OPINIIRefuz de internare

Refuz de internare

Războiul din Ucraina nu se apropie de încetarea focului ci de sfîrșitul iluziilor. În ultimele 10 zile, presa main-stream a încetat să își spele pe creier onor publicul și a început, treptat, să relateze adevărul. Supremația realității a venit tîrziu, după patru luni de ficțiune și e cu atît mai umilitoare. Aceleași platforme media și aceiași autori care anunțau înfrîngerea și expulzarea iminentă a Rusiei din Ucraina, vorbesc acum, sobru și la fel de expert, de înaintarea trupelor rusești și de situația disperată a armatei ucrainiene. Bineînțeles, intoxicarea brutală cu legende joase nu a încetat și publicul află, în continuare, că Putin mai are trei ani de trăit și că orbește (după ce, în edițiile anterioare, fusese, rînd pe rînd, bolnav de cancer și leucemic). Dar toate astea nu fac decît să ilustreze ceva ce s-ar putea chema retragerea ofenisvă în alibi.

Pînă la urmă, după 4 luni și cîteva zeci de mii de morți, ce era de știut de la bun început devine adevăr: oricît ne-am dori altceva, Ucraina nu poate învinge Rusia. Și, oricît și-ar dori altceva, Rusia nu poate învinge Ucraina, deși o poate distruge. În orice caz, entuziasmul nesăbuit așa cum a fost el fabricat de propagandă și înălțat la rangul de concluzie precomandată, dospește, acum, în praf și sînge – cuibul dintotdeauna al tragediilor. Dacă mai era nevoie de o demonstrație, aflăm (probabil inutil) încă o dată: istoria călăuzită de oamenii care nu îi înțeleg puterea, înaintează prost și se întoarce pentru a-și izgoni dresorul.

Prima victimă a războiului din Ucraina n-a mai fost, ca de obicei, adevărul concret și limitat al datelor de teren ci însăși ponderea adevărului în mersul vieții umane – atît în sfera conștiinței private, cît și în practica puterilor ce guvernează societățile. Un folclor înstelat, plin de mituri exuberante a falimentat fioros cu prețul a zeci de mii de vieți și zeci de milioane de minți corupte. Iar asta a fost posibil numai după ce curajul de a căuta și urma adevărul a fost degradat și prezentat opiniei publice drept păcat moral capital.

Nu, sancțiunile n-au pus Rusia la pămînt. Da, într-o inversiune bine ascunsă de euro-triumfalism, sancțiunile au îmbogățit Rusia (excedent bugetar de 4 ori mai mari decît anul trecut) și au lovit în masă consumatorii occidentali (cum se numesc supușii guvernelor luminate ale Europei). Nu, economia Rusiei nu e o aberație pitică, așa cum reiese din calcule parțiale, ci un monstru rudimentar dar activ. Nu, rușii proto-liberali nu s-au răsculat împotriva lui Putin. Nici un laț și nici o picătură de cianură nu au pătruns în Kremlin, căutînd gîtul lui Putin. Nu, colosul rus nu s-a schimbat doar pentru că e mai lacom și mai corupt. Armata și filozofia militară rusă au rămas în programul tactic-sacrificial tradițional pe care l-au ilustrat în toate marile războie trecute. Nu, eșecul inițial n-a adus și eșecul final. Toată lumea a uitat convenabil că războaiele Rusiei au început catastrofal și au continuat cu un preț uman complet inuman, spre ceva ce se cheamă biruință la producția de cadavre. Invazia Grand Armee și asaltul Wehrmacht-ului au fost strivite prin supraproducție mortuară. Sinistru dar fix, așa cum spune o cugetare atribuită lui Bismark: Ce înseamnă politică externă reușită? Nu faceți război cu Rusia!

Trist, bilanțul ucrainian nu vorbește, de fapt, de o victorie rusă, deși Ucraina va înceta să fie un stat funcțional pentru încă o generație. Bilanțul vorbește de eșecul stupid al celei mai dotate, promovate și reputate fabricații mental-politice vreodată cunoscută: ideologia post-democratică a democrației.

Să notăm, mai întîi, repudierea răspunderii. Nimeni nu își mai asumă și nu mai pune ceva viu la bătaie. Propria piele. Noul compas moral global e tehnic și laș, corupător prin retorică și setos de control. Principala funcție mentală a noii democrații post-democratice e arta exportului fraudulos, întemeiată pe ceva ce se numește, rece și criminal, ”outsourcing”. Ne facem producția industrială cu mîna de lucru a Chinei și războaiele cu carnea de tun din Ucraina.

