Radu Ursan, haiducul care a băgat spaima-n austrieci

S-a născut în anul 1700, în localitatea Jupânești, din Gorj. Și a murit în anii 1740, din păcate, în Caransebeș, parte a Imperiul Habsburgic, de două ori din păcate.

Numele său a fost Radu Ursan din Jupânești, un haiduc oltean din secolul al XVIII-lea, un român care-a băgat spaima-n austrieci și le-a luat gologanii și viața. Ceata lui, alături de cetele lui Lotru și Papură, a participat la marea lovitură dată austriecilor de la Drăgășani, în anul 1726, când haiducii români au jefuit o mare caravană compusă din peste 20 de căruțe cu pereți metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai. Caravana cotropitorilor austrieci strânsese taxele din Ungaria, Croația și Ardeal și venise să facă acest lucru și în Oltenia, ca mai apoi să se întoarcă de unde au plecat.

Deși a fost un mare viteaz și un mare patriot, deoarece putea să aleagă calea altor trădători și să fie mercenar pentru austrieci, Radu Ursan este renumit mai ales pentru felul în care îi batjocorea pe soldații imperiali austrieci. Aceștia erau dezbrăcați și puși să joace piese de teatru în pielea goală și cu măști pe față, spre hazul mesenilor haiduci, sau simpli oameni din popor, țări autentici, care se adunau ca la teatru cu mic cu mare ca să vadă comediile. Prizonierii erau puși să joace povești populare românești. Descrierea este făcută și de către contele Maxim Von Bindewald, care fusese trimis să cerceteze furtul, dar a fost luat prizonier de către viteazul și glumețul Ursan, ca mai apoi Ursan să-l pună pe conte să joace rolul unui ied. Poate că Ursan s-a gândit că acest conte a fost destul timp țap, așa că a vrut să-l întinerească. Poveștile românești erau adesea modificate, erau mai mulți lupi sau iezi, pentru că erau mai mulți prizonieri care trebuiau să joace. Tot contele povestește că Ursan avea obiceiul să țină mai multe zile prizonierii care vorbeau cât de cât limba română, deoarece ei erau foarte utili la dialogurile din piese. Radu Ursan nu a fost prins de către austriecii imperialiști, dar a murit într-o luptă cu turcii, câțiva ani mai târziu, tocmai la Caransebeș. Așa a dispărut unicul haiduc „regizor”, despre care știm, bineînțeles.

Mai puțin știut este faptul că, în urma furtului taxelor strânse de către funcționarii imperiali, în care au fost implicate cetele de haiduci ale lui Radu Ursan, Pavel Lotru și Neagu Papură, în anul 1726 administrația austriacă l-a destituit pe Gheorghe Cantacuzino, Banul Craiovei, moment în care boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Un lucru este sigur, România a fost plină de haiduci, iar mai apoi de partizani, lucru care dovedește faptul că strămoșii noștri au făcut tot posibilul ca neamul românesc să nu piară. Faptele lor să ne fie pilde și aduceri aminte, în aceste vremuri tulburi! În plus, se bănuiește că balada populară „Radul Mamii”, culeasă de pe meleagurile Gorjului, i-ar fi fost dedicată. O să vă redau câteva versuri ilustrative:

 „…Frunzuliță viorea,

Șeful poterei striga, măi

Dă-te Radule legat,

Ca să scapi nevătămat

Radu mamii, Radule, măi

Dă-te Radule legat,

Ca să scapi nevătămat

Radu mamii, Radule, mai

 Radu mamii se-ncrunta

Pușca-n vânt o slobozea, măi

Cărare prin ei făcea

Si de poteră scăpa

Radu mamii, Radule, măi

Cărare prin ei făcea

Si de poteră scăpa

Radu mamii, Radule, măi…”