Nobby Stiles, fostul campion mondial din 1966, a murit vineri 30 octombrie, la vârsta de 78 de ani. El supraviețuise unei tentative de suicid în 1989, trecuse peste un cancer la prostată, iar în ultimii ani a luptat împotriva demenței.
Poreclit „Tigrul știrb”, Stiles a intrat în folclorul fanilor englezi pentru felul în care a celebrat câștigarea Cupei Mondiale pe 30 iulie 1966: cu trofeul Jules Rimet într-o mână și cu proteza dentară în cealaltă, dezvelindu-și dinții lipsă de pe maxilar. Și la zeci de ani distanță de la triumful din finala contra Germaniei de Vest, copiii de vârsta nepoților lui îl recunoșteau drept tipul fără dinți care dansa de bucurie pe iarba de pe Wembley!
Născut pe 18 mai 1942 la Collyhurst, în Nord-Estul Manchester-ului, chiar în timpul unui raid aerian din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Norbert Peter Patrick Paul Stiles, pe numele său complet, a ajuns la Man. United în 1959, iar un an mai târziu, semna primul contract de profesionist. El a jucat aproape întreaga carieră la gruparea de pe Old Trafford, pentru care a disputat 395 de meciuri între 1960 și 1971, cucerind două titluri de campion, în 1965 și 1967, o Cupă a Angliei, în 1963, două Supercupe ale Angliei și Cupa Campionilor Europeni, în 1968.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media
În ciuda numelui său, Nobby Stiles nu a avut mai nimic de-a face cu eleganța și stilul pe teren, nefiind un estet al fotbalului, ci un adevărat distrugător. Astfel, el și-a început legenda personală la United, unde Sir Matt Busby i-a schimbat traiectoria profesională, distribuindu-l în rolul de mijlocaș defensiv pentru a contracara atacurile adverse și pentru a furniza baloane Sfântului Trio din atac, formată din Sir Bobby Charlton, George Best și Denis Law.
Iar Stiles a răspuns pe măsura așteptărilor managerului scoțian, devenind una dintre piesele de rezistență ale ”diavolilor roșii” în anii ’60. La fel ca și Busby, selecționerul Angliei, Sir Alf Ramsey, a apreciat echilibrul pe care Stiles îl aducea în jocul echipei și i-a oferit șansa debutului în naționala Three Lions în aprilie 1965 într-un meci cu Scoția, disputat pe Wembley. Nici în tricoul reprezentativei Albionului, acesta nu a dezamăgit, câștigându-i definitiv încrederea lui Ramsey, care nu i s-a adresat niciodată cu Nobby, apelându-l mereu cu Norbert.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media
Stiles a jucat toate minutele turneului final din 1966, cu toate că nici presa, nici publicul și, mai ales, nici membrii Federației Engleze nu erau deloc încântați de maniera sa de joc. Mai mult, chiar, după ultimul meci din faza grupelor contra Franței, când Nobby a primit un cartonaș galben pentru o intrare dură asupra lui Jacques Simon, ziarele l-au făcut praf, iar conducerea FA i-a cerut lui Alf Ramsey să nu îl mai titularizeze în sfertul de finală cu Argentina.
Însă, selecționerul Angliei s-a ținut tare pe poziții și a amenințat că, dacă nu poate miza pe cine dorește el, este gata să demisioneze în plină Cupă Mondială! „Era pregătit să își dea demisia în timpul turneului final pentru mine. Și nu am știut asta până când a murit. Ce om!”, a povestit mai târziu Stiles cele întâmplate în vara lui 1966.
Deși a riscat enorm, Ramsey a avut de câștigat și, la fel, întreaga națiune pentru că în semifinala cu Portugalia, Nobby Stiles l-a neutralizat perfect pe Eusebio, iar Anglia s-a impus cu 2-1, calificându-se în ultimul act. Iar eroul finalei cu Germania, Geoff Hurst l-a descris pe Stiles drept „inima și sufletul echipei”.
Nobby a fost unul dintre cei doar trei jucători englezi care au câștigat și Cupa Mondială și Cupa Campionilor Europeni, alături de colegul său, Sir Bobby Charlton, și Ian Callaghan, de la Liverpool și care a fost doar rezervă la turneul final din 1966. Stiles a adunat doar 28 de partide în naționala Angliei, pentru care a înscris un singur gol. Astfel, el este cel mai puțin selecționat jucător dintre cei 11 oameni care au cucerit trofeul Jules Rimet. La puțin timp după acel triumf, în 1967, Nobby Stiles și-a pierdut locul în prima reprezentativă în favoarea lui Alan Mullery, dar, cu toate acestea, Sir Alf Ramsey l-a convocat în lotul pentru Mondialul din Mexic din 1970, unde nu a mai prins niciun minut pe teren.
În 1971, Stiles a plecat la Middlesbrough, iar cariera de fotbalist și-a încheiat-o la Preston North End, unde a evoluat între 1973 și 1975. El și-a încercat norocul și ca antrenor la Preston, Vancouver Whitecaps și West Bromwich Albion, dar aceste nereușite l-au adus în pragul depresiei și, la începutul lui 1989, a încercat să se sinucidă în timp ce se afla la volan pe autostradă. A fost salvat de prima sa dragoste, Man. United, unde a fost adus ca antrenor la tineret. Acolo, el a contribuit la explozia generației fabuloase cunoscute drept „Class of ’92”, din care au făcut parte Ryan Giggs, David Beckham, Paul Scholes, frații Gary și Phil Neville și Nicky Butt, jucător comparat adesea cu Nobby.
La fel ca mulți dintre membrii echipei de aur a Angliei, Nobby Stiles a fost nevoit, din rațiuni financiare, să își vândă medaliile de campion mondial și de câștigător al Cupei Campionilor, cumpărate cu aproape 210 mii de lire sterline în 2010 chiar de Man. United, clubul căruia și-a dedicat cea mai mare parte a vieții. Mai mult chiar, Stiles a trăit în apropiere de Old Trafford până în ultimele sale clipe.
El este cel de-al șaptelea campion mondial din 1966 care a murit, după căpitanul Bobby Moore, Alan Ball, Ray Wilson, Gordon Banks, Martin Peters șiJackie Charlton.
