Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), va fi noul președinte al Curții de Apel Cluj, informează clujust.ro.
La concursul pentru funcția respectivă au mai participat două persoane, respectiv Elena Botezan – fost procuror șef al DNA Cluj și Irina Andrei, fost vicepreședinte al Curții.
Clasamentul oficial va fi afișat pe 7 decembrie. Dana Gîrbovan s-a remarcat ca o judecătoare care a condamnat imixtiunea serviciilor în justiție. Ea s-a pronunțat împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai Șomănescu
Publisher R3Media