Uniunea Europeană (UE) introduce, din 2027, o taxă pe carbon aplicabilă combustibililor auto și gazelor naturale utilizate în gospodării, pentru a combate „emisiile de gaze cu efect seră”, scrie Rost, citând TVR Info.
Potrivit unor estimări realizate de think-tank-ul Energy Policy Group, introducerea taxei pe carbon din 2027 ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 40 de lei pe lună pentru o factură de gaze la un consum tipic de apartament.
În plus, pentru combustibilii auto, această taxă ar însemna câțiva bani în plus pe litrul de carburant, deci impactul vă fi atât pentru facturile de încălzire, cât și la partea de transport.
Evident, aceste măsuri urmăresc să descurajeze încălzirea cu gaze a locuințelor, până la interzicerea centralelor de apartament, pe care UE le vrea dispărute până-n 2040.
De asemenea, măsurile lovesc în proprietatea privată, prin descurajarea folosirii personale de către cetățeni. Cei mai afectați vor fi persoanele cu venituri mici, săracii.