Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, este acuzat de „revizionism” și de faptul că „propune sacrificarea securității României”, pentru că a declarat, de Ziua Unirii Principatelor, că „Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să îl uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”.
Publicația G4 Media, finanțată și din fonduri UE, l-a acuzat de „revizionism”, în timp ce EVZ a titrat că „Târziu propune sacrificarea securității României pentru teritorii din Ucraina”.
Claudiu Târziu denunță „prostia” și „trădarea”
În replică, senatorul Claudiu Târziu a scris că „Una am spus eu, alta au “tradus” trompetele globalismului și ale anti-românismului”.
Senatorul a denunțat faptul că „idealul reîntregirii naționale este considerat de unii drept extremism”.
„România Mare în Europa
Pe 24 ianuarie a.c., la Iași, am ținut un discurs despre suveranitate.
Una am spus eu, alta au “tradus” trompetele globalismului și ale anti-românismului.
De ce? Pentru că orientarea politică pe care o exprim – una sănătos conservatoare, deci implicit patriotică, suveranistă, naționalistă și creștină – trebuie maculată.
De ce? Pentru că orice sentiment național, orice propensiune spre dreptate și orice reflex de apărare a comunității naționale și a intereselor ei legitime trebuie inhibate.
De ce? Pentru că numai astfel poporul devine populație, adică masă de manevră, ușor de manipulat prin frică și plăcere.
Iar fără popor, nu ai un stat, ci o colonie sau un spațiu de extracție a resurselor – de la cele naturale pînă la cele umane.
Așa se explică snopul de articole, din ultimele zile, în care:
1. Idealul reîntregirii naționale este considerat de unii drept extremism.
2. Reparația consecințelor unui rapt istoric (pactul Ribbentrop – Molotov) este văzută ca revizionism.
3. Invocarea unui principiu se transformă în declarație de război.
În cazul unora dintre colportorii acestor aserțiuni e vorba de analfabetism din punct de vedere istoric și politic, cînd nu de prostie crasă.
Însă cei care au lansat pe piață aceste stupizenii, în mod propagandistic, n-au scuzele astea, ci sînt pe deplin responsabili. Niște trădători”, a replicat Claudiu Târziu pe facebook.
asa e el, mai tarziu la minte. Cu astfel de politicieni gargaragii vom ajunge si cu tara facura bucati si cu populatia decimata in razboi. Unde i-a dus pe ucrainieni nationalismul puturos? La gropi comune.
Daca denunti pactul Hitler- Stalin esti extremism. Invatamantul a fost cel mai subfinantat domeniu in ultimii 30 de ani si rezultatele se vad foarte clar.