ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi răspunde Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la scrisoarea în care ierarhul dobrogean este criticat pentru „duh de indisciplină și de răzvrătire” și „atitudine provocatoare” pentru declarațiile și inițiativele din perioada de pandemie.
Arhiereul de la Constanța a spus vineri, într-o declarație de presă, că a făcut această solicitare la cererea credincioșilor și că are inclusiv scrisori din diaspora pentru acest lucru.
„Aveam cu mine mii de oameni, nu pentru mine, nu pentru a deveni vedetă. Eu am vrut să fiu în rugăciune și voi fi și după pandemie. Am decis să slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi, ce e rău în asta?
Eu nu mă dezic de ce am făcut, am avut o atitudine creștină, de apărare a dreptei credințe. A apăra dreapta credință e un lucru pozitiv și, iată, credincioșii m-au urmat. Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, nu am vorbit de capul meu.”, a precizat ierarhul.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Întrebat dacă va fi sancționat de Biserică, acesta a răspuns spunând că „doar Dumnezeu îl poate sancționa”.
„Nu vorbim de sancțiuni, vorbesc de ce e pozitiv. Doar Dumnezeu poate să îmi dea sancțiuni, numai de sancțiunea lui Dumnezeu mă tem.”, a subliniat ÎPS Teodosie.
Mesajul trimis de Patriarhia Română către Arhiepiscopia Tomisului se încheia cu următoarea concluzie:
„Se recomandă ca, în activitatea și solicitările Arhiepiscopiei Tomisului, smerenia și unitatea să primeze în raport cu dorința de întâietate și onoruri, deoarece în slujirea Bisericii Ortodoxe nu există drepturi fără obligații și nici autonomie eparhială fără comuniune sinodală.”
Totodată, în cadrul acelorași declarații de presă, ÎPS Teodosie a menționat că cei care au luat decizia că nu trebuie înființată Mitropolia Tomisului nu cunosc istoria acestei zone pentru că nu au reușit să o studieze.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Ei încă nu cunosc. Eu nu le dau vină. Când vor cunoaște nu au cum să spună că albul e negru și negru e alb. Nu au studiat, noi am trimis o sinteză. Îi invităm să studieze. Vă invit miercuri, la ora 12:00, veți avea cea mai frumoasă surpriză, la Arhiepiscopie, în Sala Mare, unde vor lansa 100 de volume Monumenta Romaniae care vor întregi ceea ce am avut până acum. Și acestea vor lămuri și mai mult, vor fi specialiști, istorici, care vă vor prezenta reperele istoriei acestui ținut care se compara cu ale Romei, ale marilor cetăți.
De ce să ascundem istoria și de ce să nu ne respectăm demnitatea noastră? Aici e un ținut aparte, singurul loc care a avut rezonanțe în toată lumea creștină și în toată lumea în general.”, a spus Arhiereul.
Sa ascultati raspunsul complet pe pagina Radio Dobrogea. Are o replica prea tare:
”cum sa nu marturisesc mai departe Adevarul? Daca nu marturisesc Adevarul, insemneaza ca incep sa mor. A marturisi inseamna a avea Viata.”
Așadar, în opinia Patriarhiei Române și a Patriahului, ÎPS Teodosie a dat dovadă de “atitudine provocatoare” și “duh de indisciplină și de răzvrătire” pentru că ce? Pentru că a apărat credința Ortodoxă și Biserica, pentru că a criticat măsurile care au afectat Biserica și viața religioasă a ortodocșilor români din ultimul an și aproape jumătate? Pentru că, după încheierea stării de urgență, a îndemnat credincioșii să vină la slujbe? Pentru că a slujit Sfânta Liturghie zilnic, în cadrul căreia rostește pe de rost Moliftele Sf. Vasile cel Mare? Pentru că face acatiste la miezul nopții? Pentru că a slujit Slujba Odovaniei Învierii Domnului, conform Tipicului, doar ca oamenii să fie mângâiați pentru faptul că au petrecut anul trecut Învierea Domnului în case, în fața televizorului? Și, mai ales, pentru că îndeamnă credincioșii să se spovedească și să se împărtășească, pentru că afirmă că Sf. Împărtășanie nu îmbolnăvește și că apără modul tradițional de administrare a Sf. Împărtășanii, cu lingurița de cult?
