EDUCAȚIESă nu ne temem de homeschooling

Să nu ne temem de homeschooling

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

În anii sumbri de după 1945, comunismul a vrut să controleze toate aspectele vieții private, mai ales în ideea de a-și impune ideologia la nivel de discipline școlare, iar una dintre primele măsuri a fost interzicerea școlilor private și a homeschooling-ului din România.

Regatul României devenea Republică Populară și satelit al Moscovei iar o educație liberală nu își mai avea locul în societate. Trebuie să spunem că educația în mediul familial avea deja o tradiție, înainte chiar de înființarea primelor școli românești mulți boieri își „școlarizau” acasă copiii înainte de a-i trimite la academiile de la Viena sau Paris.

După revoluție, românii au încercat să recupereze și această dimensiune, în momentul de față existând undeva pe la 10.000 de prichindei și adolescenți care sunt în această formă de educație. Mai cunoscut este cazul actorului Dragoș Bucur și al Danei Nălbaru care își educă astfel copiii. Sofia, cea mai mare fată a lor, se pregătește acum pentru a merge la facultate.

Dana Nălbaru motiva alegerea în 2016 prin dorința sa ca educația să se facă fără constrângeri, fără competiții impuse, fără note sau calificative, pe abilitățile specifice ale copilului. Sunt parte dintre premisele ce îi fac pe unii părinți să opteze pentru homeschooling, vorbim despre o educație liberală, bazată pe faptul că familia și părinții sunt cei mai în măsură să aleagă binele superior al copilului.

Concret, în Statele Unite peste 10 milioane de copii sunt educați în acest moment în diferite forme de homeschooling și toate statisticile sociologice au reliefat succesul acestui model educațional, rata de intrare la colegii fiind mult superioară procentului din învățământul de stat.

Francis Collins, actualul director al National Institutes of Health, renumit pentru conducerea proiectului de cercetare a genomului uman, a fost de exemplu educat în homeschooling. La fel Samuel Ting, un fizician american care a primit Premiul Nobel pentru descoperirea particulei subatomice J. Serena Wiliamns, singura jucătoare ce a realizat în cariera sa Golden Slam atât la simplu, cât și la dublu, a fost homeschooler. Și lista poate continua cu multe nume din medicină, sporturi, muzică și alte domenii.

Din păcate luna aceasta Ministerul Educației a pornit o adevărată vânătoare a părinților ce doresc să își educe astfel copiii. O familie din Bihor a primit chiar o sentință de închisoare, în prezent judecându-se recursul acestui proces, mai mulți avocați și-au oferit în acest sens suportul juridic.

Părerea mea, ca persoană ce a trecut prin aproape 30 de ani de educație, inclusiv un master interdisciplinar și o școală doctorală, este că nu ar trebui să ne fie frică de fenomenul homeschooling-ului. Am predat cursuri de informatică unor asemenea copii și pot spune că o astfel de educație le dezvoltă mult abilitățile de auto-gestionare și responsabilitate, spiritul întreprinzător. Acești copii nu erau stresați sau plictisiți, știau ce vor, era o plăcere să lucrezi cu ei. Homeschooling-ul poate oferi o perspectivă holistică asupra cunoașterii, focusarea nu doar pe dezvoltarea abilităților academice, ci și pe aspecte sociale, emoționale și morale.

Este mai mult decât educație, aș îndrăzni să spun că este vorba despre o cultură a familiei, sunt dezvoltate relații puternice și de aici personalități bine conturate ale copiilor, care știu ce vor.

Nu cred că ar trebui astăzi să ne fie frică să credităm părinții care doresc să își educe astfel copiii. Dimpotrivă, ar trebui ajutați să își procure instrumentele educaționale, sprijiniți în demersul lor.

Sau cel puțin să nu fie împiedicați. Și sunt sigur că aceștia ar ridica mult procentul copiilor români ce vor trece cu bine testele PISA.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

6 COMENTARII

    • Eu credeam că la școală te duci să înveți carte. Nu poți să faci socializare la joacă, în cartier, la film, etc? Ba da, sigur că poți. Ne spuneți doar că trebuie să fii în turmă, nu cumva să ieși și să gândești cu propriul cap

  1. Homeschoolingul din Romania are soarta arbidolului din pandemie: statul l-a interzis, dar era cautat ca tratament la Covid.
    Pentru a putea educa un copil intr-o scoala ai nevoie de 2 ingrediente: anturaj si profesori. Daca una din cele doua nu merge, educatia nu progreseaza sau merge greoi.
    Sistemul de educatie, ca orice sistem, merge pe un procent de elevi, restul ghinion. Ca la vaccin.
    Unii parinti nu accepta statutul de rebut si cauta solutii.
    Iar homeschoolingul poate fi o solutie, care, evident, nu merge pentru toti.

  2. Oare bunicii noștri ce fel de “sociopați” au fost când și-au crescut copiii lor, (ai noștri părinți) acasă (homeschooling, hai sictir) pt că așa au fost vremurile de atunci.
    Ne găsim noi cei emancipați, să judecăm educația cuiva căruia îi pasă de proprii copii, noi, care la o analiză mai atentă s-ar putea să nu fim, la rândul nostru, departe de situația în care sunt atât de mulți analfabeți funcționali de azi. (Mă refer la: mergeam, veneam singuri la școală , stăteam pe șanț toată ziua până când părinții veneau de la un serviciu peste program sau/și o coadă la vreun magazin, iar seara când ajungeau rupți ne dădeau de mâncare și în pat… ) Nu aveau ei timp de noi, de făcut teme, de meditații, nici Partidului nu-i trebuia oameni care să gândească, ci doar executanți…(vezi și articolul)
    Străbunii noștri “analfabeți sau cu o clasă sau două” au știut cel puțin să ne învețe respectul, cinstea, munca, valorile reale ale vieții. Să nu vorbim nimic despre droguri, sex, fumat, alcool, lipsa efectivă a educației din marea majoritate a școlilor noastre de azi…( Și cam de vreo 25 ani in urmă)
    Concluzia: să-i spânzurăm pe părinții care fac la fel ca străbunii noștri…. Pt că le lipsesc din “țigle”

  3. „Părerea mea, ca persoană ce a trecut prin aproape 30 de ani de educație, inclusiv un master interdisciplinar și o școală doctorală, este că nu ar trebui să ne fie frică de fenomenul homeschooling-ului. Am predat cursuri de informatică unor asemenea copii și pot spune că o astfel de educație le dezvoltă mult abilitățile de auto-gestionare și responsabilitate, spiritul întreprinzător”

    Da ?! Atât puteți scrie despre Democrație și învățământul său „de stat”, după 30 de ani de școlarizare ?! Limbile străine vi le folosiți, ca să spuneți naivilor ce-i prin lume și prin școlile ei ?!

    Vedeți că libertarienii vă cheamă să mărșăluiți către Capitală (a lor!) în 17 februarie (pe la 11:00, mai exact):

    https://www.greanvillepost.com/2024/01/10/defeat-the-deep-state-with-angela-mcardle/

    (în ultimele 5 minute din interviu).

    D-nul dr. Dumitrache nu vă zice multe!

    P.S.

    Așa ne-ați adus la analfabetism înainte de 1944, și așa ne-ați adus la analfabetism după 1989 – ca să ne demonstrați că e puțin probabil să fie nelegat fenomenul de Democrație!

    Unu’ Jean-Paul Brighelli tot scoate (de ceva ani buni) interviuri (de Dreapta!) prin Franța, jeluindu-se de dezastrul din învățământ! Priviți (și ascultați) cum – jeluire după jeluire – nu reușesc să spună Prostimii lor că problema este MONDIALĂ:

    https://www.youtube.com/watch?v=Cuc5hmCG2oY

    https://www.youtube.com/watch?v=MRFKR-jvKCk

    Scuze n-aveți: francezii au bani (încă) să își traducă video-urile.

    DACĂ ASTA NU-I ESCROCHERIE, CE-I ?

  4. Este foarte buna ideea dar inainte sa scoatem copiii din scoala conventionala e bine sa verificam daca cei care vor sa devina profesori educatori au fost educati la randul lor. Si daca au toate tiglele pe casa.
    E bine ca societatea sa dea o cat de mica sansa copiilor din parinti sociopati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE