai puțin decât cel al lui Joe Biden, care folosește finanțările pentru prânzul școlii pentru a împinge ideologia de gen asupra copiilor săraci, pentru a cita doar un exemplu. Agenda de bază a lui Trump – protecția frontierei, balanța comercială, o politică externă reținută – a fost destul de moderată, atât în ​​sine, cât și prin comparație cu precedenții președinți republican și democrat din trecut. Și asta înainte de a ajunge chiar la faptul că Trump și-a neglijat o mare parte din propria sa agendă în favoarea agendei vechii Camere de Comerț, fuzionistă, reaganistă, Conservatorism S.A.. Reduceri ale impozitelor corporative, dereglementare și bombardarea Siriei: acestea sunt, toate, lucruri pe care baza electorală a lui Trump nu le dorește, dar oligarhii le vor cu disperare, și pe care le-a dat Trump. Și totuși încearcă să-l distrugă.

Din nou, de ce? Cred că asta se datorează faptului că, în timp ce agenda de bază a lui Trump, MAGA (Make America Great Again) nu este în mod hotărât în ​​afara curentului istoric bipartizan, este cu mult în afara intereselor de bază ale regimului actual. Bogăția și puterea conducătorilor noștri cresc cu granițele deschise, cu cadouri comerciale și război nesfârșit. Trump, cel puțin în principiu și adesea în practică, le amenință pe toate trei.

Vechea Americă – cea în care republicanii țineau la țara profundă și nu erau doar valeți ai puterii corporatiste, democrații erau pro-muncitori și împotriva războiului, iar Bill Clinton și The New York Times puteau susține securitatea granițelor – este în curs de a fi înlocuită, dacă nu a fost deja, de una în care există o singură opinie acceptabilă nu doar în aceste chestiuni, ci asupra tuturor celorlalte probleme.

Isteria anti-Trump nu este, în final, despre Trump. Regimul nu-i poate permite lui Trump să fie președinte nu din cauza a cine este el (deși asta ajunge la noi), ci din cauza a cine sunt adepții lui. Acea clasă – „clasa de la țară” a lui Angelo Codevilla – nu trebuie să fie reprezentată de candidații care ar putea să-i pună în aplicare preferințele, ceea ce, de asemenea, și mai presus de toate, nu trebuie să fie permis. ”Țăranii” nu au nicio legitimitate pentru a influența rezultatul oricărui proces politic, din cauza a cine sunt, dar mai ales din cauza a ce își doresc.

Plângerile cu privire la natura lui Trump sunt doar intermediari pentru obiecțiile referitoare la natura bazei sale electorale. Nu ajută la stabilizarea situației noastre deja agitate faptul că cei care behăie cel mai tare despre democrație sunt, totodată, hotărâți, cu vorbe și fapte, să refuze unei jumătăți de țară o alegere reală. „Oricum vei vota, nu vei primi X” – indiferent dacă X este un candidat sau o politică – în mod garantat va crește nemulțumirea față de regimul actual.

Oameni pe care îi cunosc de 30 de ani, dintre care mulți încă pretind eticheta de „conservator”, nu-mi vor mai vorbi — pentru că l-am susținut pe Trump, da, dar și pentru că nu suntem de acord cu privire la comerț, război și graniță. Ei numesc nu doar pozițiile mele, ci și pe mine personal, ca fiind în mod autentic rău. Nu sunt un caz izolat. Există, după cum se spune, „multe astfel de cazuri”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

Ce fel de „democrație” avem, când politicile și candidații pe care partea mea de popor îi dorește și pe care îi votează sunt anateme și nu pot fi permise? Cum ar trebui să trăim laolaltă, cu demonizarea constantă a unei părți de către cealaltă, cu zgomot 24 de ore din 24, 7 zile din 7, din fiecare organ de propagandă al clasei conducătoare? De ce am vrea asta?

