Guvernul Bolojan a decis să scadă valoarea ecotichetului prin Programul Rabla pentru românii care vor mașini electrice. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus vineri, 22 august, în consultare publică, Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025, pe site-ul instituției, potrivit Alba24.
Astfel, valoarea ecotichetului pentru vehicule electrice și cele cu pilă de combustie pe bază de hidrogen scade la jumătate. Sprijinul acordat va fi de 3.700 de euro, spre deosebire de 7.500 de euro cât a fost până acum.
Pentru celelalte tipuri de autovehicule, ecotichetele rămân neschimbate:
- 15.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
- 12.000 lei pentru un autovehicul nou hibrid;
- 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau pentru o motocicletă.
Documentul include modificările aduse prin Ordonanța de Urgență nr. 41/2025. Aceasta stabilește noi măsuri pentru investițiile finanțate din PNRR și din fonduri publice naționale.
„Am înțeles că Rabla nu este doar despre schimbarea unei mașini vechi, ci rămâne un instrument important prin care cetățenii fac pași siguri către un aer mai curat. Ecotichetul pentru electrice a fost ajustat. Această decizie permite ca, în condițiile bugetare actuale, să putem oferi unui număr cât mai mare de români șansa de a beneficia și în acest an de de sprijin.
În paralel, încercăm să construim un cadru de finanțare mai stabil și durabil pe viitor prin acoperirea acestui program prin Fondul Social pentru Climă. Obiectivul rămâne același: mai puțină poluare și o tranziție treptată spre mobilitate curată în România”, a Diana Buzoianu.
Acum câteva zile, Tanczos Barna a anunțat impozitarea românilor care deține mașini electrice. El a precizat că „asta înseamnă echitate socială”.























asa-zisul guvern este oricum ilegitim, premierul fiind numit de catre un asa-zis presedinte, nelegitim si el, ajuns acolo prin anularea alegerilor. Romanii trebuie sa gandeasca si sa actioneze in consecinta.