În cadrul unei conferinţe organizate la Roma pe tema inversării procesului de scădere a natalităţii, Papa Francisc a declarat că mamele nu trebuie puse în situaţia în care să fie nevoite să aleagă între locul de muncă şi copii, transmite ANSA, conform Agerpres.
Suveranul Pontif a mai subliniat vineri că scăderea natalităţii trebuie combătută printr-o “viziune pe termen lung”
“Este nevoie urgentă la nivel instituţional de politici eficiente şi curajoase şi de decizii concrete pe termen lung. Este nevoie de un angajament mai puternic din partea guvernelor, astfel încât generaţiile tinere să-şi poată împlini visurile legitime. Din acest motiv este necesar ca mamele să nu fie puse în situaţia de a alege între locul de muncă şi îngrijirea copilului şi, de asemenea, este necesar să eliberăm numeroase cupluri tinere de povara nesiguranţei locului de muncă şi de imposibilitatea de a cumpăra o locuinţă”, a subliniat papa.
Papa Francisc a lansat un atac şi la adresa industriei de mijloace contraceptive.
“Un demograf mi-a spus că în prezent investiţiile care generează cele mai multe venituri sunt în producţia de armament şi respectiv de contraceptive. Unele distrug vieţi, celelalte împiedică vieţi. Este foarte rău că acestea sunt investiţiile care generează cele mai mari venituri”, a subliniat el.
Ministrul italian al familiei, Eugenia Roccella, a fost huiduită joi de protestatari (în majoritate adolescente de liceu, notează ANSA) din cauza poziţiei sale critice privind dreptul la avort, motiv pentru care a renunţat la discursul pe care trebuia să-l susţină la conferinţa privind inversarea declinului natalităţii din ţară.
Guvernul italian a adoptat recent o măsură pentru a permite activiştilor pro-viaţă accesul în clinicile de avort. Preşedintele Sergio Mattarella şi premierul Giorgia Meloni şi-au exprimat solidaritatea cu Roccella, mai transmite ANSA
papa nu vorbeste depre cuplurile firesti si de promovare a acestora ci doar de mame care daca nu sunt parte din cupluri normale au sansa mica sa procreeze. Elegant a omis sa delanjeze cuplurile lgbtq. Un fariseu fatarnic!
Ambele distrug vieti, multe metode contraceptive au si efect avortiv timpuriu – https://asociatiaprovita.ro/activitati/publicatii/indrumarul-federatiei-provita/