În ultimele zile a făcut mare vâlvă o circulară trimisă de către Episcopiile Bisericii Ortodoxe Române către proprii preoți, în care li se amintea acestora că Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR – EW) a solicitat Patriarhiei Române „descurajarea manifestărilor din rândul Bisericii Ortodoxe Române care își propun reabilitarea acelor personalități care, deși au îmbrățișat ortodoxismul, au activat și s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite și xenofobe”.
În document, preoților li se recomanda să vorbească despre Mircea Vulcănescu, dar „să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.
R3Media a intrat în posesia documentului trimis de către Institutul „Elie Wiesel” Patriarhiei Române și Secretariatului de Stat pentru Culte și poate face lumină asupra cazului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În document, cei de la „Elie Wiesel” afirmă că „procesul penal în urma căruia Mircea Vulcănescu a suferit o serie de condamnări penale constând în pedeapsa cu închisoarea pentru crime de război nu a avut un caracter politic, fapt stabilit și în 2019”.
În continuare, cei de la INSHR – EW fac referire la procesul intentat de fiica filozofului, Ioana Maria Mărgărita Vulcănescu, prin care aceasta cerea Instanței să constate caracterul politic al condamnării tatălui ei.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
„Cauza a fost soluționată în mod definitiv de Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr.967A pronunțată la data de 26 iunie 2019, Instanța a respins caracterul politic al condamnării lui Mircea Vulcănescu la pedeapsa de 8 ani temniță grea și la pedeapsa de 3 de ani detenție riguroasă în baza deciziunii criminale nr.27/06.02.1948 a Curții de Apel București, decizie criminală rămasă definitivă prin respingerea recursului la Curtea Supremă de Justiție. Decizia pronunțată în dosarul menționat este esențială, deoarece atestă faptul că această condamnare nu a avut un caracter politic, și, implicit, nedrept, ci unul just, cu caracter reparatoriu pentru societate având în vedere rolul îndeplinit de Mircea Vulcănescu în al doilea guvern Antonescu”, scrie INSHR – EW în documentul trimis Patriarhiei Române.
Lucrurile stau însă sensibil diferit în realitate față de cum sunt prezentate în adresa INSH-EW. Practic, cei de la Institutul pentru Studierea Holocaustului afirmă, în adresă, că 1) decizia din 1948 a fost „reparatorie”, deci a fost justă, corectă, și 2) decizia din 2019 a atestat acest lucru, constatând că nu ar fi fost o condamnare politică.
Ce s-a întâmplat însă, în realitate?
Fiica lui Mircea Vulcănescu a cerut Instanței, pe cale civilă, să constate caracterul politic al condamnării tatălui său, dar a făcut aceasta în cadrul oferit de Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, lege care acoperă numeroase situaţii în care se poate prezuma caracterul politic al condamnării, dar nu pe toate.
Într-o primă instanță, Tribunalul București a dat o sentință favorabilă Ioanei Maria Vulcănescu, constatând caracterul politic al condamnării din 1948.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În Apel, însă, după cum evident se poate observa din motivația Curții, aceasta a respins decizia primei instanțe considerând că modalitatea în care fiica filozofului a încercat să obțină „reparația morală” este lipsită de temei. Cu alte cuvinte, calea juridică aleasă de fiica filosofului pentru a cere constatarea condamnării politice a fost considerată drept netemeinică.
În Apel, însă, după cum evident se poate observa din motivația Curții, aceasta a respins decizia primei instanțe, dar nu pentru că nu ar fi vorba despre o condamnare politică (Curtea nu afirmă aşa ceva), ci pentru că a considerat că Legea 221/2009 pe care s-a bazat acţiunea nu acoperă şi situaţia lui Mircea Vulcănescu, astfel că doar din acest motiv modalitatea în care fiica filozofului a încercat să obțină „reparația morală” a fost găsită a fi lipsită de temei. Cu alte cuvinte, calea juridică aleasă de fiica filosofului pentru a cere constatarea condamnării politice a fost cea considerată drept netemeinică, dar nu şi susţinerea concretă – caracterul politic al condamnării – care poate fi recunoscut în continuare în alte modalităţi, de exemplu prin obţinerea rejudecării procesului penal în urma unei căi extraordinare de atac. Faptul că Legea 221 oferă o enumerare limitativă a unor situaţii pe care le recunoaşte ca fiind condamnări politice nu înseamnă că nu pot exista şi altele.
