Ion Cristoiu nu este un gazetar oarecare. E, fără doar și poate, cel mai prolific și mai cunoscut ziarist român postdecembrist. Fie că-ți place, fie că nu, Cristoiu este un personaj care a marcat presa autohtonă în ultimii 35 de ani.
A inventat ziare, a făcut ziariști, a scris mii de articole. În ziua de azi, chiar dacă presa tipărită aproape că a dispărut, Cristoiu a căutat să se adapteze și a început să scrie pe blog sau să comenteze video diverse evenimente. Marea lui problemă e că pune întrebări!
Practic își face meseria. Dacă nu pui întrebări și nu cauți să afli adevărul, atunci nu poți fi numit ziarist. Ești o trompetă care preia punctul de vedere oficial și, fără să-l judece, îl dă mai departe.
Un exemplu deosebit de elocvent în sensul ăsta este protevista Camelia Donțu. Oploșită de anul trecut la Bruxelles, ea este definiția perfectă a trompetei oligarhiei bruxelleze. Ce latră aia, ea livrează în țară iar la microfon cheamă numai indivizi care o pupă în dos pe Ursula și politica ei. Totul e bun, totul e roz, totul e frumos! Așa sună trompeta!
Ei bine, Ion Cristoiu refuză sa fie o trompetă. Cristoiu e dispus să stea de vorbă cu oricine și despre orice. Deși e sărit de 70 de ani, e un spirit viu și cercetător. Orice profesor cinstit de jurnalism ar folosi activitatea lui Cristoiu drept material didactic la orele de curs.
Nici mie nu mi-a fost plăcut Cristoiu întotdeauna. Câteodată l-am și boscorodit, dar indiferent dacă ți-e simpatic sau antipatic, Ion Cristoiu rămâne un reper al presei noastre, al societății!
Cenzurarea sa, anularea comentariilor sale video, pumnul în gură aplicat de sistem, arată că suntem într-o situație de o gravitate fără precedent în ultimii 35 de ani. Dacă puterea a îndrăznit să-l cenzureze pe Ion Cristoiu, gândiți-vă de ce e capabilă să facă cu un om obișnuit, al cărui punct de vedere nu e conform cu normele.
Trăim într-o dictatură incipentă, care se manifestă din ce în ce mai des și mai acut. Iar această dictatură, ca mod de manifestare, e mai apropiată de perioada stalinistă decât de cea ceaușistă. Oamenii trăiesc cu spaima că pot fi arestați, dați afară din școli, de la muncă, pentru că nu țin hangul puterii.
Pe de altă parte, cel puțin vomitivă este lipsa de reacție a politicienilor și a oamenilor din presă după abuzurile la care a fost supus Ion Cristoiu. Crucișătorul democrației românești, celebrul CTP, care nu pregetă niciodată să facă bale la gură pe vreun subiect, nu a slobozit nici măcar o silabă de indignare de când lui Cristoiu i-au fost siluite opiniile.
Marea Esca, distrugătoarea de audiențe, capul de afiș al Protv-ului, a trecut și ea cu arme și bagaje, ca de altfel tot postul de la care își ia tainul, în barca puterii, așa că n-a aflat despre Cristoiu.
Gâdea, mare polemist, investigator și inchizitor, tace mâlc. Nici cu clasa politică nu mi-e rușine. Bolojan și Ciolacu, primii doi oameni în stat, au fost brusc loviți de orbire și de surzenie.
Userista Clotilde, care nu cu multă vreme în urmă voia să boteze străzi din București cu nume de așa-ziși luptători pentru libertate din Belarus și Rusia, face la rândul ei pe niznaiul.
AUR, Cornel Nistorescu – Cotidianul și Rareș Bogdan sunt singurii care au îndrăznit să-i ia apararea lui Cristoiu. Puțin, mult prea puțin având în vedere ce se întâmplă. Atitudinea politicienilor si a presei de partid si de stat, în cazul Cristoiu, nu provoacă altceva decât VOMĂ! SCÂRBĂ! DEZGUST!