Unde duce logica dură si pură a progresismului post-democratic, aplicată asupra istoriei vii? Spre ce împinge fixația maniheist care cere tuturor minților să judece în (numai doi) termeni contradictorii? Pînă la urmă, toată agitația, toată drama comentarială și tot baletul etic declanșat de războiul din Ucraina se reduc la un test filozofico-moral de care militantul ”pro-democratic” nu vrea să se atingă. Să încercăm, totuși, chiar în absența pacientului.

Un exemplu istoric binecunsocut poate lumina ediția cea mai recentă a dilemei. Să comparăm două momente istorice, folosind logica cerută, azi, de imperativul moral pro-democratic ucrainian: situația România 1940 și situația România 2022. Contradicțiile și auto-cenzura devin evidente.

**

Logica lui 2022 spune că sintem obligați la anti-rusism pentru că Rusia a invadat Ucraina – un stat suveran. Unde ne duce acest raționament, strămutat în 1940? A fost normal și moral ca România să se alieze cu Germania nazistă, după ce o invazie sovietică a anexat o parte a statului suveran român? Logica folosită în 2022 spune că da. Numai că aceiași oameni care fac acum o obligație din poziția anti-rusă și pro-americană, trebuie să condamne cu oroare reacția României la atacul sovietic neprovocat din 1940. Așa o cere eticheta publică și așa o cer valorile care ne fac astăzi partizanii suveranității democratice. Dar ce trebuia, după părerea militantului din 2022, să facă România anilor 1940-41? Poate cedarea și poziția de stat neutru-tampon? Dar asta e exact ce a anatema în mintea falangei pro-Ucraina 2022.

Obiecția de principiu în fața paralelismului 1940-2022 e previzibilă: America nu e Germania nazistă și a te alia cu America e cu totul altceva decît a lupta alături de naziști. Exact! Și la fel de exact e că, după 1941, America s-a aliat cu un stat extremist și genocidal: URSS. Statul care anihilase, doar în Ucraina, 3 pînă la 5 milioane de oameni și a surclasat hecatomba nazistă. Statul care a trimis Europa de Est într-o sclavie de 45 de ani. Și atunci?

Și atunci, singura cale de ieșire la îndemîna entuziastului care absoarbe morala neo-liberală a lui 2022 e auto-cenzura. Ca bun militant pro-liberal, el va trebui să repudieze fără ezitare și omisiuni un capitol al istoriei naționale. În acest caz, înstrăinarea militantului civic de propria istorie și cultură națională e completă. Auto-cenzura e ermetică pentru că stă pe refuzul de a discuta și presează spre anularea trecutului. Așa arată rezultatul final al angajamentului orb în discursul și în valorile prescrise de progresismul-liberal la putere în Statele Unite.

**

De ce poate fi cineva altceva decît suporter entuziast al discursului oficial pe tema Ucraina? Pentru a prelua discursul oficial înseamnă să accepți un imperialism moral si ideologic catastrofal în viața intimă, socială și națională. Oricît s-ar preface neo-liberalii că nu înțeleg, nu dragostea de ruși sau admirația pentru Putin ci frica de ideologia progresistă americană explică refuzul de a marșa la cruciada pro-Ucraina.

E elementar. Îi cunoaștem bine pe ruși și știm ce pot. În plus ne mîndrim că ne cunoaștem atît de bine țara încît am reușit să o respingem analitic și să o declarăm o epavă coruptă. De ce nu i-am cunoaște la fel de bine pe proprietarii progresiști ai Statelor Unite și de ce n-ar trebui să observăm de ce sînt ei în stare? Dacă tot avem atîta aplecare analitică, de ce am scuti pe cineva anume de puterea argumentelor noastre. De-abia asta ar fi justiție. Avertismentul blestematului Kissinger, realistul insuportabil spune ceva esențial: a fi dușmanul Americii poate fi periculos, a fi prietenul Americii e letal.

E absurd, radical și criminal: lumea ideologică a occidentului a trecut metodic în practică religioasă și emite, din spatele unei combinații arbitrare de știință și superstiție, edictele cele mai străine de natura umană. În programul impus de noua teocrație politico-religioasă, nimeni și nimic nu au dreptul să se sustragă de la cultul sexului minoritar deviant. De la adorația perpetuă și amănunțită a homosexualilor, transgenderilor și a atîtor alte manifestări isterice ale confuziei biologice. Cine va deveni clientul acestei lumi – stat sau individ – va trebui să declare, din prima clipă, că femeile pot avea penis, că familia e o formă de opresiune, că a fi alb e o rușine și că a fi cît mai puțin alb e o virtute.

E grotesc, stupid și crîncen dar noul imperiu ideologic spune că e normal și eliberator. Armata, justiția, companiile, și guvernele statelor care compun noul imperiu se declară vasale încîntate ale celei mai imbecile inversiuni vreodată concepute de mintea omenească.

Drapelele naționale flutură secundar lîngă drapelul LGBT, arborat în fața ambasadelor și a instituțiilor de stat. Ultimul exemplu e drapelul LGBT arborat de Ambasada Statelor Unite la Vatican. Serviciile secrete și armata britanice își declară angajamentul pro-LGBT.

Federația Franceză amenință în scris un fotbalist care refuză refuză poarte pe tricou însemnele LGBT.

Noile reglementări naționale și europene ale comunicării pe net prevăd cenzura strictă sub pretextul eliminării promotorilor urii (egală cu a critica sau a nu aplauda universul LGBT sau cu a exprima convingeri creștine)Care deosebirea de URSS? Enormă. În URSS, partidul-stat deținea și controla doar Poșta și Telefonia sovietică. În noua structură de organizare a lumii globale, cineva, o entiate super-etică, umrează să dețină și să controleze toate Poștele și Telefoniile reunite în net și rețelele de comunicare folosite de toată lumea.

California pregătește legea care pedepsește orice medic ce nu folosește tratamentul anti-COVID oficial – unicul admis. Pe cînd interzicerea oricăror metode calcul matematic în afara metodei agreate oficial (să zicem, algebric)? Foarte curînd, într-o țară în care destule Universități consideră matematica o disciplină rasistă, folosită pentru consolidarea Supremației Rasei Albe.

O clipă! Chiar trebuie să ne declaram, ritual și în masă, cretini? De unde această obligație sectară la atîta orbire gregară? Nu e vorba, aici, doar de un tic nervos penibil ci de o manie colectivă care reproduce adîncirea în fanatism, pe urmele psiho-patologiei lui Stalin, Mao și Ceuușescu. Nebunia a devenit un drept și o îndatorire cetățenească. E ceva bolnav si trucat in aceasta unanimitate forțata și surîzatoare. Ceva? Totul! Avalanșa binelui are o cuprindere și o exactitate fioroasă, de viață normată în lagăr. Ipocrizia fierbinte și reeducarea din rădăcini pregătesc o perversiune pe care o vom plăti scump, prin degradarea și descalificarea ființei umane. În timp ce regizorii acestei platforme apocalpitice vor aduna puteri totale, ființa umană va uita să trăiască și nu va mai înțelege ce caută în lume. Rasa va fi vîna de bou care va adjudeca orice și va înființa sau desființa pe oricine. Sexul inexistent, opțional sau imaginat va tăia ultimele legături sensibile ale persoanei și o va pierde în haos. Națiunile vor trece în propria negație și vor lua forma unui algoritm statistic neutru și inert. Dezumanizarea va cîștiga tot și va lăsa în urmă o plantație dată celui mai sinistru sclavaj. Cine poate garanta că va fi așa? Prezentul. În fiecare zi. S-ar zice că, după două sute și mai bine de ani, în care liberalismul, nazismul, comunismul și progresismul s-au perindat la tribună, lumea europeană-modernă nu mai are nimic de spus. Cu excepția propriei concedieri.

Un program vast și înrăit de eradicare a minții și persoanei umane face, deja, ravagii și are la îndemînă tot necesarul pentru a lansa umanitatea în derivă, pe o plută care oferă sex, gratificații morale și indolență morală dar nu mai poate acosta nicăieri. Ne stîlcim copiii de la primul contact cu educația și societatea și construim, în și prin ei, o minciună gigantică. Mama e tata, m-a înfășurat în scutece LGBT și m-a lansat în lume unde trebuie să fac un singur lucru: să cer anomalii proaspete. Conducerea imperiului va fi mulțumită și mă va subvenționa.

Din aceste motive, autorul acestor rînduri și proteste nu poate fi încîntat de expansiunea progresista, acum drapată în cauza pro-democratică în războiul din Ucraina.

Ospiciul e cuprinzător iar ambiția proiectantului nu are margini. Față de toate acestea, un singur răspuns: refuz de internare.

Articol apărut pe Antimaterie, preluat cu acordul autorului

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • La mulți ani România, oriunde ai fi!La mulți ani România, oriunde ai fi!
    Întotdeauna de Ziua Națională a României mă cuprinde o bucurie exterioară și o emoție lăuntrică! În această zi, de 1 Decembrie sufletul meu vibrează și întinerește. Mă simt contemporan cu… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

  1. Nu sunt mai puțini LGBTQ la Moscova decât la Berlin. Diferit e faptul cà ruşii exportà in jurul lor sàràcie şi ràzboi iar vesticii bunàstare.
    Interesele ruseşti sunt trâmbițate de cei mai puțin talentați/dotați intelectual dintre noi iar cele vestice sunt purtate de Càrtàrescu şi Paleologu. In rest, aceeaşi poveste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate