Rusia a cerut Statelor Unite ale Americii(SUA) să oprească furnizarea de arme către Ucraina, a declarat ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, pentru postul de televiziune Russia 24, relatează Antena3. Avertismentul oficialilor Rusiei a venit după ce SUA au anunțat că vor aloca 800 de milioane de dolari Ucrainei, pentru a face față invaziei ruse.
Diplomatul Antonov susține că SUA nu face „decât să agraveze situația”, prin livrraea de armament și a confirmat oficial notificarea transmisă la Washington, notează Interfax. De altfel, toate țările au primit această comunicare scrisă, de a nu se implica militar în conflictul Rusia-Ucraina, încă de pe data de 15 aprilie ac.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a avertizat, încă de la declanșarea războiului că toate statele care vor încerca să „blocheze” operațiunea militară din Ucraina sau se va implica cu arme, echipamente militare vor suferi „consecințe greu de imaginat”. Pe de altă parte, Zelenski, președintele Ucrainei, a spus, în repetate rânduri, că „războiul ar fi fost încheiat deja”, dacă ar fi primit până acum echipamente militare.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Elveția rămâne neutră. A blocat toate livrăririle de muniție germană
În războiul dintre Rusia și Ucraina, Elveția rămâne neutră. A blocat reexportul de muniţie de producţie elveţiană folosită la vehiculele de luptă de infanterie Marder, pe care Kievul ar dori să o primească de la Germania, informează ziarul elveţian SonntagsZeitung, citat de TheEpochTimes. Elveția a practicat sancțiunile economice destinate Rusiei, adoptate la nivel european, însă a refuzat categoric să se implice militar în acest război, menționează sursa citată.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
De asemenea, România, prin vocea ministrului Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că nu se sprijini militar Ucraina, deși va continua să primească refugiați și să-i susțină umanitar. În ultimele 24 de ore, au intrat în țara noastră peste 5000 de refugiați ucrainieni, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.