luni, septembrie 9, 2024
EDUCAȚIEPe tema salarizării profesorilor „în funcție de performanță”

Pe tema salarizării profesorilor „în funcție de performanță”

Către Ministerul Educației
In atenția doamnei ministru Ligia Deca

Noi, cadrele didactice, avem niste nedumeriri si consideram ca trebuie sa vi le aducem la cunoștință:

Se dorește, deci, evaluarea anuală a profesorilor? Cine i-a făcut profesori pe acești profesori, iar acum constatăm că nu fac față exigentelor “standarde”?

Nu profesorii universitari i-au făcut profesori pentru învățământul preuniversitar? Nu i-au evaluat ei corect atunci când le-au dat diplomele? Profesorii universitari nu au respectat “standardele” de evaluare ale absolvenților? Profesorii ajunși la catedră, nu sunt “produsele” lor?

Profesorii din învățământul preuniversitar nu sunt rezultatul muncii profesorilor universitari? Nu ei le-au format “competențele profesorilor aflați în diferite etape de carieră, adică le-au dat acele cunoștințe, le-au format acele abilități și le-au cultivat acele aptitudini necesare cadrelor didactice, pentru a asigura o educație de calitate și pentru a sprijini atingerea potențialului de dezvoltare al fiecărui copil/tânăr.”?

Acum constată că nu le au? Cam târziu! Universitarii aceia și-au primit salariul întreg? Se cuvine să fie plătiți conform acestor rezultate, în acest caz!

În rezultatele elevilor sunt reflectate și competențele profesorilor formatori ai profesorilor care ajung la catedră, așa că este echitabil să li se aplice aceeași modalitate de salarizare, care să reflecte rezultatele elevilor la evaluările naționale!

O precizare necesară: vă asigurăm că nu confundăm Profilul de competențe şi standardele pentru profesia didactică (document aflat în dezbatere), cu proiectata viitoare salarizare pe criterii de performanță, dar considerăm că trebuie să ne cunoaşteți din timp punctele de vedere.

In toată perioada post-decembristă s-au facut schimbari multiple în învățământ. Logica spune că fiecare schimbare ar fi trebuit să fie urmată de o evaluare a impactului ei asupra calitații sistemului pentru a putea stabili obiectiv dacă ea a fost, sau nu, una cu impact pozitiv. Unde sunt aceste analize? S-au facut? Care au fost constatările?

Invățământul românesc a ajuns ceea ce este astăzi ca urmare a muncii desfășurate de miniștrii, foști și actuali, din fruntea Ministerului Educației, cu toată echipa de conducere, pentru că toți și-au pus amprenta, prin deciziile şi modul lor de lucru, asupra rezultatelor elevilor.

Deci, doamnă ministru, domnilor secretari de stat, dumneavoastră ați condus, ați luat decizii, ați stabilit linii de acțiune, ați supravegheat, coordonat, evaluat.

Dacă lucrurile merg prost şi sistemul este disfuncțional, înseamnă că v-ați îndeplinit în mod defectuos sarcinile care rezultă din articolele de mai jos, înseamnă că la cârma Ministerului Educației nu au fost/nu sunt oameni înzestrați cu competențele necesare ca să-l facă funcțional.

ART. 3
(1) Ministerul Educaţiei și Cercetării organizează şi conduce sistemul naţional al
educaţiei, formării profesionale, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice […].

(2) Ministerul Educaţiei și Cercetării [….] elaborează şi implementează politica naţională în domeniul educaţiei, formării profesionale, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării […..]

ART. 4

(1)Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Ministerul Educaţiei
și Cercetării îndeplineşte următoarele funcţii principale:
a) de strategie, prin care planifică strategic şi asigură elaborarea şi implementarea
politicilor în domeniul educaţiei, formării profesionale, cercetării științiifice, dezvoltării
tehnologice și inovării;
b) de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea şi controlul respectării reglementărilor din domeniile sale de activitate;
c) de evaluare, coordonare şi control al realizării politicilor în domeniul educaţiei, formării profesionale, cercetării științiifice, dezvoltării tehnologice și inovării;

In plus, ştiți foarte bine că facultățile au devenit fabrici de diplome, că admiterea este o formalitate, că universitățile sunt afaceri prospere la care închideți ochii de ani de zile!

Sistemul de învățământ a mers din rău în mai rău. Cine şi-a asumat vreodată această “performanță”? Eşecul pe care îl constatați este eşecul dumneavoastră. Se impune, deci, evaluarea urgentă a decidenților!

Solicit număr de înregistrare.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Doamnă profesor,

    Presupun că articolul acesta nu este „preluat”, presupun că ați intenționat de la început să îl publicați aici.

    Priviți comentariile adunate până acum: românii verzi s-au înghesuit la discuție!

    Impresia mea este că NU sunteți un produs al „Epocii de Aur”: nimic din școala dinainte de 1989 nu s-a prins de dvs. – de așteptat, fiindcă era o școală dusă în spate de „necredincioși” – nici ei nu credeau ce spuneau!

    Nu ne-ați spus:

    – este România o mare excepție ? Ori este peste tot (în Democrație!) la fel, DE DECENII ?
    – cine și de ce ar mai învăța ? Să lucreze UNDE ? Făcând CE ? Să fie plătit CÂT ?
    – în particular: cine și de ce ar mai dori (într-o Democrație!) să fie profesor ? Ca să fie batjocura părinților, elevilor, și a celorlați membri „productivi” ai societății ?! („RepublicaCTP” este plină de profesori care … s-au lăsat, ca să devină … „jurnaliști liberi”!)

    Dvs. vă legați de amărâții din învățământul superior; vă referiți la … „Pedagogie” ?! Că majoritatea imensă a profesorilor universitari NU „Pedagogie” predau! (Le-ați spus cititorilor că „Pedagogia” a fost – PESTE TOT, ÎN DEMOCRAȚIE! – portița prin care Democrația și-a introdus „învățământul” ?!) Dacă la cunoștințele științifice specifice v-ați referit, atunci repet: CINE ȘI DE CE AR MAI … (VEZI MAI SUS!) ?

    Înainte de ’89 se bârfea că „Definitivatul” conținea până la subiecte din primii doi ani de facultate – NU (doar) PEDAGOGIE, CI (și) ȘTIINȚELE STUDIATE. Eu le-aș dori ANUAL! INCLUSIV – ȘI MAI ALES! – PENTRU CEI MARI – DE LA PREȘEDINTE PÂNĂ LA ULTIMUL MEMBRU AL PARLAMENTULUI!

    În cel mai rău caz, trecerea ANUALĂ a examenului de admitere în universitate pe specializarea „oficialului”, cot la cot cu noii candidați la admitere! Repet: anual. Eventual pe standarde RSR ori mai înalte, dacă cele ale RDR 2.0 sunt o batjocură.

    Mă tem că dvs. ați folosit „evaluare” în sens democrat: „Pedagogie”, „satisfacția clientului”, eventual rezultate la olimpiade (în cel mai bun caz – deși cei mai muți profesori n-ar găsi asemenea elevi nici să vrea!). Poate „talentul pedagogic” de a „lua elevi de la DOI și de a-i „duce la 5-6-7” ?!

    Păcat că nu profitați de ocazie să cereți examinare anuală ȘI a profesorilor, ȘI a demnitarilor politici. Știe Democrația de ce vă batjocorește cu vestitul: „Those who can’t do teach (others how it’s done)!” Cum spuneam: cine și de ce ar mai învăța ?! Democrația știe asta – fiindcă o provoacă intenționat. Nici măcar semianalfabeții comuniști nu au reușit asemenea performanțe.

    P.S.

    Ne povestiți și ce fac CHINEZII cu copiii lor (chiar și când trăiesc în Democrație!) ? Ori sunt … „comuniști” ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE