Negând trecutul socialist, construind viitorul comunist (partea I)

Distrugerea fără precedent a identității, voinței, libertății și umanității din oameni, cu instrumentele statului totalitar, a reprezentat elementul definitoriu al secolului XX.

Existența unui sistem totalitar extins, dotat cu imensă putere, dedicat transformării societății și a naturii umane în esențe ei, a fost cu greu recunoscută de intelectualii de stânga din Occident.[1]

A fost nevoie ca dovezile irefutabile să se acumuleze până la depășirea nivelului critic, pentru ca această cantitate de dovadă să se preschimbe în conștientizare, în transformarea unor idei și atitudini față de idealurile Revoluției bolșevice, în acceptarea imens de dureroasă că un ideal sublim al umanității a fost compromis de sistemul de putere sovietic.

Mai ales în Franța, unde mitologia legăturii istorice dintre Revoluția Franceză și Revoluția Sovietică era cel mai greu de rupt, a devenit vizibilă această diferență de abordare: idealul sublim al egalității perfecte a fost pervertit de dorința excesivă de putere a lui Stalin, sau transpunerea în practică a unui ideal în lumea determinată a limitelor omenești nu face decât să distrugă chiar esența libertății și demnității oamenilor?

Această dilemă nu a fost pe deplin tranșată, de unde și supraviețuirea, mai ales în Franța, a unui negaționism de stânga, gata oricând să justifice derapajele totalitare cu speranța salvării idealului sublim al egalității perfecte. Ascunderea originii și motivelor ideologice ale totalitarismului sovietic nu fac decât să perpetueze dorințele, veșnic reînnoite, pentru egalitate? Cum de au supraviețuit revendicările egalitariste, devenind tot mai virulente, în Franța?

Un răspuns poate fi dat de apetența pentru comunism, ce a marcat atât de mult mentalitățile. În exprimarea lui Wolton, „faptul că trunchiem trecutul, că negăm cele petrecute, că mințim în legătură cu natura acestei ideologii totalitare care a însângerat secolul trecut ne supune silit la ceea ce trăim astăzi și ne orbește cu privire la ceea ce ne așteaptă”.[2]

Iar ceea ce ne așteaptă sunt noile marxisme și ficțiunile lor. Deja fenomenul era vizibil în Occident chiar înainte de căderea comunismului. Anti-imperialismul extremei stângi din Franța se transformă prin îngemănare cu antirasismul, dând orfanilor troțkismului o nouă rațiune de a fi în anii Mitterrand, când colapsul comunismului sovietic făcea ca marxism-leninismul să-și piardă rolul mobilizator.[3]

Astfel, antirasismul a devenit o marcă a stângii,[4] anti-imperialiștii condamnând capitalismul și liberalismul, în timp ce feminiștii și militanții minorităților sexuale îl condamnă pe bărbatul alb, heterosexual, căsătorit și tată. O ură de sine adânc înrădăcinată în mentalul colectiv occidental se revarsă azi asupra celor care, afirmă ei, împiedică egalitatea fără limite și mențin dominația unor forme de putere pe care le doresc repede depășite. Aceasta este ficțiunea „woke”,[5] noul curent cultural și politic occidental ce regrupează ideile orfane ale marxism-leninismului muribund.

Deloc surprinzător, „wokismul” nu mai este interesat de rezolvarea practică a problemelor de inegalitate economică, din moment ce socialiștii occidentali s-au adaptat cu succes sistemului de producție capitalist și valorilor sale culturale, iar socialismul real existent a eșuat în țările lagărului comunist. Deși inegalitățile economice și sociale nu au făcut decât să crească în urma prăbușirii socialismului de stat în Europa de Est, odată cu expansiunea neîngrădită a capitalismului ce domină astăzi lumea, transformând totul în marfă ce se vinde și se cumpără,[6] noua stângă extremă este acum mai puțin legată de valorile materiale, cât de valorile post-materiale.

Într-un fel, stânga radicală de azi este cea care a realizat, împreună cu întreaga societate capitalistă occidentală, tranziție de la valorile materiale la valorile post-materiale.[7] De aceea, noua stângă radicală occidentală neglijează inegalitățile reale, materiale,[8] pentru a se îndrepta către toate inegalitățile percepute ca atare.

Pentru a le eradica, stânga radicală își imaginează mecanisme birocratice suficient de coercitive pentru a-i descuraja și pedepsi pe cei care nu se conformează măsurilor de aliniere la idealul imaginat de ea. Ca atare, negaționismul de stânga devine periculos tocmai pentru că reînvie puterea covârșitoare a statului pentru a transforma societatea, iar, la nevoie, chiar natura umană, în conformitate cu scopurile idealizate ale unei societăți perfect egalitare. Deloc întâmplător, elite ale stângii radicale, precum Sartre, îi admirau pe revoluționarii francezi de la 1793 pentru lipsa lor de ezitare în aplicarea „Terorii” ca metodă de schimbare socială.

Regretul lui Sartre, citat de Wolton, este că revoluționarii nu și-au menținut constant această orientare, această determinare de a transforma lumea prin violență. Un regim revoluționar, credea Sartre, „trebuie să se debaraseze de anumiți indivizi care-l amenință și eu nu văd alt mijloc decât moartea. Din închisoare se poate totuși scăpa. Revoluționarii din 1793 n-au ucis îndeajuns, probabil”.[9]

Negând eșecurile, erorile și distrugerile umane ale socialismului real existent, stânga radicală se pregătește, din nou, să transforme lumea și natura umană. Scopurile nu mai sunt stabilirea unei egalități materiale și egalizarea statutului social, așa cum își propusese marxism-leninismul, ci transformarea societății printr-o egalitate dată de acțiunea într-o lume colectivă. Pentru Marx, egalizarea condițiilor nu devenea posibilă decât printr-o revoluție universală, ce ștergea diferențele dintre exploatatori și exploatați din momentul încetării exploatării.

Lumea nouă, construită pe baze raționale, nu putea fi decât una colectivă, deci interdependentă și interconectată. Ce împiedica egalitatea era, în logica marxist-leninistă, individualismul liberal capitalist, cel care-i dădea individului, luat separat, dreptul și puterea economică de a se diferenția, de a se îmbogăți, de a se bucura, izolat, de faimă, succes și bunăstare. Deloc întâmplător, ceea ce etica socialistă combătea în anii socialismului de stat era chiar tendința burgheză de diferențiere orgolioasă, de separare egoistă și de posesiune indecentă.

Proprietatea, vestimentația, comportamentul și formulele de politețe erau toate transformate pentru a favoriza, pentru a celebra o lume colectivă, comună, nediferențiată, complet uniformizată.

Astăzi, idealul egalității reînvie prin contopirea tuturor în lumea colectivă. Colectivizarea este, deci, fenomenul pe care elitele stângii radicale îl promovează cu asiduitate. O formă pe care o ia colectivizarea este idealizarea traiului în comun, în „casa comună”, care este Natura, Lumea, Pământul. Acest trai în comun nu poate fi conceput fără colectivizarea tuturor domeniilor, fără o „singură sănătate”, fără o „singură securitate”, fără o „singură bunăstare”.

Pentru că această „casă comună” este amenințată de acțiuni individuale egoiste, birocrația pe care se bazează ideologii stângii radicale trebuie să ia măsuri de protecția sau chiar de salvare a ceea ce lumea colectivă reprezintă. Iar ceea ce afectează cel mai mult „casa noastră comună” este proprietatea privată. Eradicarea ei nu mai e decât indirect un scop al egalității socialiste, din moment ce joacă în principal rolul de păstrare intactă a Naturii.

Astfel, dictonul propovăduit la nivel global de World Economic Forum („Nu vei avea nimic și vei fi fericit”) ajunge să fie adaptat și folosit în contexte locale, precum alegerile parlamentare din România, unde Oana Maria Bogdan, candidata alianței „Uniunii Salvați România” – „Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate” (USR-PLUS), vicepreședinte PLUS, îl folosește ca atare.

Speranța înscrisă de candidata USR pe afișul său din 2020 este că „un pas important al omenirii va fi renunțarea la proprietate. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”. De profesie arhitect, secretar de stat în Guvernul Dacian Cioloș (2015-2016) la Ministerul Culturii, ea pledează pentru locuire cu chirie în spații locative comune, care să pună capăt proprietății imobiliare tradiționale, dând prioritate dreptului la locuire de calitate în fața mecanismelor pieței, deci proprietății.[10]

Dar și alte slogane promovate de World Economic Forum (WEF) în 2016 ajung să fie preluate de candidați, partide și guverne din Uniunea Europeană. Sloganul „vei mânca mai puțină carne; (grătarul) va fi o excepție, nu o obișnuință. Pentru binele mediului înconjurător și sănătatea noastră” se regăsește deja în politicile publice promovate în țări din Europa occidentală.[11]

Astfel, ministrul pentru energie din guvernul Marii Britanii, Ed Miliband, cere reducerea consumului de carne și lactate cu până la 50% pentru a putea atinge obiectivul „net zero”,[12] adică de a face Marea Britanie o țară fără emisii de dioxid de carbon, conform angajamentelor luate de statelor europene în 2015 prin Acordul Climatic de la Paris.[13] Ca atare, Comitetul britanic pentru Schimbări Climatice recomandă guvernului să reducă efectivul de animale, dar sunt necesare și acțiuni pentru schimbarea comportamentului alimentar, pentru a evita o „catastrofă climatică”.[14]

