Manipulare prin etichetare

Lideri ai Uniunii Europene, șefi de state de pe continentul european, înrădăcinați în sistem, cu pârghii în serviciile secrete și alte instituții, sunt acuzate că promovează din ce în ce mai mult, în ultimii ani, o politică tot mai îndepărtată de interesele cetățenilor, ce atacă valorile democratice.

Criticile sunt întărite de votul de protest al cetățenilor, „anti-sistem”. Cele mai mediatizate critici în această direcție au venit din partea administrației Trump, de la vicepreședintele J. D. Vance.

Acțiunile generate de vechea administrație, Biden, preluate de liderii din UE, în perioada COVID, dar și cazul conflictului din Ucraina, au accentuat viziunea radicală, tendința de centralizare, de ignorare a vocii populare, atitudine deseori comparată cu cea a regimurilor autoritare, în care drepturi și libertăți, respectiv opinia cetățenilor, nu au mai contat, iar dezinformarea a devenit politică de stat.

În Europa, dar mai ales în România, neconsultarea cetățenilor, restricțiile, cenzura, tendința excesivă de centralizare, este deseori comparată cu vechile regimuri comuniste.

Opozanții vocali au fost sancționați și ostracizați, formațiunile propulsate prin votul de protest au fost atacate virulent de oficialii aflați la putere, prin campanii de dezinformare și etichetări, precum cele de „extremist”, „izolaționist” și „pro-rus”, menite să discrediteze atât partide, candidați, cât și simpli cetățeni, în ideea că „o minciună repetată de suficient de multe ori devine adevăr”.

Democrația din Germania, în pericol

Democrația din Germania este privită cu îngrijorare de cetățenii statului european, de vecini, dar și de americani. Serviciile secrete, la fel ca în cazul României, primesc puteri sporite, împotriva votului popular, avertizează vocile de opoziție.

Principala agenție de spionaj din Germania a început de vineri să catalogheze AfD, drept „partid extremist”. Noua clasificare are câteva efecte directe, unul dintre ele: partidul va avea șanse mici de a obține posturi-cheie în comisii parlamentare.

Practic, „voi, cetățeni, sunteți proști, știu mai bine serviciile secrete și politicienii de la putere ce e bine pentru voi”. Astfel, în Europa, ideea de libertate și democrație se confruntă cu mari provocări, de câțiva ani. Și în Germania, și în România, apropo de alegerile anulate de la finalul lui 2024. AfD este al doilea cel mai votat partid al nemților, în urma ultimelor alegeri. Acum, în unele sondaje, AfD conduce în opțiunile cetățenilor.

Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat măsura bizară a oficialilor de la Berlin.

„Germania tocmai a acordat agenției sale de spionaj noi puteri pentru a supraveghea opoziția. Asta nu este democrație, este tiranie deghizată”, a scris Rubio, pe X.

„Ceea ce este cu adevărat extremist nu este popularul AfD, care s-a clasat pe locul al doilea în recentele alegeri, ci mai degrabă politicile mortale de imigrație la granițe deschise ale establishmentului, cărora AfD li se opune. Germania ar trebui să schimbe cursul”, a mai spus oficialul american.

Mercantilismul și naivitatea oficialilor, respectiv a unor purtători de mesaje, a popularizat în ultimii ani conceptul de „extremism”, o etichetă ce caracterizează deseori establishmentul.

Însă, același establishment a confiscat eticheta, pe care o utilizează ca o armă politică. Practic, cine se opune puterii, este pedepsit, stigmatizat.

Ce este, de fapt, un partid extremist

Ce este, de fapt, un partid extremist? Dacă aruncăm o privire asupra acestor caracteristici, ele descriu mai degrabă politicienii și partidele care dețin monopolul discursiv al etichetei „extremist”.

Un partid extremist se descrie prin minimum una dintre caracteristicile de mai jos:

• preluarea puterii prin metode nedemocratice, deci respingerea categorică a proceselor electorale, prin violență, diversiuni și/sau acțiuni birocratice abuzive;
• confiscarea, interzicerea proprietății private;
• cenzurarea libertății de exprimare în special pe teme referitoare la politicile guvernului și președintelui;
• limitarea libertății de mișcare;
• eliminarea pluralismului politic;
• măsuri totalitare privind îngrădirea utilizării banilor în numerar;
• marginalizarea grupurilor etnice, religioase, sociale;
• eliminarea libertății privind administrarea tratamentelor medicale.

În istoria recentă, extremiste au fost regimurile fasciste – Adolf Hitler și comuniste – Iosif Stalin.

În ultimii ani, formațiunile etichetate de putere drept „extremiste” au militat și au generat reacții ostile din partea establishmentului pentru:

• promovarea libertății de exprimare, în cazul deciziilor considerate abuzive ale guvernelor;
• libertatea de a alege asupra tratamentelor din perioada COVID, fără condiționări și restricții;
• transparentizarea procesului electoral, neîngrădirea dreptului la vot;
• transparentizarea cheltuielilor făcute din bani publici, în special pentru achiziționarea serurilor „anti-COVID”;
• susținerea organizării alegerilor locale în două tururi;
• aplicarea unor politici raționale privind gestionarea migrației ilegale (SUA, Germania, Franța etc.);
• organizarea de referendumuri decizionale/executive privind teme majore precum implicarea militară în războiul din Ucraina;
• promovarea libertății privind utilizarea plăților cu bani în numerar;
  transmiterea de mesaje anti-corupție;
• susținerea ideii de mai multă suveranitate națională, deci aptitudinea cetățenilor de a decide pentru direcțiile majore ale statului, nu de terți.

Publicul vulnerabil dezinformării

Dincolo de nucleul dur, adică membrii de partid și cercul lor de interese, există un segment din populație vulnerabil la aceste etichetări, invective și dezinformări.

În general, aceste auditorii sunt captive unei bule informaționale, ce are drept sursă primară o mare parte a entităților media, favorabile „puterii”.

Mai departe, știrile atent selectate, prezentate în mod partizan, secvențele controversate, ironice, cancanurile, care pot genera glume, suspiciuni, ironii la adresa unor candidați, implicit dosirea informațiilor relevante, ajung să fie viralizate prin intermediul rețelelor sociale, transmise mai departe în cercuri de cunoștințe. Pe scurt, cancanurile ajung să compună agenda, ca și cum lucruri serioase, pozitive și utile nu s-ar petrece, în legătură cu anumiți candidați și/sau partide.

Aceste informații superficiale și prezentate ca fiind „controversate” ajung la auditoriile captive. Astfel, în contexte în care cetățenii au acces limitat la surse alternative, mass-media poate deveni un instrument de modelare a percepțiilor, hrănind o dependență informațională. Audiențele de bună-credință, care din diverse motive, nu cercetează în profunzime informațiile, reprezintă ținta principală, în care este sădită frica.

Un public neinformat, dezinformat, needucat, care prezintă carențe referitoare la cultură civică și cultură politică, un public ce nu conștientizează funcționarea mecanismelor sociale, este vulnerabil.

Pentru a alege informația în mod lucid, aprofundarea tuturor canalelor media, cunoașterea orientării politice și geopolitice a canalelor media și a candidaților, cercetarea „la rădăcină”, analizele comparative, sunt necesare.

În caz contrar, opțiunea de vot este irațională, slab informată sau dezinformată. Practic, „nu gândești cu mintea ta”.

Argumentul „pericolului extremist” doar pare valid. Nimeni nu dorește într-o societate democratică anarhie. Însă, eticheta se dovedește goală de conținut în momentul în care bula informațională este depășită, în mod autodidact. În caz contrar, frica generează false convingeri și acțiuni impulsive.

Frica de un pericol imaginar, frica de nu fi judecat pentru o opțiune care nu este împărtășită de multe canale „mainstream” – entități cu o forță de manipulare tot mai palidă, însă care generează atitudini agresive.

Cei care doresc schimbarea sunt jigniți, etichetați drept „proști”, „pro-ruși”, „extremiști” etc. Totodată, votul de protest, „anti-sistem”, capătă din ce în ce mai multă susținere din partea electoratului din Europa, inclusiv din România, apropo de rezultatele de la ultimele alegeri.

Cine au fost cei asupra cărora s-au năpustit aceste atacuri? Pe lângă votanții AfD: susținătorii lui Donald Trump, susținătorii lui Viktor Orban și al partidului Fidesz (Ungaria), electoratul AUR și al lui Călin Georgescu sunt doar câteva exemple.

Potrivit unui sondaj realizat recent, la început de 2025, 90% dintre români sunt „pro-NATO” și „pro-UE”. Doar 4% dintre respondenții cercetării s-au declarat „pro-Rusia”. Totodată, 70% dintre români au declarat că vor vota un candidat pe care-l consideră naționalist.