ACTUALITATE Rafila spune că medicii de familie nu vor putea gestiona vaccinarea anti-Covid:...

Rafila spune că medicii de familie nu vor putea gestiona vaccinarea anti-Covid: Acest vaccin va necesita organizarea împreună cu Ministerul Apărării Naționale

Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și candidat PSD, a spus că Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,  s-a „hazardat” când a afirmat că vaccinul anticovid ar putea veni în decembrie, dar chiar și așa, trebuie să se organizeze pentru că vaccinarea nu se va putea face în mod tradițional, ci cu sprijinul Armatei.

„Eu aș vrea să-l rog pe domnul ministru Tătaru, ca în loc să anunțe aceste termene, decembrie, nu știu de ce tocmai decembrie, luna când va fi disponibil acest vaccin în România, să se gândească la logistica extraordinară care trebuie pusă la punct. Acest vaccin va necesita organizarea împreună cu Ministerul Apărării Naționale și Departamentul pentru Situații de Urgență a unor centre de vaccinare, pentru că nu este posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin din momentul producerii până la administrare rezistă doar 17 zile, el trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică este păstrat doar 10 zile, după care în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare.

Gândiți-vă că dacă noi ar trebui să vaccinăm 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puțin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multi-doză, nu este un vaccin care este tras în seringi cum sunt alte tipuri de vaccinuri, și lucrul acesta necesită o logistică extraordinar de mare. În Statele Unite s-a discutat, este cea mai mare provocare din punct de vedere al organizării, de după al Doilea Război Mondial organizarea vaccinării împotriva noului coronavirus, iar costurile organizării vaccinării în Statele Unite sunt estimate la cel puțin 10 miliarde de dolari. Așa că domnul ministru Tătaru ar trebui să lucreze împreună cu medicii de familie și să facă acest lucru imediat stabilind zonele de organizare a centrelor de vaccinare, circuitul logistic și mai ales personalul care va asigura întregul circuit, pentru că fără personal toate chestiunile celelalte nu au niciun fel de sens”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 8.312 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate