Senatorul Sorin Lavric a comentat dur evenimentele marcate de inculparea foștilor generali (r) SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.
Într-un comunicat, acesta îi acuză pe cei doi generali că împreună cu fostul președinte Traian Băsescu și fosta șefă a DNA, Laura Codruța Koveși, „au distrus România”.
„În aceste zile, toți românii au avut ocazia să vadă cum ”Statul Paralel”, această construcție monstruoasă pusă la cale de Petrov (Băsescu) împreună cu locotenenții săi Coldea, Kovesi și o droaie de alți infractori cocoțați în funcții publice de mare putere și responsabilitate, își trăiește ultimele zvârcoliri înainte de a-și da obștescul sfârșit, marcând astfel încheierea uneia dintre cele mai negre perioade politice din istoria României de la căderea comunismului și până în prezent.
Sub pretextul luptei anticorupție, impusă de reglementările privind aderarea României la Uniunea Europeană, acești măcelari de vieți omenești au hăituit și încătușat toți adversarii politici care au îndrăznit să critice și să conteste metodele abuzive prin care aceste personaje au încercat să conducă statul român, precum și orice om de afaceri, orice antreprenor care nu se prezenta în fața lor cu sacoșa cu bani pentru a le cumpăra bunăvoința și protecția.
Turnătorul Petrov, împreună cu Coldea, Dumbravă, Kovesi și toți cei care s-au aflat în fruntea ”Binomului”, toți cei care au participat la elaborarea celebrelor ”protocoale” de colaborarea dintre servicii și procuratură, niște veritabile acte de trădare națională, acestea fiind declarate ulterior neconstituționale de către judecătorii CCR, pe baza cărora s-au petrecut toate abuzurile, toate interceptările ilegale din dosare, toate încălcările de drepturi și libertăți, trebuie să dea socoteală în fața legii.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor va lupta cu toată forța pentru a elibera țara de sub stăpânirea acestor dihănii care au prăduit toate resursele economice ale patriei. Însă, pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie ca în acest an românii să vină în număr cât mai mare la vot. Este timpul ca România să iasă de sub jugul tiraniei acestui ”Sistem Paralel” de distrus vieți și destine omenești”, a comentat Sorin Lavric.
Acum se vede clar cum securistul Petrov era susținut de CIA și și-a construit dominația pe colaborarea serviciilor cu justiția. Bonusul primit era că mafia PDL (Blaga, Vidreanu, Udrea, Boc) primeau cash-ul, americanii distrugeau opoziția suveranistă.
In acest sistem Caconschi, Cacahagi, Cacaleologu și Cacapievici erau trompetele ieftine care pe 30 de arginți susțineau distrugerea democrației și suveranității
Evident, ce te faci ca ultimii numiti sunt acum protejati, cocolositi, tinuti la caldicel, aparati si sustinuti chiar de catre ciubotea si compania numita pmpos patriahie.
Ii gasiti pe toti prin cladirile de pe la facultatea de teologie din bucale…bineanteles ca nu ai voie sa zici nimic, pai altfel “distrugi linistea sociala”, tre sa-i iubesti neconditionat, ca asa e hristic ; insa nu am citit pe nicaieri , pe la Sfintii Parinti, ca tre sa te iubesti cu dracu’.
Nu-mi dau seama cum au ajuns cei mai mari dusmani ai acestui popor si acestei tari fix in interiorul bisericii si se pare ca nimeni nu are nimic de obiectat in legatura cu asta…