În motivația deciziei din iunie 2019, Curtea de Apel admite că felul în care s-au desfășurat procesele în anul 1948, inclusiv cel al lui Mircea Vulcănescu, încălca principiile de drept.
Cităm din Motivarea Deciziei Instanței:
„Deși, din înscrisurile existente în dosarele penale, transmise la dosarul prezentei cauze(sublinierea redacției), rezultă o serie de aspecte care pot determina o concluzie în sensul încălcării principiilor de drept la acel moment, față de lipsa de echitate a procedurilor și lipsirea inculpaților de garanții rezonabile privind dreptul la apărare, lipsa de imparțialitate a instanțelor, tribunale ale poporului sau instanțe obișnuite, lipsa a două grade de jurisdicție, pronunțarea condamnărilor prin hotărâri rămase definitive după adoptarea Constituției Republicii Populare Române din anul 1948 și faptul că după intrarea acesteia în vigoare, „nu mai exista o instanță judecătorească cu competență de a judeca constituționalitatea legilor”, utilizarea acestor procese și acuzații nu numai pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de crime de război sau împotriva umanității, ci și în scopul eliminării celor care ar fi putut opune rezistență noii orânduiri sociale și consolidării sistemului totalitar, Curtea consideră că cererea reclamantei excede dispozițiilor Legii nr.221/2009, iar reparația morală urmărită, constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnării autorului ei, nu poate fi realizată pe această cale, ci, eventual, prin achitarea inculpatului Mircea Vulcănescu, astfel cum s-a procedat și în cazul inculpatului Netta Gheron, condamnat prin aceleași hotărâri penale și în baza aceleiași legi”.
Așadar, Curtea nu a rejudecat fondul condamnării lui Mircea Vulcănescu, pentru a stabili, așa cum eronat afirmă cei la INSHR – EW, că a fost o condamnare corectă sau „reparatorie”, ci a decis asupra procedurii juridice. prin care fiica acestuia a cerut „reparații morale”.
Faptul că Instanța însăși menționează cazul lui Gheron Netta, șeful lui Vulcănescu la Ministerul Finanțelor, care a fost reabilitat prin altă procedură juridică, operând cu o echivalență a celor două cazuri, arată dincolo de orice îndoială și interpretare că sensul deciziei Curții de Apel este cu totul altul decât cel atribuit de INSH-EW.
Revenind la decizia din 1948, numai cine nu a citit articolele de lege pe baza cărora a fost condamnat Mircea Vulcănescu și rechizitoriile pe baza cărora Curtea l-a condamnat poate susține că a fost vorba de justiție „reparatorie”. Condamnarea lui Vulcănescu din 1948 nu are nicio legătură cu actele anti-evreiești ale guvernului Antonescu. Iar rechizitoriile la adresa lui .sunt cele mai ciudate rechizitorii care pot fi citite la adresa unui „criminal de război”, având în vedere că ambii procurori au ținut să sublinieze „contribuția sa demnă” și competentă la protejarea intereselor statului român față de Germania nazistă. Căci pentru aceasta a fost condamnat Vulcănescu în 1948, într-un contrast jenant până și pentru procurorii comuniștilor dintre conduita acestuia și acuzele aduse, iar nu pentru persecutarea evreilor.
În ceea ce privește atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, tot din documentul trimis Patriarhiei la finalul lui septembrie, aflăm că INSHR – EW a mai trimis o sesizare împotriva lui Vulcănescu în 2017, în care cerea Preafericitului Părinte Daniel exact același lucru pe care l-a cerut și în 2020.
În 2018, la un an de la prima sesizare a INSHR – EW, Patriarhia Română a editat volumul „Mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul regimului comunist”, în care un capitol îi este dedicat lui Mircea Vulcănescu. Volumul este deschis de un text semnat de însuși PF Daniel, Patriarhul României. În descrierea volumului, care poate fi achiziționat de la magazinele Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Mircea Vulcănescu este descris drept „martir al Bisericii”. Și nu era prima dată.
Așa cum a arătat, recent, într-o reacție chiar față de scandalul iscat de adresa Cancelariei Sf. Sinod, istoricul Adrian Nicolae Petcu, Vulcănescu este inclus și în volumul „Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist”, din 2007, apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Teoctist, reeditat în anul 2017, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel. Același istoric relatează că a inserat o fișă biografică dedicată lui Mircea Vulcănescu în „Dicționarul clericilor și mirenilor ortodocși români mărturisitori în închisorile comuniste”, apărut în anul 2017, la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
