ACTUALITATERevista Presei pentru o agendă națională: 13 aprilie

Revista Presei pentru o agendă națională: 13 aprilie

NAȚIONAL

  1. Despre „siguranța” spitalelor românești, incompetența recunoscută a autorităților și corupția din sistemul medical românesc:
  • Trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeş au murit ieri seară din cauza unei defecţiuni la instalaţia de oxigen. Reprezentantul firmei de distribuire a ventilatoarelor, sosit la faţa locului a refuzat intrarea în unitate, deşi i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecţie împotriva COVID-19 [1]. Primele declarații ale premierului Florin Cîțu în acest sens te  lasă fără cuvinte: „Nu putem garanta că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla, dar sper că nu se va mai întâmpla aşa ceva.” [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  • Drama de la V. Babeș ascunsă sub preș? Raed Arafat recunoaște că știa de tragedia produsă în curtea Spitalului Babeș încă de la ora 17.00, cu mai bine de trei ore înainte ca știrea să apară în spațiul public. Secretarul de stat și șef al DSU a declarat în conferința de presă organizată după ora 23.00 că  „în jurul orei 16.25 ar fi crescut presiunea brusc peste 6 bari. Personal am aflat după orele 17. De asemenea ministrul Voiculescu știa despre caz încă de la ora 18.30.” Sursă.
  • Ies la lumină adevăratele motive pentru care s-a ordonat mutarea forțată a pacienților de la spitalul Foișor: potrivit dr. Răzvan Constantinescu, măsura aberantă de a transforma spitalul de ortopedie într-unul de Covid 19, în ciuda faptului că nu are nici un fel de dotare specifică afecțiunilor respiratorii, este o acțiune care denotă intenția de a privatiza spitalul, după ce a fost modernizat din bani publici. Sursă.
  1. Dosarul energetic al României:
  • Hidroelectrica a cerut daune de circa 1,6 miliarde de lei, plus dobândă anuală, pentru daunele provocate de modernizarea defectuoasă a hidrocentralei de la Porțile de Fier, contract atribuit VA Tech Hydro (acum Andritz). În urma acelui proces, Hidroelectrica primește 16,6 milioane de lei, din care trebuie să plătească la rândul ei 4,5 milioane de lei. Cu alte cuvinte, producătorul de electricitate ar fi îndreptățit să primească 12 milioane de lei, adică sub 1% din cât ceruse. Sursa.
  • Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, propune acordarea unui dividend statului român(parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, în raport cu acțiunile pe care le posedă.) de 1,28 miliarde de lei. Sursa.
  • Petrom, unul dintre producătorii semnificativi de energie electrică ai țării, este în ultimul timp în poziția de cumpărător de energie electrică, cu livrare în viitor. Sursa.
  • Producătorul de energie termică Electrocentrale Constanța, controlat integral de Ministerul Energiei, care asigură încălzirea municipiului de la malul mării, a solicitat un ajutor de stat de salvare, în condițiile în care are nevoie de peste 32 milioane lei până pe 25 aprilie pentru a-și îndeplini obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producția anului trecut. Sursa.
  • În condițiile în care gazele din Marea Neagră sunt exportate, ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) investește miliarde în sistemele de transport și distribuție a gazelor. Sursă.
  1. România se află pe locul 124 din 191 de națiuni, în ceea ce privește sprijinul direct acordat de la buget firmelor și populației în contextul pandemiei, într-un clasament realizat de Fondul Monetar Internațional (FMI). Guvernul de la București care a gestionat pandemia a acordat un sprijin prin măsuri directe de 2,3% din PIB, sub pragul de 2,5% luat în calcul de FMI. Țara noastră a fost depășită de țări precum: Congo, Nauru sau Burkina Faso. Sursa.
  2. Câștigul salarial mediu nominal al românilor a scăzut în luna februarie 2021, față de ianuarie, atât în serie brută, cât și netă, cu 0,9%, ajungând la 5.497 lei, respectiv 3.365 de lei. Salariații din servicii IT continuă să câștige cel mai mult, 8.047 de lei net, în timp ce angajații din HoReCa sunt la coada clasamentului, cu 1.747 de lei. Sursa.
  3. Din seria „realizărilor” guvernului de dreapta: Guvernul a decontat primăriilor din țară 15,9 milioane lei în cadrul programului de reabilitare termică finanțat de stat din 2020, mai mult decât dublu față de anul precedent, însă cu acești bani au fost eficientizate energetic doar 29 de blocuri, cu 60% mai puține decât în anul anterior, al doilea cel mai mic volum anual din istoria programului. Sursa.
  4. Traficul de minori, proxenetismul și pornografia infantilă devin fapte imprescriptibile, în urma unui proiect USRPLUS și PNL, pe care Senatul l-a adoptat, luni, în plen, în unanimitate. Sursa.
  5. Senatul a votat în favoarea proiectului de lege prin care copiii mai mici de trei ani sunt scoși de la întreținere. Sursa.

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Agresivitate simbolică și discriminare culturală: dincolo de alegerea „întâmplătoare” a culorii negre pentru marmura Grupului Statuar „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna, acesta se deteriorează pe zi ce trece. La acest lucru contribuie și faptul că scările din piață s-au transformat în loc de joacă pentru copiii care se dau cu biciclete sau cu trotinete, inclusiv pe cele de marmură din preajma Grupul Statuar. Deci, un monument istoric, aflat pe lista monumentelor istorice din județul Covasna înscrise în Patrimoniul cultural național al României, devine loc de joacă în văzul tuturor, fără ca vreo instituție abilitată să intervină. Mai mult decât atât, grupul statuar „stă în beznă” pentru că nicio instituție nu a catadicsit să monteze vreun corp de iluminat care să-l facă vizibil [1]. Situația monumentelor românești din arealul Harghita-Covasna nu ar trebui să mai mire pe nimeni, ținând cont că în doar 4 ani (perioada 2011-2014), Ministerul Culturii a alocat pentru reabilitarea monumentelor maghiare o sumă de bani de 22 de ori mai mare decât a alocat pentru cele românești (25,2 milioane de lei, respectiv 112.600 lei)  [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  2. Discriminare?: deși atât în cazul Raed Arafat (Sursa), cât și în cazul actriței Maia Morgenstern (Sursa), ambii fiind membri ai minorităților etnice din România, a existat o reacție imediată din partea instituțiilor abilitate în momentul în care au fost amenințați cu moartea, procurorul Alexandru-Voicu Meszar de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a clasat cu o „motivare uluitoare” dosarul în care românca Daniela Ciută a reclamat că a primit amenințări cu moartea în urma dezvăluirilor făcute în Buletin de Carei (site-ul de știri pe care îl deține). Motivația procurorului: „Poziția de persoană care se bucură de vizibilitate media este expusă unor astfel de acte și conduite în chip natural”. Sursă.

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Peste 40 de firme din municipiul Sfântu Gheorghe, afectate de pandemia de coronavirus, au solicitat sprijin prin programul COVID minimis lansat anul trecut de Consiliul local municipal în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI). Preşedintele CCI, Edler Andras, a declarat că programul va continua şi în acest an şi va avea un buget de două ori mai mare decât anul trecut, adică de 10 milioane de lei. Reamintim că potrivit recensământului din 2011, municipiul este locuit în proporție de 73% de etnici maghiari, ceea ce înseamnă că principalii beneficiari ai sprijinului financiar sunt aceștia. Sursa.
  2. Consiliul Judeţean Covasna şi Primăriile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc vor înfiinţa un club de hochei, urmând ca lângă Arena Sepsi să fie construit şi un patinoar [1]. Această acțiune denotă continuarea inițiativei Budapestei de a investi în sport (aceasta fiind o nouă „fațadă” a expansionismului maghiar) [2], doar că de data aceasta pe banii statului român. Sursa 1, Sursa 2.
  3. În perioada 17–24 mai 2021 va avea loc cea de-a XVII-a ediţie a Zilelor Judeţului Harghita. Proiectul va fi coordonat de Centrul Cultural Judeţean Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita. Sursa.

DIASPORA

  1. Drama înstrăinării de propria țară în căutarea unui trai mai bun: afirmația unor părinți români care au emigrat din România, mai întâi în Spania, mai apoi în Germania (intenționând să se întoarcă în „țara lor de suflet”, Spania): „Copiii pot să-și aleagă în ce țară vor să stea: în Spania, în România sau să rămână aici. Ei sunt copiii Europei”. Sursa.
  2. Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale a lansat proiectul „Diaspora ortodoxă română: misiune, provocări, perspective”. Programul, iniţiat în contextul declarării 2021 ca „An omagial al pastorației românilor din afara României” de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va avea o durată de trei ani. Sursa.
  3. În Danemarca, doi șoferi români au fost bătuți cu ranga în parcare deoarece colegii danezi îi suspectau că fură motorină. Sursă.
  4. Primul taxi accesibil persoanelor cu deficiențe de auz va începe să funcționeze în această săptămână în orașul A Coruña (Galicia, Spania). Șofer și inițiatoare a acestei inițiative este Any, o româncă aflată în Spania de 20 de ani, care are o fiică ce întâmpină zilnic astfel de bariere din pricina dizabilității sale. Sursa.