Mai la obiect: cum ar trebui să trecem prin următorii doi ani și jumătate? Regimul ar prefera să-și urmeze drumul pe calea celei mai mici rezistențe. Situația ideală, cel puțin pentru cei cu cu un spirit mai puțin punitiv, care ar fi mulțumiți să-l vadă pe Trump plecat, nu neapărat în închisoare, ar fi ca Trump să plece. Dar cât de probabil este asta? Nu pare pregătit, cel puțin, pentru o ieșire grațioasă în care să-i dea ștafeta lui Ron DeSantis (sau oricui altcuiva). Chiar dacă ar face-o, câți din baza lui electorală ar fi convinși că soluția a fost corectă? „I-au amenințat copiii”, etc. Acest tip de gândire nu duce la demoralizare, ci la indignare. Poate sună irațional, dar aceasta nu este o competiție de matematică; este politică în niște timpuri hiper-partizane și cu un partizanat supraalimentat.

Deoarece un ”adio” are aproximativ la fel de multe șanse să se materializeze pe cât Kamala Harris să finalizeze o propoziție fără să chicotească, Planul A este să folosească procesele spectacol legate de 6 ianuarie pentru a-l bloca pe Trump să candideze din nou sau, dacă nu pot asta, măcar să nu câștige din nou. Dar asta nu funcționează; cel puțin, nu suficient de bine. S-ar putea ca Trump să fi scăzut în sondajele de opinie, dar nu suficient pentru a-l împiedica să obțină nominalizarea GOP. Poate că încă mai ține povestea; mă îndoiesc, dar cine știe? Dar, mai probabil, chiar dacă aceste lucruri îi vor face în continuare daune, Trump va avea suficient timp pentru a-și recupera alegătorii pierduți.

Și clasa conducătoare îl va ajuta cu siguranță în acest demers, fiind din ce în ce mai radicală, mai plină de ură și mai incompetentă. Au arătat în repetate rânduri că nu există moderație la ei. Ei nu pot frâna nici măcar o milă pe oră, nici măcar atunci când relaxarea măsurilor este clar în interesul lor. Nu aș putea spune dacă sunt mânați de ce le cere baza lor electorală, de propria lor convingere interioară sau de o forță supranaturală.

Planul B este ca Comisia pentru evenimentele din 6 ianuarie să pună bazele unui rechizitoriu împotriva lui Trump. Departamentul de Justiție dezvăluie deja că acuzația ar putea fi  „conspirația de răzvrătire”.

Acum, personal cred că o astfel de acuzație ar fi ridicolă. Acuza de complot, când este adusă această acuzație, ceea ce s-a întâmplat rareori înainte de 6 ianuarie 2021, este de obicei rezervată unor oameni precum Omar „Șeicul orb” Abdel-Rahman, care a încercat să arunce în aer World Trade Center în 1993. Și ei sunt gata să o încerce împotriva unui fost președinte, pentru niște apeluri telefonice și mesaje text legate în mod ambiguu de un protest în care mulți au pășit prin ușile deschise de poliția Capitoliului, în care au avut loc pagube materiale minime, singurele persoane care au murit au fost protestatari neînarmați și care ar fi putut fi o înscenare, sau cel puțin facilitare, din partea poliției.

Nu am iluzia că voi convinge pe cineva din aparatul regimului de nimic din toate acestea. În orice caz, dacă cineva dintre ei citește ce scriu, l-aș întreba următoarele: Știu că ești convins că este perfect evident că „Trump este vinovat!” și că oricine nu este de acord nu este doar nebun, ci un ”Pericol pentru Republică”. Dar așa cum știu că nu te pot convinge, știu și că tu nu poți convinge 100 de milioane de susținători ai lui Trump. Îți dai seama și tu de asta? Că e ceva structural, nu un accident?

Mai mult decât atât, dacă regimul merge mai departe cu asta, îl va judeca în bazinul de jurați compus din 77% jurați democrați și 92% jurați anti-Trump din Districtul Columbia, care în ultimul timp au achitat răufăcători democrați evidenți și au condamnat republicani pentru acuzații stupide care în mod obișnuit nu ajungeau în instanțe.

Este doar un fapt – poate, pentru mulți, un fapt nefericit – dar totuși, un fapt, că undeva între o treime și o jumătate din țară va găsi acest lucru total ilegitim și va fi revoltat din cauza lui.

Știu ce gândesc unii dintre stăpânii noștri, pentru că deja o spun: ”trebuie făcută dreptate, orice ar fi. Trebuie să rămânem pe principii, oricare ar fi consecințele.” Acest lucru sună nobil în abstract.

Este? Bănuiesc că unii dintre ei se gândesc: asta este win-win pentru noi. Dacă îl condamnăm sau îl rănim suficient încât să nu poată candida și nu apare o contrareacție uriașă, atunci misiunea este îndeplinită. Sau, dacă apare, ei bine, acei oameni erau deja, sau ar fi devenit în curând, revoltați și astfel vom fi îndreptățiți să declanșăm starea de necesitate împotriva lor. Într-adevăr, ar fi benefic dacă i-am elimina acum, înainte ca ei să fie pe deplin organizați pentru „Al Doilea Război Civil”, știm că insurecționiștii deja complotează.

În orice caz, o condamnare aproape ar garanta un vot în Senat în temeiul articolului I, secțiunea 3, făcându-l pe Trump din punct de vedere constituțional neeligibil pentru a candida (cel puțin jumătate din republicani ar semna).

Dar ce se întâmplă dacă, totuși, Trump este achitat? Atunci cred că veți vedea aceeași reacție indignată, dar din cealaltă parte. Dintr-o dată va fi America Albastră (albastrul e culoarea Partidului Democrat – n.n.) cea care va declara toate instituțiile noastre, și mai ales instanțele, ilegitime. S-ar putea să vedeți chiar și unele încercări de secesiune dinspre statele ”albastre”, de exemplu, „Calexit”.

Planul C, dacă nimic nu funcționează, este ca Trump să fie declarat neeligibil în temeiul clauzei de insurecție a celui de-al 14-lea amendament. Acest lucru este mai riscant decât Planul B. Dacă nu ar putea obține un vot al Senatului în favoarea activării acestei clauze (și, în absența unei condamnări, nu cred că vor putea), s-ar limita la o simplă opinie a instanței. Dacă vă imaginați că baza electorală a lui Trump va urla din cauza unei condamnări într-un tribunal de paie din D.C., așteptați să vedeți reacția lor la un judecător de apel numit de democrați care le spune că Trump nu poate candida. Chiar dacă regimul ar face ca Curtea Supremă să susțină soluția cu 9-0 (și nu o vor face), baza electorală a lui Trump nu o va accepta.

Planul D – să-l învingi la urne – este, de asemenea, riscant. Țara este într-o stare disperată. Biden este extrem de nepopular. Harris este spectaculos de nepopulară. Să scapi de unul dintre ei va fi greu. Să scapi de ambii? Primul vicepreședinte și de origine negru, sud-asiatic și femeie? Crede cineva că baza democrată din 2024, obsedată de rasă și sex, va tolera asta?

Și cu cine să-i înlocuiască? Cu Gavin Newsom? Un mascul alb hetero? Chiar dacă reușesc să treacă de această problemă non-trivială, pe care nu o pot rezolva, Newsom nu are nicio atracție în afara alegătorilor devotați democraților. Nu spun că ar pierde cu siguranță, dar ar fi un pariu îndrăzneț, mai ales cu o bază demoralizată și cu probabilitatea foarte mare ca statul pe care îl guvernează să fie într-o recesiune adâncă până la ora alegerilor.

Planul E este să fraudeze. Știu la ce vă gândiți. Dar nu vorbesc despre aparatele de vot Dominion. Mă refer la genul de „pre-trișare” cu care regimul se laudă ca fiind „fortificarea alegerilor”: schimbă în avans regulile, în moduri care îi favorizează pe democrați și îi afectează pe republicani, în special în statele swing (cele în care rezultatul nu este cert). Nu există nicio îndoială că vor face asta. De ce nu ar face-o? A funcționat data trecută și cu cât pot evita o fraudă mai deschisă, cu atât mai bine.

Ei folosesc deja guvernul federal pentru a schimba cântarul în favoarea democraților. Ordinul executiv 14019 al lui Biden, „Promovarea accesului la vot”, cere „fiecărei agenții federale să prezinte un plan de înregistrare a alegătorilor și de a încuraja participarea alegătorilor. De asemenea, a cerut agențiilor să elaboreze strategii pentru a invita părți terțe nonguvernamentale să înregistreze alegătorii.” Adică o preluare federală a alegerilor de stat de către administrația Biden.

Aceasta este o reluare, cu putere federală, a istoriei cu cei 400 de milioane de dolari în „Zuckerbucks” – bani donați de fondatorul oligarhului tehnologic Facebook – care au manipulat în prealabil ultimele alegeri, doar că de data aceasta cu dolari ai contribuabililor, implementată de un consilier de la Casa Albă (Susan Rice) ce coordonează agenții din cabinet precum cea de Locuințe și Dezvoltare Urbană, în colaborare cu ONG-urile de stânga. Această combinație va fi greu de învins.

Dar să presupunem că va fi învinsă. Întotdeauna poate există fraudă după fraudă. Dacă ați crede că Trump reprezintă o amenințare fără precedent pentru republică, ați obiecta cu adevărat că niște cutii cu buletine de vot suplimentare cad de pe camioane lângă sediul de numărare a voturilor din Las Vegas, Phoenix, Milwaukee, Detroit, Philadelphia și Atlanta? Când este în joc ”supraviețuirea democrației noastre”?

Trebuie să-și scoată pălăria în fața dezavantajului retoric pe care ni l-au impus. Orice chestionare a oricăror alegeri pe care le câștigă ei este denunțată ca fiind paranoică, nepatriotică, „rasistă” și o amenințare la adresa integrității procesului. (Nu contează că și ei o fac întotdeauna atunci când cel care trebuie să câștige a pierdut; vezi, de exemplu, 2000, 2004 și 2016.) Practicile îndoielnice, cum ar fi buletinele de vot tardive, care nasc îndoielile noastre, nu sunt niciodată explicate, cu atât mai puțin după ce numărătoarea s-a încheiat. Ajung să se angajeze în șmecherii care fac alegerile să pară dubioase; iar noi suntem cei învinovățiți că spunem că arată dubios.

Când subliniem că, hei, ceva pare în neregulă, răspunsul este invariabil: cum îndrăznești să semeni îndoieli cu privire la alegeri!? Subminați încrederea în Our Democracy™. Nu prostiile lor, ci îndoielile noastre subminează încrederea.

Dar există motive să ne întrebăm dacă le va mai merge data viitoare. Orice a fost în 2020, o supermajoritate a republicanilor crede că alegerile nu au fost corecte. Regimul este extrem de îngrijorat de acest lucru, motiv pentru care și propaganda asupra acestei probleme este atât de intensă. Ei știu că pentru a obține o victorie în 2024 și pentru a fi acceptată de cei care se îndoiesc din 2020, următoarele alegeri vor trebui cel puțin să arate mult mai curate decât ultimele. Să le faci să pară mai curate este greu de făcut fără a le și face mai curate. Dezavantajul acestui lucru pentru ei, totuși, este evident.

Deci, alegerea pusă în fața lor este: să facă orice au făcut și data trecută – ba chiar și mai mult, dacă este necesar – și să riște o reacție și mai mare decât atunci; sau să riște să încerce să câștige într-o luptă corectă. (Varianta din urmă implică deținerea controlului complet asupra ciracilor lor care conduc alegerile la nivel local.) Dar pentru a repeta ce spuneam mai sus: poate că ei consideră contrareacția o trăsătură structurală, nu un accident?