Reducerea efectivului de animale se crede că ar reduce contribuția agriculturii la poluarea planetei, deci Greenpeace cere Uniunii Europene să reducă consumul de carne cu 71% până în 2030 și cu 81% până în 2050.[15] Asta pentru că aproape 60% din gazele cu efect de seră ar fi produse de agricultură.[16] Pentru a se asigura că Uniunea Europeană se conformează, Greenpeace cere Comisiei Europene o lege europeană largă pentru „sistemul alimentar durabil”.[17]

Deja Comisia Europeană a elaborat o strategie de alimentație europeană, numită „Farm to Fork”, ce vizează producția și lanțul de distribuție alimentar. Pentru a reduce consumul sunt necesare, conform stângii radicale, atât reducerea ofertei, cât și reducerea cererii. Cea din urmă poate fi făcută prin educația publicului, de exemplu, prin interzicerea reclamelor la produse din carne în spații publice, cum ar fi stațiile de autobuz și mijloacele de transport.[18] Astfel, carnea devine, în ochii ideologilor ecologiști, la fel de nocivă ca țigările, cele care au fost primele interzise la publicitate.

[1] François Fejtö, Histoire des démocraties populiares. L’ère de Staline, 1945-1952, Paris, Seuil, 1952.

[2] Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, trad. rom. Georgeta-Anca Ionescu, București, Humanitas, 2019, p. 15.

[3] Ibidem, p. 160.

[4] Ibidem.

[5] Samuel Fitoussi, Ficțiunea woke. Cum ne schimbă ideologia filmele și serialele? Trad. rom. Anca-Maria Pănoiu, București, Curtea Veche, 2025.

[6] Michael J. Sandel, What Money Can’t Buy. The Moral Limits of Markets, Londra, Penguin Books, 2013.

[7] Ronald Inglehart, The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics, Princeton, Princeton University Press, 1977. Idem, Culture Shift in Advanced Industrial Society, Princeton, Princeton University Press, 1990.

[8] Joseph E. Stiglitz, Marea divizare. Societățile inegale și ce putem face în privința lor, trad. rom. Smaranda Nistor, București, Publica, 2015.

[9] Thierry Wolton, Negaționismul de stânga, p. 158.

[10] Ada Meseșan, „Vor să-i convingă pe români să renunțe la proprietatea privată. Ce pune la cale apropiata lui Cioloș: „Foarte puțini români sunt educați”, Evenimentul Zilei, 03.04.2021, disponibil la https://evz.ro/apropiata-lui-dacian-ciolos-si-parlamentari-ue-vor-sa-i-convinga-pe-romani-sa-renunte-la-proprietatea-privata.html (consultat la 04.06.2025).

[11] Textul în engleză ce figurează în videoclipul WEF este: „You’ll eat less much meat. An occasional treat, not a staple. For the good of environment and of our health”.

[12] Jonathan Leake, „Britons urged to eat less meat to hit latest net zero target. People should change their diets to help cut 200m tonnes of emissions, says climate watchdog”, The Telegraph, 26.10.2024, disponibil la https://www.telegraph.co.uk/business/2024/10/26/britons-urged-to-eat-less-meat-hit-latest-net-zero-target/ (consultat la 04.06.2025).

[13] United Nations, Climate action, „For a livable climate: Net-zero commitments must be backed by credible action”, disponibil la https://www.un.org/en/climatechange/net-zero-coalition (consultat la 04.06.2025).

[14] Damian Carrington, „Huge reduction in meat-eating „essential” to avoid climate breakdown”, The Guardian, 10.10.2018, disponibil la https://www.theguardian.com/environment/2018/oct/10/huge-reduction-in-meat-eating-essential-to-avoid-climate-breakdown (consultat la 04.06.2025).

[15] Greenpeace, „EU climate diet: 71% less meat by 2030”, 13.03.2020, https://www.greenpeace.org/eu-unit/issues/nature-food/2664/eu-climate-diet-71-less-meat-by-2030/ (consultat la 04.06.2025).

[16] Oliver Milman, „Meat accounts for nearly 60% of all greenhouse gases from food production, study finds”, The Guardian, 13.09. 2021, disponibil la https://www.theguardian.com/environment/2021/sep/13/meat-greenhouses-gases-food-production-study (consultat la 04.06.2025).

[17] Greenpeace, „EU must publish sustainable food system plan”, 13.02.2023, disponibil la https://www.greenpeace.org/eu-unit/issues/nature-food/46575/eu-must-publish-sustainable-food-system-plan/ (consultat la 04.06.2025).

[18] Daniel Boffey, „Dutch city becomes world’s first to ban meat adverts in public”, The Guardian, 06.09.2022, disponibil la https://www.theguardian.com/world/2022/sep/06/haarlem-netherlands-bans-meat-adverts-public-spaces-climate-crisis (consultat la 04.06.2025).