„Uniunea Europeană era despre libertatea de expresie și opinie. Nu mai e. Era despre bunăstarea omului obișnuit. Nu mai e. Europa era despre pace. Ei bine, nici despre asta nu mai e”- așa sună cea mai pertinentă și totodată tristă observație ce poate fi făcută asupra stării Uniunii Europene de astăzi. Fragmentul face parte din discursul susținut în Parlamentul European de avocatul român Gheorghe Piperea, vice-președinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, cu ocazia conferinței Make Europe Great Again (MEGA), scrie Demnitatea.
Evenimentul, care se desfășoară la Bruxelles în 28 și 29 ianuarie, aduce împreună lideri politici conservatori, jurnaliști și formatori de opinie din Europa, Statele Unite, Israel și alte țări. Organizată de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) în colaborare cu Partidul AUR, conferința MEGA generează cadrul mai mult decât necesar pentru a discuta despre viitorul Europei într-un context global tot mai provocator. Organizatorii își propun să consolideze cooperarea între liderii conservatori internaționali și să promoveze o Europă bazată pe suveranitate, respect față de identitatea culturală și valorile fundamentale care au stat la baza civilizației europene.
Birocrația europeană luptă pentru libertate omorând-o….Cenzurând și aruncând peste zidurile cetății orice dizident…Elita europeană, ne-aleasă de nimeni, ne impune nouă, oamenilor normali, obișnuiți, ideea lor de luptă”, a continuat să descrie Gheorghe Piperea, în veritabilul său discurs-manifest, starea actuală de lucruri din Uniune.
„Acest gen de „luptă” atinge substanța ultimă a democrației și a statului de drept. O deterioriează până la dezintegrare. (…) De exemplu, în România au fost anulate complet nedemocratic niște alegeri prezidențiale, pe baza unor note informative de la serviciile secrete (Comisia de la Veneția pentru Democrație prin Drept tocmai a spus că asemenea informații nu sunt probe în sensul procedurilor judiciare). Sistemul este pregătit să facă același lucru în Germania, dacă va fi necesar (adică, va ieși din urnă cine nu trebuie) – a spus asta în mod clar și răspicat Thiery Breton, iar oficialii de la Comisia Europeană nu au infirmat… În Polonia, politicieni din opoziție sunt ținuți în arest preventiv cu lunile sau chiar ani, fără condamnare, fără acuzație chiar. Și tot ei, reprezentanții sistemului, încearcă să ne convingă că este despre democrație și despre ordinea internațională liberală bazată pe reguli” a exemplificat europarlamentarul român.
„Este timpul să ne întoarcem la originile Uniunii Europene, când visurile și realizările europene de atunci, de după război, erau mărețe. Nu putem permite ca Uniunea Europeană să devină o nouă Uniune Sovietică – noi, poporul central și est-european, am mai fost acolo și nu vrem ca acel coșmar să se repete… Uniunea Europeană trebuie să rămână o alianță economică a unor state independente și suverane, așa cum s-a prevăzut la origini în tratate. Uniunea Europeană trebuie să fie un slujitor, iar nu un stăpân al poporului și al statelor membre” a conluzionat vice-președintele ECR Gheorghe Piperea.
Prima ediție a conferinței MEGA a avut loc în aprilie 2024, la București, când peste 150 de lideri conservatori din Europa, SUA, Israel și America Latină s-au întrunit la Parlamentul României. Succesul acesteia a fost recunoscut atât în presa națională, cât și în cea internațională, demonstrând cât de necesare sunt acțiunile care strâng la dialog constructiv vocile suveranist-conservatoare.