Rusia a adăugat vaccinul împotriva coronavirusului programului național de vaccinare, relevă agenția Novinite de la Sofia, citând TASS. Conform sursei citate, decizia s-a făcut prin ordinul ministrului sănătății, Mihail Murașko.
Documentul a fost publicat pe siteul Ministerului Sănătății. Conform acestuia, vaccinarea se va face pe categorii prioritare: în primul rând, cetățenii care au împlinit 60 de ani, apoi urmează angajații în sistemele medicale, educaționale și sociale, cetățenii internați în instituțiile sociale, pacienții cu boli cronice – inclusiv cele pulmonare, cardiovasculare, diabet și obezitate -, precum și rezidenții orașelor care au o populație de cel puțin 1 milion de locuitori.
Ordinul prevede și vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 17 ani, dar numai după o cerere scrisă din partea părintelui sau reprezentantului legal.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În același timp, Duma de stat discută un proiect de lege pentru introducerea necesității unui cod QR pentru intrarea la evenimente din zona publică.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.






















