OPINII Opoziția la moarte

Opoziția la moarte

Cea mai mare sminteală a lumii de azi este ideea de nemurire.

Rațiunea ideologizată nu doar că face mormane de cadavre mai devreme sau mai târziu (Revoluția Franceză, nazismul, comunismul), dar astăzi globalismul cultivă moartea sub toate aspectele ei, de la moartea copilului nenăscut (la început progresiștii au impus-o pentru primele luni de sarcină, acum se duce limita la clipa expulziei, deci chiar înainte de naștere), la moartea bătrânilor neputincioși sau a persoanelor tinere cu handicap, inclusiv a celor care trec prin depresii.

Omul e tratat ca un deșeu biologic.

Evident că lucrurile nu se opresc aici: ansamblul macabru se completează cu „moartea” familiei, a culturii, a societății vechi, a valorilor sau a unor repere care sunt reprezentate prin monumente (statui sau alte opere de for public).

Dorința de nemurire a omului a existat dintotdeauna, este ancestrală. Tracii, vikingii, galii se bucurau când murea unul dintre ei (mai ales în luptă) întrucât pleca la zei; stelele funerare romane erau puse pe Via Apia, pe marginea drumurilor publice, ceea ce ducea la un dialog permanent a celor vii cu cei răposați. Noi avem basme care prelucrau această sete de „viață fără de moarte”, avem balade în care cel ce urma să moară vede în această trecere o nuntă cosmică – Miorița – ceea ce l-a dus pe Eliade la sintagma de „creștinism cosmic” ca specific al ortodoxiei românești ancestrale, tărănești.

De la primitivi până mai an, omul „arhetipal” a știut că Dumnezeu l-a creat pentru nemurire. Apoi Tatăl și-a trimis la jertfă chiar Fiul ca să fie spălat păcatul adamic și omului să-i fie deschis Raiul. Moartea și-a găsit complet sfârșitul („Unde-ți este moarte boldul?” – o provoacă retoric Sf. Ioan Gură de Aur), iar omul și-a desăvârșit viața în veșnicie.

Paradoxal, dar deși omul recent cultivă moartea, o refuză pentru sine, are o frică patologică de ea tocmai pentru că nu-i găsește „rostul”; ideea de mântuire fiindu-i inaccesibilă. De asta și valul teribil de probleme psihice, necunoscute lumii tradiționale.

Prin ideologia covidului, globalismul a instrumentalizat politic aceste spaime. Ca să scape de angoase, progresistul își pune libertatea în mâinile mesianice ale lui Soros, Gates sau Musk (prin cozile de topor securiste din servicii și presă realizate de Deep State), cei care-i promit „mântuirea” prin intervenția „Deus ex machina”, fie că se cheamă „vaccin”, „guvern mondial” sau „noua normalitate”.

Să fii reacționar astăzi este un semn de sănătate sufletească și mintală.

Moartea pământească e preferabilă unei vieți de sclav anesteziat.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 4.000 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate