Prezent joi la Bruxelles, ministrul slovac de externe, Juraj Blanar, a evitat să-și exprime sprijinul ţării sale pentru Klaus Iohannis ca viitor secretar general NATO, deși consideră candidatura actualului președinte român ca fiind una legitimă, informează Flux24.
Ministrul slovac a mai subliniat faptul că aşteaptă să vadă cum intenţionează cei doi candidaţi să protejeze interesele de securitate ale ţărilor central-est-europene.
„Slovacia este serioasă în ceea ce priveşte abordarea subiectului viitorului şef al NATO şi m-am aşteptat la mai multă deschidere, empatie, din partea statelor membre, faţă de cererile ţărilor din zona estică pentru că aceste ţări sunt cel mai mult expuse conflictului din Ucraina”, a declarat Blanar pe marginea reuniunii NATO, referindu-se la ţările din formatul Bucureşti-9 (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania).
„Ne-am aşteptat să se discute mult mai mult despre interesele noastre. Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnul Iohannis. Este o candidatură legitimă. Poziţia noastră e foarte clară. Dorim să auzim cum doresc să ocrotească ambii candidaţi interesele noastre de securitate. Particulară pentru Slovacia este tema protecţiei antiaeriene, pentru că noi începând din 1 aprilie nu mai suntem protejaţi aerian de niciun sistem, după ce Italia şi-a retras bateria antiaeriană temporară”, a explicat şeful diplomaţiei de la Bratislava.
El a spus că vrea să vadă cum va rezolva această problemă Klaus Iohannis sau Mark Rutte, „indiferent cine va fi”, şi a precizat că ţara sa va purta discuţii bilaterale cu Olanda pentru că şi aceasta a avut un sistem antiaerian pe care l-a retras din Slovacia.
„Presupunem că vom ajunge la un acord comun înainte de summitul de la Washington”, a spus ministrul slovac când a fost întrebat care este orizontul de timp în care va fi decis noul secretar general.
Mark Rutte are sprijinul Statelor Unite Ale Americii, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Suediei, Estoniei și Lituaniei, dar nu și al țărilor din Est. România, Polonia și Ungaria par să se încoloneze în spatele lui Klaus Iohannis.
Iohannis și-a anunțat candidatura oficială pentru funcția de Secretar General al NATO.
Actualul secretar general al Alianţei, Jens Stoltenberg, îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.