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. O nouă lovitură pentru românii din Ucraina. Autoritățile ucrainene încearcă să implementeze un ordin al Ministerului Educației și Științei de la Kiev prin care specializarea „limbă și literatură română” va fi dublată și de „moldovenească”. Sursa.
  2. Parlamentarii AUR, Ciprian Ciubuc și Andrei Busuioc, împreună cu președintele AUR din Republica Moldova, Vlad Bilețchi, au donat geamuri de termopan școlii românești din satul Aluatu (singura școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, Republica Moldova). Sursa.
  3. Problemele cu referire la stagnarea procesului de negocieri între Tiraspol și Chișinău ar fi fost discutate în cadrul unei întrevederii dintre liderul separatist Vadim Krasnoselski și ministrul adjunct de externe de la Moscova, Andrei Rudenko. Anunțul a fost făcut de Vitali Ignatiev, așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol. Sursă.

INTERNAȚIONAL

  1. Despre „beneficiile” lucratului de acasă și ale izolării: într-un sondaj realizat în iulie 2020 în rândul populaţiei SUA de către platforma globală de ocupare a forţei de muncă Monster, aproximativ 69% dintre angajaţii remote au declarat că au prezentat simptome de epuizare. Rezultatul prezenta o creştere drastică faţă de cifrele înregistrate cu două luni în urmă, când un sondaj similar arăta că doar 20% dintre respondenţi au raportat astfel de simptome. Un alt sondaj realizat de Flexijobs a arătat că angajaţii sunt, în timpul pandemiei, de peste trei ori mai predispuşi să raporteze o stare de sănătate mintală şubredă. Sursa.
  2. Partidul Alternativa pentru Germania (cel mai mare partid de opoziție din Germania) și-a stabilit programul pentru viitoarele alegeri și își axează campania pe trei mari direcții de acțiune: oprirea restricțiilor impuse în lupta împotriva covid-19, stabilirea unei linii mai ferme împotriva imigrației și pregătirea unei ieșiri a Germaniei din Uniunea Europeană (Dexit). Sursa.
  3. „Guvernele mint într-un mod care ar putea duce la moarte”. Este afirmația alarmantă pe care o face dr. Michael Yeadon, fost vicepreședinte al Pfizer și om de știință în domeniul alergii și boli respiratorii. După 32 de ani petrecuți în acest domeniu, specialistul vrea să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că guvernele vor continua să înșele și să mintă oamenii cu privire la diagnosticul, transmiterea și riscul bolilor infecțioase. Sursa.
  4. După ani de zile în care mass-media de stânga a încercat să-l creioneze pe fostul președinte Donald Trump drept o amenințare malefică și lacomă, recent a ieșit la iveală exact opusul. În timp ce familia Obama are acum o avere de 30 de ori mai mare decât cea cu care au intrat în Casa Albă, Donald Trump a pierdut 1.1 miliarde de dolari din cauza mandatului, coborând cu aproape 300 de locuri față de poziția sa inițială în clasamentul miliardarilor. Sursă.
  5. O decizie a unei instanțe britanice arată că, tratamentele de blocare a pubertății acordate tinerilor care suferă de disforie de gen constituie o medicină experimentală. Nu există nicio eficiență demonstrată, nici dovezi privind rezultatele pe termen lung, iar riscul de vătămare gravă și daune ireversibile este real. Sursă.
  6. Activista americană Patrisse Cullors, co-fondatoare a grupului Black Lives Matter (BLM), a achiziționat o casă de 1,4 milioane de dolari aflată într-o suburbie din Los Angeles locuită în proporție de 88% de către cetățeni de culoare albă, adică exact categoria pe care BLM o acuză că de „rasism sistemic” în Statele Unite. Sursa.
  7. Sute de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în Germania ca parte a aşa-numitei mişcări Zero Covid, cerând reguli mai stricte pentru a reduce pandemia noului coronavirus. Sursa.
  8. Pentru a-și explica blocarea unui proiect de lege care ar fi protejat copiii de mutilarea genitală transgender, Asa Hutchinson, Guvernatorul din Arkansas, a susținut că acest lucru ar însemna „un abuz de putere din partea guvernului”. Sursa.
  9. La Roma, la un nou protest împotriva închiderii abuzive a restaurantelor au fost prezenți și oameni din diferite regiuni ale Italiei. Sursă

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 4.063 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...