Viorel Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a luat cuvântul, în numele Grupului PPE/CD, condamnând atitudinea autorităților de la Kiev de a continua încălcarea obligațiilor referitoare la asigurarea educației în limbile minorităților naționale, obligații asumate în baza Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale și Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, informează un comunicat de presă trimis pe adresa redacției R3Media.
El a precizat că pe lângă legea Educației din 2017, care îngrădea în mod drastic educația în limbile persoanelor aparținând minorităților naționale, statul vecin a mai adăugat două acte normative, Legea privind limba de stat (2019) și Legea privind educația secundară (2020) care conțin prevederi cu impact negativ asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale de a avea acces la educație în limba maternă.
Cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), APCE a adoptat o rezoluție pe tema stadiului procedurii de monitorizare a Adunării pentru anul 2020, iar printre deficiențele semnalate autorităților de la Kiev și pentru care se solicită remedierea se numără, în urma adoptării unui amendament, și problematica nerespectării drepturilor lingvistice ale minorităților naționale, se menționează în comunicat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.