Filmul pro-homosexualitate „Trei kilometri până la capătul lumii”, premiat la Festivalul de Film de la Cannes cu premiul cel mare al secțiunii „Queer”, dedicată peliculelor care încurajează ideologia LGBT, a fost finanțat de statul român cu suma de 440.000 euro, a descoperit Mihailneamțu.eu
Filmul a fost lăudat de juriu pentru că reprezintă un atac față de un „sistem al violenței”, respectiv „lumea patriarhală” a satului românesc.
„O descompunere dură şi preţioasă a unui sistem al violenţei. Perspectiva sa dezvăluie încet lumea patriarhală în care au crescut personajele noastre în care spaţiul de a exista pe deplin este făcut imposibil de structurile ideilor adânc înrădăcinate. […] În acest film hipnotizant, oamenii par să fie ţinuţi de sfori care îi îndepărtează de lumină, până când unii dintre ei încep să se elibereze”, a fost motivația juriului pentru acordarea premiului.
Printre finanțatorii filmului se numără și statul român, mai precis, Centrul Național al Cinematografiei (CNC). Din această sursă publică, filmul a primit peste 440.000 de euro.
Filmul a fost pe locul trei în ierarhia CNC din sesiunea 2022.
În sesiunea 2022, niciun film cu tematică istorică românească nu a primit vreun cent din banii românilor.
De altfel, Mihail Neamțu, candidat AUR la europarlamentare, a vorbit într-un interviu recent despre faptul că filmele dedicate figurilor luminoase din istoria românilor nu se mai fac.
„Dacă o să fiu ministrul culturii, vă dau în scris că voi face un concurs, prin care ca cei mai talentați cineaști din România să producă un film despre viața lui BRÂNCOVEANU, viața lui Ștefan (cel Mare), viața cuvioasei – de ce nu? – Teodora de la Sihla sau viața cuvioasei Paraschiva. Sau de ce nu, chiar viața unor intelectuali, pentru că am avut mișcarea Rugul Aprins”, a afirmat Mihail Neamțu.
CNC și-a făcut un obicei din a finanța pelicule care portretizează majoritatea într-un fel abject.
În 2022, românii au aflat că din banii lor s-a făcut filmul „Arsenie. Viața de apoi”, considerat jignitor de majoritatea creștinilor din această țară.
tot ce mishca in Romania
e din bani publici;
alta intrebare?