Arhiepiscopia Tomisului (adică ÎPS Teodosie, evident) este acuzată că “sfidează recomandările și dispozițiile Patriahiei Române”. Care dispoziții? Infamul comunicat al Patriahiei din 27 februarie 2020, aproape eretic sau, îndrăznesc să spun, chiar eretic, în care erau acceptate temerile credincioșilor care consideră că se pot îmbolnăvi de la Sf. Împărtășanie și se accepta lingurița adusă de acasă de credincioși? Practic, Patriarhia afirma, în mod implicit, că prin Sf. Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului, Dătătorul de Viață și Tămăduitorul sufletelor și trupurilor nostre, se transmit boli! Lepădare de Hristos! Că a doua zi, în urma împotrivirii multor mireni, preoți și ierarhi (din păcate, prea puțini preoți și mult prea puțini ierarhi), un nou comunicat a anulat hotărârile infamului comunicat, nu are nici o importanță. Răul a fost făcut! Și astăzi, la mai bine de un an de zile, la Catedrala Patriarhală nu se împărtășește la momentul prevăzut în cadrul Sf. Liturghii, din Sf. Taine prefăcute la acea Liturghie, ci doar “pe ascuns”, când nu e Liturghie, din Sf. Împărtășanie de peste an, rezervată doar celor bolnavi, care nu pot ajunge la biserică, iar preotul o ia și se duce la casele lor pentru a-i împărtăși. Încă mai sunt preoți (mulți din Arhiepiscopia Bucureștilor, singura eparhie în care PF Patriarh are jurisdicție supremă) care nu împărtășesc la Liturghie sau care folosesc mai multe lingurițe, pe care le dezinfectează cu spirt sau alți dezinfectanți, folosind șervețele de unică folosință, ștergând lingurițe pe care se mai pot afla fragmente din Trupul și Sângele Domnului, bătându-și joc de Euharistie. Și unii chiar acceptă ca oamenii să vină de acasă cu propriile lingurițe, chiar de plastic! Dacă acestea sunt dispozițiile Patriahiei, mă consider și eu un “răzvrătit” și fac ascultare de ÎPS Teodosie, chiar dacă nu sunt din eparhia Înalt Prea Sfinției Sale!
PF Patriarh s-a arătat deranjat de faptul “acțiunile Arhiepiscopiei Tomisului” (din nou, a se citi ale ÎPS Teodosie) “au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române”. Prin urmare, contează doar ce crede și spune presa secularistă despre Biserică și imaginea Bisericii în ochii unor atei. Să facem orice astfel încât să le fim pe plac. Mă întreb oare ce s-ar fi întâmplat dacă pe vremea prigoanelor romanilor împotriva creștinilor, înainte de Edictul de la Milan al Sf. Împărat Constantin cel Mare (pe care îl prăznuim astăzi, alături de mama sa, Sf. Împărătească Elena), episcopii ar fi îndemnat creștinii să jertfească formal idolilor, doar pentru ca Biserica să nu mai fie prigonită? Adevărat, unii episcopi au făcut aceasta și chiar au predat Sfintele Cărți autorităților romane pentru a fi arse. Posteritatea creștină însă i-a condamnat pe veci!
Ne dăm seama că este un “război”, deschis de PF Patriarh împotriva ÎPS Teodosie, care a devenit foarte populat între ortodocșii adevărați, păstrători ai Sfintelor Canoane și al Tradiției Bisericii și a Sfinților Părinți. Doar că Prea Fericirea Sa nu are curajul să-l atace direct, ci folosește intermediari: pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Vasile Bănescu, un mirean care îndrăznește să atace un ierarh și, prin scrisoarea Cancelariei Sf. Sinod, pe episcopul vicar patriarhal, Varlaam Ploieșteanul. Îi este teamă că ortodocșii români nu-l vor mai îndrăgi pe el, ci pe ÎPS Teodosie. Poate că dacă PF Patriarh nu ar căuta să fie doar un bun manager bisericesc, care nu vrea să supere mass-media și pe anumiți reprezentanți ai conducerii țării, care nu iubesc Biserica și ar fi mai mult un părinte duhovnicesc, un episcop adevărat, un Patriarh adevărat, apărător al dreptei credințe și al tuturor tradițiilor Bisericii, poate atunci ar fi în ochii noștri ce este ÎPS Teodosie!
Just și adevărat tot ce ați scris mai sus. Patriarhia nu tine cont de pliroma, nici măcar de sinodalitate, acesta este adevarul. Cuvintele emise în acel comunicat se potrivesc de minune Patriarhului, nu ÎPS Teodosie. Asta este. Despărțirea apelor. Hristos a înviat!
Corect spus