Florian Coldea, fost director adjunct al SRI, a fost audiat joi la Direcția Națională Anticorupție, prezența sa acolo fiind legată de o plângere depusă de omul de afaceri Cătălin Hideg, afirmă surse citate de News.ro.
Coldea nu a făcut declaraţii la sosire.
Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă.
Coldea, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, suspecți într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani
Conform unor surse judiciare citate de G4 Media, Coldea, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă – care a ajuns și el joi la DNA, ar fi suspecți într-un dosar de trafic de influență în instanțe și spălare de bani.
Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI și secretar general al acestei instituții, a ajuns în atenția presei și a publicului în 2015, după declarațiile sale potrivit cărora instanțele au constituit „câmp tactic” pentru Serviciul Român de Informații.
Cei trei au fost chemați la audieri ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg, scrie News.ro.
Coldea, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, suspecți într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani
Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.
„Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.
În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta. Faptele pentru care a fost condamnat sunt: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru infracțiunea de spălare a banilor.
Generalul Dumbravă a fost acuzat că ar fi controlat o rețea de judecători, cărora le impunea luarea unor hotărâri în procesele judecate, dar și că și-ar fi construit o rețea similară în rândul ziariștilor, pe care îi alimenta cu informații privilegiate din dosare.
De altfel, acuzele publice aduse lui Dumitru Dumbravă au făcut obiectul audierii sale în Comisia parlamentară de control al SRI, care în noiembrie 2017 i-a cerut demisia din funcția pe care o ocupa atunci – cea de secretar general al Serviciului. La audierea din comisia parlamentară, generalul a spus, potrivit lui Claudiu Manda, șeful acestei comisii, că atunci când a vorbit despre câmpul tactic nu s-a referit la influențarea justiției, ci mai degrabă la faptul ca inculpații ar putea să influențeze actul de justiție și că “în acest sens era un atribut și o implicare a SRI”. În august 2018, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Dumbravă.
Evanghelia e vesnic vie: cine scoate sabia de sabie va pieri.
„Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI și secretar general al acestei instituții, a ajuns în atenția presei și a publicului în 2015, după declarațiile sale potrivit cărora instanțele au constituit „câmp tactic” pentru Serviciul Român de Informații.”
Seamănă cu ce zic americanii: Democrația este condusă prin servicii (drace! Și Lord Papillon ne promitea o economie de servicii la tembelizor!).
https://www.youtube.com/watch?v=vcykw87cbGI
Întrebați la d-na Arpagic și la „ResPublica” (și la „liderul studenților” MM și ETC.) dacă „Alianța Civică” știe ceva.