Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan (foto), a anunțat că accesul la târgul de Crăciun din oraș este permis tuturor persoanelor, fără discriminare, indiferent dacă au sau nu certificat verde, informează dbonline.
„Vom avea și surprize frumoase, noutăți față de anii precedenți, pe care vă aștept să le descoperiți.
Totodată, în Piața Mihai Viteazul (Casa Sindicatelor), vom avea o zonă frumos amenajată, câteva căsuțe cu dulciuri sau vin fiert. NU, nu vom îngrădi cu garduri zona și NU va fi nevoie de certificat verde pentru a trece pe acolo. Pentru că nu va fi un târg în sensul legal reglementat care să impună accesul pe bază de certificat verde.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Înțeleg multe dintre măsuri (chiar eu le-am promovat, aici), dar nici nu putem să fim atât de obtuzi încât să interzicem accesul unor părinți și copii, în exterior, cu mască, pe o suprafață generoasă. Adică pot să-și cumpere shaorma de la tejghea sau pizza la stradă, dar să le interzicem să treacă prin piață și să-și ia o turtă dulce? Absurd.
Așa că, răspunsul acesta este: nu va fi îngrădire și nu va fi solicitat certificat verde pentru acest spațiu. Vom fi responsabili, vom avea grijă de noi și ne vom bucura de această perioadă”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
Edilul târgoviștean continuă să meargă pe linia libertății cetățenilor. Anterior, Cristian Stan a cerut supermarketului Kaufland să demoleze gardul din interiorul magazinelor venite din Germania.
Exemplul primarului Cristian Stan (PSD) nu este urmat și de alte orașe. Astfel, la București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Sibiu, la târgurile de Crăciun le este permis doar persoanelor care au un certificat verde.
La Timișoara, primar este USR-istul Dominic Fritz. La București, primar este Nicușor Dan (susținut de PNL), la Cluj este Emil Boc (PNL) iar la Sibiu este Astrid Fodor, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România.
În aceste orașe s-au semnalat cozi și aglomerație la intrarea în târguri.