luni, iunie 23, 2025
ACTUALITATEMinisterul Educației, în frunte cu Ligia Deca, cere Inspectoratelor Județene să pună...

Ministerul Educației, în frunte cu Ligia Deca, cere Inspectoratelor Județene să pună POLIȚIA pe părinții care fac homeschooling

Ministerul Educației cere Inspectoratelor Școlare Județene să verifice situaţia elevilor pe care familiile i-au retras în mod „deliberat” de la cursurile învăţământului obligatoriu și sesizarea „organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate”, informează Știri pe Surse.

Demersul Ministerului Educaţiei are loc în contextul în care doi părinţi din Bihor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi fiindcă pentru că au făcut homeschooling cu copiii, retrâgându-i de la școala de stat, justificarea lor fiind aceea că nu sunt de acord cu utilizarea internetului, cu canalele TV media şi cu cursurile online pe care copiii le făceau în perioada de pandemie, după cum a relatat R3media.

Ministerul cere inspectorilor şcolari să ia o serie de măsuri între care: „informarea părinţilor, prin intermediul unităţii de învăţământ, cu privire la obligaţiile care le revin pentru asigurarea dreptului la educaţie al copiilor”; „informarea şi colaborarea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială ţi Protecţia Copilului pentru consiliere în vederea reînscrierii beneficiarilor primari în sistemul naţional de învăţământ”, „colaborarea cu autoritatea publică locală pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educaţie”, precum şi „informarea obligatorie a Ministerului Educaţiei cu privire la aceste situaţii”.

Ministerul cere de asemenea inspectorilor şcolari să ia ca măsură „sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate”:

Documentul datat 3 ianuarie 2024 este trimis dinspre Minister către Inspectoratele Şcolare „având în vedere informaţiile potrivit cărora în România există familii care îşi retrag deliberat copiii de la cursurile învăţământului obligatoriu, privându-i astfel de dreptul fundamental la învăţătură prevăzut de Constituţia României”.

În adresă se mai arată că Legea 198/2023 a învăţământului preuniversitar stipulează formele de învăţământ şi unităţile înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar, iar „orice altă formă de funcţionare a unor entităţi care pretind că oferă servicii educaţionale echivalente învăţământului obligatoriu este în afara Legii nr. 198/2023”.

Legea prevede că părintele sau persoana care are în grijă un minor şi care în mod nejustificat îl retrage sau îl împiedică să urmeze cursurile învăţământului obligatoriu poate fi pedepsit cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, iar fapta rămâne nepedepsită dacă situaţia este remediată înainte de încheierea urmăririi penale.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

8 COMENTARII

  1. @ion porunca Domnului este ‘cresteti si va inmultiti’ si e valabila pana la sfarsit. Greutati au fost mereu, dar asta nu e un motiv sa nu faci copii. Greutatile vin oricum dupa tine, oricat ai fugi de ele.
    Dar tiganii care fac cate 10 nu au greutati? Si aici merita tot respectul

  2. pe de alta parte, cum zicea si un ministru parca, educatia e gratuita, pentru copii. Problema e ca nu e deloc gratuita pentru parinti, care trebuie sa aduca mereu bani de acasa pentru carti, caiete, infrastructura scolara, mobilier, transport zilnic cat si in saptamanile altfel si verde, unde trebuiesc si alti bani, fondul clasei, cadouri pentru profesori, si multe altele.

  3. daca vrem o tara civilizata trebuie sa respectam legea, sau daca nu sa iti asumi sanctiunile. Nu toti care-si retrag copiii de la scoala fac homeschooling, poate nici 1%. Dar sa vedem daca vor avea curaj sa intre si in satele de romi sa ii ia la intrebari. hauardei, homeschooling ba?

  4. ca liceeni romani sunt obligati sa invete “istoria evreilor” vad ca nu se agita nimeni.
    le vor arata propaganda de spalare a creierelor, pusa in practica de decenii in sua.
    acolo le arata filmul artistic lista lui schindler si le spun ca e documentar.
    in Romania bat campii ca evreii au fost omorati in macelarii si atarnati in carlige.
    concluzia lor e ca liceeni romani sunt vinovati de ceva ce chipurile ar fi avut loc in anii 40.
    si singura solutie ca sa scape de aceasta vinovatie este sa faca ce zice evreimea.

    bani gratis
    palate date gratis ( se vorbea de palatul Dacia)
    propaganda evreiasca platita din bugetul de stat.

  5. Concluzia? Nu faceți copii și nu-i educați în România! Statul român vrea doar să îi îndoctrineze pro UE, să-i transforme în robi. Credeți voi că din întâmplare elevii români eșuează la testele pisa? Nicidecum, sunt slabe șanse să fie “eroarea” sistemului educațional, analfabetismul funcțional este un scop în sine al sistemului educațional! Analfabeții sunt ușor de condus, de motivat. România are nevoie de proști, cu cât mai proști cu atât mai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE