vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEDragă Armată Română, încetează războiul împotriva propriului tău popor

Dragă Armată Română, încetează războiul împotriva propriului tău popor

Întotdeauna am avut un respect deosebit, aproape un cult aș zice, pentru Armata Română. Poate și pentru că bunicul matern a fost pe front în Al Doilea Război, poate și pentru că provin dintr-un neam cu tradiție războinică. Nu știu exact care-i cauza, dar asta este situația.

Și nu cred că acest lucru este singular: sunt convins că mulți alți bărbați au crescut cu imaginea unei Armate aproape de popor.

Cu atât mai greu îmi este să înțeleg atitudinea conducerii MAPN față de problema Steaua. Și aici mă refer, evident, la clubul de fotbal. Am fost, după mulți ani, la un meci al Stelei, cel contra evreilor de la Maccabi.

Stadionul a fost cvasi plin, iar atmosfera a fost senzațională. Electrică. Exact ca atunci când echipa din teren avea și numele pe care-l scandează, frenetic, suporterii.

Este evident că echipa din Liga 1 este considerată, de peste 95% dintre oameni, drept Steaua București.

De ce se încăpățânează conducerea MAPN cu experimentul eșuat numit „reînființarea secției de fotbal”? Am înțeles – deși nu sunt de acord – rațiunile reînființării. Dar acum, după șapte ani de eșec, de ce mai continuă acest experiment scump?

Mai rău, în „misiunea” ei de a „salva marca Steaua”, conducerea MAPN a reușit o chestiune de o gravitate incredibilă: să obțină o hotărâre a instanței cum că echipa de fotbal Steaua n-ar fi existat între 1998 și 2017! Că Steaua – Valencia n-a existat!

Asta, deși chiar MAPN a recunoscut de-a lungul acelor ani că „Steaua” aia e chiar Steaua adevărată.

Nu mai vorbim de umilința a de trage „marca Steaua” prin mocirla ligilor inferioare, acolo unde n-a fost niciodată pe criterii sportive. E de noaptea minții ce se întâmplă!

Toate acestea, doar ca să ce? Ca să aibă și conducerea MAPN un război de purtat, pe timp de pace?

Dar este un război purtat împotriva majoritatății poporului pe care zice că-l apără. Este același popor care finanțează, cu milioane de euro, această aventură sportivă a generalilor din umbră.

În orice țară normală, conducerea MAPN s-a fi înțeles cu conducerea echipei de fotbal, pentru binele comun: MAPN să valorifice marca, prin cedarea ei, contra cost, singurei entități recunoscute de majoritatea planetei ca fiind echipa de fotbal Steaua.

La fel, un stadion nou-nouț, care ne costă zeci de mii de euro pe lună, ar trebui să fie închiriat, pe termen lung, exact aceleiași echipe, astfel încât să producă bani la buget.

Astfel, MAPN s-ar alege cu bani frumoși în cont, care ar mai acoperi din bugetul Armatei, iar poporul român ar rămâne cu Steaua sa, cea fotbalistică. Și cu un război mai puțin.

Pentru mine, ca om bătrân, nu mai are nicio miză personală acest scandal. Dar Armata să înțeleagă că nu poate pretinde că apără miile de copii care țin cu „Steaua” din Liga 1, dar în același timp le jecmănește părinții de bani, pentru proiectele personale ale unor ofițeri care se cred „zei în uniformă”.

În concluzie, dragă Armată Română, vino alături de poporul pe care pretinzi că-l aperi: pentru binele tău și al nostru și pentru ca Steaua să nu devină istorie.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

19 COMENTARII

  1. Armata romana?! Serios?! Asa ceva nu mai exista din 45! Dupa anul asta armata a devenit o sansa sigura de parvenire a taranimii, care nu da dovada de inteligenta, poate in cazuri exceptionale si izolate sa dai peste ceva dire prin capul unora, ca doar se vede ce-au facut in ultimii 35 de ani. Cum sint Ciuca si Coldea, doi reprezentanti clasici ai acestui tip de individ parvenit din taranime? Cum ajung in functii se cred stapini, vazindu-si conationalii ca sclavi si comportindu-se ca atare. Ei sint inventatorii servilismului cel mai mizerabil fata de straini si cei care au impresia ca tiritul pe la picioarele acestora inseamna iscusinta diplomatica. Toti cei de provenienta taraneasca, dupa 45, trebuiesc intorsi in satele de origine si pusi la muncile specifice lor ca sa plateasca pagubele produse tarii.

  2. Gigi Becali vrea să revină în Parlament. N-ar fi exclus să primească un loc pe listele PSD. Asta după ce a finanțat mafia lui Marcel cu 500.000 euro în campania electorală.
    Fostul deținut de la Poarta Albă ar vrea să modifice Legea Sportului – să scrie în lege că FC FCSB Mogoșoaia deține palmaresul clubului Steaua.
    Sigur, aberația ciobanului a extaziat turmele de oi și presa slujitoare la Stână. Într-o tară cu 50% analfabetism functional, există destui oligo.freni care chiar au impresia că Parlamentul poate schimba prin lege decizii definitive ale Justiției.
    Doar că fostul pușcăriaș s-a trezit cam târziu. Palmaresul Stelei din perioada 1947-1998 este tranșat DEFINITIV – lucru recunoscut inclusiv de avocatul oilor din acest proces.
    Procesul pentru palmares a fost judecat până acum de PATRU INSTANȚE DIFERITE – Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel, ÎCCJ si iar Curtea de Apel la rejudecare.
    Toate cele patru instanțe au decis că CSA Steaua nu și-a cedat palmaresul către Asociaţia non-profit AFC Steaua, înfiinţată în anul 1998.
    Potrivit Justiţiei, palmaresul clubului Steaua nu a fost niciodată înstrăinat și nu a făcut obiectul unui transfer către o altă entitate sportivă.
    ÎCCJ si Curtea de Apel au stabilit că „dreptul la palmares NU A FOST CESIONAT nici ca efect al convenţiei dintre părţi, nici ca efect al legii” atunci când AFC Steaua – Asociatia lui Păunescu – a preluat lotul de fotbaliști de la CSA Steaua.
    În plus, ÎCCJ si Curtea de Apel au stabilit clar că societatea FC FCSB SA – înfiintată de Gigi Becali în judetul Ilfov – nu a preluat, în 2003, nici măcar palmaresul asociatiei AFC Steaua din perioada 1998-2003.
    Potrivit Justitiei, “dreptul la palmares nu a făcut obiectului vreunui transfer de la Asociația AFC Steaua către apelanta SC FC FCSB SA – potrivit tranzacției din 2003 dintre părți fiind transmis exclusiv dreptul accesoriu de participare în sezonul competițional următor.”
    ÎCCJ a decis că judecătorii de la Curtea de Apel au stabilit ÎN MOD CORECT palmaresul CSA Steaua (1947-1998) și palmaresul AFC Steaua (1998-2003).
    Mai mult decât atât. La rejudecare, Curtea de Apel a stabilit că firma lui Gigi Becali NU AVEA NICIUN DREPT să folosească palmaresul Stelei în perioada 2003-2017.
    Altfel spus, clona lui Becali a înșelat turmele de oi, folosind fara niciun drept un palmares care nu îi apartine si pe care nu l-a preluat niciodată.
    🎖 PALAMARES STEAUA – MOTIVAREA ÎCCJ:
    🇹🇭 “Astfel, reţinând că dreptul la palmares poate fi divizat în raport de fiecare competiţie sportivă la care se obţine o asemenea victorie, instanţa de apel a concluzionat că victoria este alocată atât clubului sportiv la care funcţionează respectiva echipă în momentul obţinerii victoriei, cât şi unei anumite componenţe a echipei la un moment în timp.”
    🇹🇭 “Concluzia imediată a instanţei, decurgând din caracterul divizibil al palmaresului, NU POATE FI în sensul că acesta a făcut obiectul transferului către o altă entitate (…) DREPTUL la palmares NU A FOST CESIONAT nici ca efect al convenţiei dintre părţi, nici ca efect al legii şi nici ca efect al pretinsului caracter accesoriu al palmaresului în raport de echipa de fotbal, acesta fiind raţionamentul logic din care s-a desprins, ÎN MOD CORECT, concluzia potrivit căreia dreptul asupra palmaresului aferent perioadei 1947-1998 a rămas în persoana reclamantului (CSA Steaua).”
    🇹🇭 “În stabilirea situaţiei de fapt privind neoperarea transferului dreptului asupra palmaresului către recurenta-pârâtă (FC FCSB), ÎN MOD CORECT instanţele fondului au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi (n. dosarul marca Steaua), prin care s-a statuat irefragabil că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu (n. de la CSA Steaua către asociatia AFC Steaua), astfel cum pretinde recurenta-pârâtă (FC FCSB SA).”
    🇹🇭 “Înalta Curte reţine că deşi instanţele fondului (n. Tribunalul si Curtea de Apel) s-au raportat diferit la natura juridică a palmaresului (…) ambele au soluţionat în acelaşi mod fondul cauzei, în considerarea faptului că transferul dreptului asupra palmaresului (n. de la CSA Steaua către AFC Steaua) nu a intervenit nici ca efect al legii şi nici ca efect al convenţiei părţilor. Pentru a concluziona astfel, instanţele fondului au dat eficienţă autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3425/2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a statuat irefragabil că la nivelul anului 1999 nu a operat un transfer integral de patrimoniu (n. de la CSA Steaua către AFC Steaua), astfel cum pretinde recurenta-pârâtă (FC FCSB).”
    🎖 PALMARES – MOTIVAREA CURŢII DE APEL
    🇹🇭 “Palmaresul echipei de fotbal Clubul Sportiv al Armatei Steaua București din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA Steaua”
    🇹🇭 “Este necontestat faptul că de la înființare din 1947 până în 1998, echipa de fotbal profesionist a activat sub egida reclamantului CSA STEAUA (initial Asociația Sportivă Armata și, ulterior, Clubul Sportiv Central al Armatei, Casa Centrală a Armatei), astfel încât reclamantul CSA Steaua este titularul dreptului la palmares pentru această perioadă.”
    🇹🇭 “În 1998, fără ca palmaresul anterior să fie transferat (în absența unui act din care să rezulte acest lucru și în considerarea puterii de lucru judecat a deciziei ÎCCJ), echipa de fotbal profesionist a fost transferată și și-a continuat activitatea – obținând noi rezultate sportive și un nou palmares – unei terțe persoane – Asociația AFC Steaua, asociație cu personalitate juridică distinctă de reclamantul CSA STEAUA, astfel încât această entitate este titulara dreptului la palmares pentru perioada 1998-2003.”
    🇹🇭 “Dreptul la palmares nu a făcut obiectului vreunui transfer de la Asociația Fotbal Club Steaua către apelanta FCSB – potrivit tranzacției din 2003 dintre părți fiind transmis exclusiv dreptul accesoriu de participare în sezonul competițional următor.”
    🇹🇭 „(…) în absența unei manifestări de voință decisive în acest sens – în tranzacția din 2003 (dintre AFC si FC FCSB) menționându-se exclusiv transferul dreptului de a participa în Divizia A, drept care, deși decurge din poziția ocupată în clasamentele anterioare, este distinct de dreptul la palmares – Curtea constată că nu poate fi reținut un asemenea transfer.”

    • Problema o știm. Aici căutăm soluții.

      Instanțele din România nu legiferează. Nu există o definiție a „palmaresului” în dreptul românesc, ceea ce a stabilit instanța este o aberație. Nicăieri în lume „palmaresul sportiv ” nu se decide în instanțele civile, ci în cele sportive.

      Nu despre asta era articolul.

      • Medalii de aur și argint la canotaj. Două echipaje sublime, fiecare cu câte un sportiv de la Steaua București în componență: Andrei Cornea și Simona Radiș. De la Steaua, nu de la SC FCSB SA, da? Steaua, clubul pe care îl terfelesc toți zilierii cu două clase care se închină cu două mâini la infractorul nea Gigi.
        Medalii „pe banii noștri”, nu? Așa ar țipa în restul anului semialfabetizații care cer totul „fără factură” și driblează impozitele mai ceva decât Messi adversarii. Zilele astea au pauză, e sezonul de disonanță cognitivă. Postează despre canotaj și David Popovici. Popovici, adică fix campionul care iese cu pieptu-n față și le cere politicienilor să bage mai mulți bani publici în sport, că altfel e jale mare.
        „Da, boss, dar fotbalul e altceva, Armata trebuie să cumpere tancuri din banii ăia. Apropo, pe unde erai la meciul cu Ajax?”.

        • Pentru că o echipă de stat a obținut prin DOI sportivi, medalii de aur la Olimpiadă, o dată la patru ani, rezultă că ar trebui să ne bucurăm că statul ne ia banii din buzunar și să-i dea, cărui privat vrea.

          Ce model de succes! Cu alte cuvinte: statul vine și-mi ia bani din buzunar, își face echipă de fotbal cu ei, iar eu, apoi, trebuie să concurez împotriva aceleiași echipe, pe care o finanțez, tot indirect? În timp ce eu mă preocup de costuri, să ies pe plus, să am taxele la zi, pe stat îl doare la bască, nu? Că doar vin banii oricum!

          Ne puteți spune unde mai funcționează modelul ăsta? În ce țară? În afară de Rusia și Belarus?

          Apropo, David Popovici a cerut investiția în BAZE SPORTIVE, nu în sport. E o diferență. Bazele sportive rămân ale poporului, pentru generații, dar le folosesc privații. Asta e peste tot în lume. Contra cost. David Popovici este un produs privat, este sponsorizat de trei firme puternice. Modelul comunist s-a terminat, lăsați-l să moară în pace.

          În rest, dvs sunteți cel care jigniți adversarii de idei. Eu vorbesc de un principiu, dvs vă războiți cu o persoană.

          Dragoș Damian o fi semianalfabet cu două clase? „https://www.stiripesurse.ro/dragos-damian-ofera-solutia-cum-putem-avea-mai-multi-sportivi-precum-david-popovici-si-mai-multe-motive-de-mandrie_3392519.html

          Ați copiat mesajul lui Ionuț Axinescu sau chiar dvs sunteți?

  3. Domnule Ursan, revin cu câteva precizărila la răspunsul dvs:
    Nu exista continuitate prin furt !!!
    Eu nu urăsc pe nimeni, iar dl. Becali nu e singurul crestin de pe pământ, de altfel cred ca nu e cel mai vinovat în aceast caz.
    Lucrurile sunt foarte clare : AFC-ul a funcționat legal, dar nu a avut drept de proprietate, ci numai de folosință, iar patronul fcsb vine si afirma ca a preluat de la AFC ?! Omul si-a facut o societate și a numit-o Steaua, apoi abia la un an, în 2004 catadicseste sa ceară voie sa folosească însemnele Stelei și primește aviz negativ !!! Ce face mai departe? Joaca asa !! Aici mai vinovați sunt generalii care au condus clubul Steaua, apoi conducătorii ligii și ai federației și abia la urma e dl Becali, deoarece fără ajutorul lor nu se putea face această manevra murdara. Din această cauză a pierdut toate procesele (patru instante diferite) și le va pierde pe toate în continuare , deoarece fcsb NU este și nu a fost niciodată Steaua. NU exista continuitate prin furt !! Dacă sunteți stelist, atunci ar trebui sa accepati ca ati fost păcălit ca toți suporterii stelisti. Și eu am fost pe stadion cu Valencia, nu am lipsit mai deloc în toată perioada Zenga, Protasov, Olaroiu, dar minciuna tot minciună este, cu părere de rău constat ca am fost “trași pe sfoara”

    În încheiere va spun ca sunt ceva mai în vârstă decât dvs, merg pe stadionul Steaua din 1981, de când jucau acolo, Iordache, Sames, Agiu, Zahiu, Vigu, Aelenei, M.Raducanu, Iordănescu, și alții .
    Noi stelistii suntem suporteri pătimași, îmi cer scuze dacă replica mea a fost mai lunga, sper ca m-am făcut înțeles, deoarece argumentele sunt indubitabile, zi buna, Doamne ajută !

    • Vă salut,

      „AFC-ul a funcționat legal, dar nu a avut drept de proprietate, ci numai de folosință, iar patronul fcsb vine si afirma ca a preluat de la AFC ?” – a preluat dreptul de a evolua în Liga 1 și toate drepturile ce decurg din asta.

      AFC-ul „continuă activitatea sportivă de performanță a secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua și preia în intregime tradițiile glorioase ale acesteia”. Această frază este citată din statutul de funcționare al AFC Steaua, statut aprobat la judecătorie și de MAPN. (https://www.fcsteaua.ro/wp-content/uploads/2018/04/status-AFC.jpg)

      Nu Becali a înființat noua societate pe actiuni, ci AFC-ul, care era acționar, alături de Becali, în noua societate. Iar AFC-ul a dat continuitatea sportivă noii societăți, actuala FCSB.

      Aveți dreptate când spuneți că nu i-a dat numele, pentru că nici avea cum și da, Becali a folosit acest nume fără drept. Asta da. Dar înțelegeți: o marcă nu ține loc de continuitate sportivă și nici de palmares.Actuala echipă Fiorentina s-a numit o perioadă, după reînființare, Florentia Viola, tocmai pentru că nu a putut folosi numele vechii Fiorentina, desființată. După câțiva ani a cumpărat și numele. Dar cât s-a chemat „Florentia Viola” nimeni nu a spus că nu este Fiorentina și continuitoarea ei. De ce să nu facem așa și la București? De ce nu vinde Armata marca pe un preț decent?

      Dar continuitatea sportivă e reală. De ce credeți că MAPN nu a contestat și nu contestă, nici acum, în instanță, dreptul FCSB de a juca în Liga 1? Pentru că ea însăși l-a cedat, către altă entitate, cu ștampilă și semnătură. Acea entitate putea să-l cedeze, la rândul ei, cui voia.

      Știați că AFC Steaua a existat până în 2009, adică încă șase ani după ce a înființat FCSB cu Becali? Deci, ce a furat Becali?

      Vă recomand seria de articole scrisă de cunoscuta jurnalistă Adriana Oprea Popescu, pe această temă. Toate cele bune și nu uitați că în unire stă puterea….

      https://www.activenews.ro/sport/FC-Steaua-marca-banu-.-Armata-a-ADMIS-ca-fotbalul-s-a-desprins-de-CSA-Steaua-si-ca-marca-nu-trebuia-anulata-pentru-activitatea-SPORTIVA.-EXCLUSIV-CSA-CONTESTA-si-noua-marca-FCSB-125255

  4. Nene Ursane,

    Dacă tot ai coborât „în iarbă”, printre „mase”, ne spui și cât de „unici” suntem noi? Și nu mă refer doar la armata vecină, ci la toate!

    Dvs. citiți vreodată ce zice Stânga ?

    Zicerea populară că, pentru a reuși, o mișcare populară trebuie să aibă armata de partea sa, spune CE despre armate ? Că … de obicei nu e ? (Din cauza celor de la vârf, desigur.)

  5. Bună ziua, rămâneți va rog la ce va pricepeți, subiectul va depășește, apărați un furt, o clonare de manual ! Steaua București reprezinta un brand de renume al statul român , care a fost clonat de un privat timp de 11 ani, lucru dovedit de patru instante diferite!! Pentru această infracțiune, statul român are de recuperat un prejudiciu. Cum se face ca toată presa se situează de partea privatului, nu stiu….
    Va rog sa va documentați mai temeinic și pe cât posibil imparțial, adica ne-emorional.
    Daca susțineți fcsb, atunci asumati-va , fără a face trimitere la Steaua București.
    Va admir publicația și o citesc regulat, încă odata va rog sa rămâneți la ce stiti.
    PS. Dacă totuși doriți sa va documentați, va recomand, Glasul Armatei:
    https://m.facebook.com/profile.php?id=100082990039328&name=xhp_nt__fb__action__open_user

    • Bună ziua:
      1) Subiectul nu cred că mă depășește, spre deosebire de mulți care vorbesc, eu eram destul de matur la vârsta când s-a întâmplat totul și am și cunoștințe în domeniile economic și juridic.

      2) Nu există în legislație sau codul penal „clonare” de identitate sau furt de identitate. Ceea ce s-a întâmplat și asta a decis instanța, e că echipa din Liga 1 a folosit fără drept, o marcă. De acord. Asta nu schimbă cu nimic palmaresul sau continuitatea unei echipe sportive sau a unei societăți. O societate poate avea oricâte mărci înregistrate. Marca este un element de patrimoniu, un activ. Atât. Disputa pe marcă a fost un litigiu comercial, cum au mai fost și cum vor mai fi. Atât.

      3) Statul român vrea să recupereze paguba? Păi s-o recupereze de la generalii care au dat secția de fotbal PE GRATIS, unui ONG, făcut din prietenii generalilor (Păunescu). Acolo a fost furtul. Acolo s-a dat un bun al statului, în valoare de milioane de dolari, PE GRATIS ȘI FĂRĂ LICITAȚIE, unui ONG privat. S-a dat LOCUL DIN LIGA 1, adică dreptul de participare al echipei în Liga 1, PE GRATIS unui privat.

      Nu știu câți ani aveți, dar eu am prins anii ăia. În 1998, înainte să se dea secția de fotbal PE GRATIS unor privați, generalii l-au dat afară pe Marcel Pușcaș, cel care propusese privatizarea secției în mod transparent, cu licitație ca la carte. Dar dacă se întâmpla asta, nu mai câștigau prietenii generalilor, ci probabil niște concerne străine și nu mai ajungeam aici. Dar șpăgile și deplasările pe gratis și tot ce le-a dat Păunescu mai ajungeau la ei?

      4) Cum recuperează statul român paguba din 1998? Cheltuind alte milioane de euro pentru un proiect mort și închizând un stadion care -l costă mii de euro lunar, doar întreținerea?

      Asta am spus și eu în articol: singura soluție prin care statul român poate să recupereze pierderile, este să dea drept de folosință a mărcii, contra cost, echipei din Liga 1, La fel și cu stadionul: trebuie închiriat și folosit cât mai des, ca să producă bani, nu ținut de muzeu pentru generali și prietenii lor. Și asta pe banii mei, ai dvs și ai tuturor plătitorilor de taxe și impozite din România. Așa recuperează paguba? Luându-ne banii și folosindu-i după bunul plac, fără să producă nimic?

      Eventual, se poate ajunge la o înțelegere ca echipa din Liga 1 să plătească o despăgubire decentă pentru anii în care a folosit fără drept marca. Asta e singura soluție prin care statul să recupereze banii furați de generali și să (re)intrăm în normalitate. De-aia scrie presa: pentru că generalii se joacă de-a fotbalul pe BANII NOȘTRI, nu ai lor. Ei sunt plătiți de noi, din ce producem noi, privații, nu invers.

      Apropo de datorii: știți ce este tehnorob? Știți că ANAF urma să pună sechestru pe vechiul stadion, pentru că „statul român” nu-și plătise datoriile față de firma respectivă, care modernizase tribuna oficială a vechiului stadion? Știți cine a salvat MAPN atunci? Privatul de care vorbim azi. De ce nu dă MAPN banii înapoi privatului? La fel cu datoriile secției de fotbal, care în 1998 erau de milioane și alea au fost achitate tot de privat. Dacă scădem milioanele de euro de-atunci, actualizând sumele la valoarea de azi, cam despre ce sume vorbim că datorează MAPN acelor privați pe care azi îi acuză?

      Aveți dreptate, s-a petrecut un furt: în 1998, MAPN a furat banii care se cuveneau statului român pe vânzarea secției de fotbal, DÂND-O PE GRATIS UNUI ONG condus de familia PĂUNESCU.

      Dvs și alții îi apărați tot pe hoți, pe motiv că-l urâți pe Becali. Dar MAPN a dus marca Steaua în liga a IV-a, nu altcineva. Dacă aveți minime cunoștințe de marketing și economie, calculați dvs cât s-a prăbușit valoarea unei mărci duse din cupele europene în campionatul județean.

      Puteți să-l urâți pe Becali cât doriți, dar Steaua – Valencia a fost ceva real pentru milioane de români, chiar dacă MAPN a obținut în instanță o decizie prin care se spune că de fapt, n-a existat.

      Pomul după roade se cunoaște: Becali a greșit dar, ceea ce a făcut MAPN a produs și mai mult rău. E un fapt incontestabil. Dacă iubiți o entitate mai mult decât urâți o persoană, ar trebui să militați pentru o împăcare între cele două tabere. Altfel, facem doar rău. Eu pentru asta am scris, pentru pacea care ne ajută pe toți, nu pentru dezbinare și război și ură.

  6. Nene Ursane, m-ai speriat! Păi generația ’80 bătrână e ? Eu cum mă mai laud atunci câ incă flirtez cu adolescența ?!

    Iar cu Steaua nu-i bai – eu cu Dinamo ce să mai zic ?! Mă minunez că d-l Maxtor îi tot mânjește că ar fi … „majoritari”! Las’ că dacă prindeți și următoarea schimbare de regim (posibil după un nou război mondial), vin și Steaua și Dinamo înapoi! Aduse pe tancuri, desigur!

  7. Suporterii Stelei nu reprezintă nici măcar 40 % din poporul român!!! Dacă dvs sunteți stelist/fcsb-ist nu ne împuiați capul cu astfel de articole aici, unde nu se discută pe teme sportive și unde intră și marea majoritate a suporterilor români care susțin alte echipe de fotbal de la noi. Voi steliștii întotdeauna v-ați considerat mai presus decât ceilalți! Din păcate pentru voi sunteți egali cu noi cei ce susținem alte echipe! Nu sunteți voi buricul României!!!

    • Nu am vrut să spun că steliștii reprezintă poporul român, ci că majoritatea suporterilor de fotbal cred că FCSB e Steaua.

      Armata foloseste banii acestor oameni, fără să țină cont de dorința lor. Ceea ce nu este normal. Asta am vrut să spun.

  8. bunicul matern a fost pe front în WW2
    -armata de azi a fost fondata de ARMATA ROSIE;
    bunicu sa nu fi venit cu “horea,closca si crisan”,
    cu “tudor vladimirescu”,
    Ocupația sovietică a României – Wikipedia
    ro.wikipedia.org › wiki › Ocupația_sovietică_a_României
    Una dintre divizii era Prima Divizie de Voluntari, Tudor Vladimirescu … sovietici în Europa de Est și a le înlocui cu unități subordonate structurilor sovietice …

    -dealtfel STEAUA e nume sovietic,bolshvic ca si DINAMO!

  9. Armata, oficial în stradă. Primele tancuri, în zona Piața Unirii din …
    http://www.youtube.com › watch
    Videoclip pentru armata tancuri strazi
    25 MARTIE 2020 · Armata, oficial în stradă. Primele tancuri, în zona Piața Unirii din Capitală ;

    25 mar. 2020 · Armata Română a ieșit în patrulare pe străzile din București, în contextul stării de urgență, de astăzi de la ora 12:00 intrând în vigoare …

    -NE VOM RAZBUNA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE