Câștigătorul turului 1 al alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu, spune că duminică, 8 decembrie, se va duce la urne să voteze, deși CCR a anulat turul II al scrutinului.
Călin Georgescu susține că actul CCR este unul „abuziv” și că este dreptul românilor de a fi prezenți la urne.
„Singura acțiunea pe care o avem e votul.El e un drept câștigat. E dreptul nostru să fim în fața secțiilor de vot. Nu poate să învingă dorința și puterea unui popor, CCR. Mâine eu personal voi fi la secția de votare din Mogoșoaia ca să votez. CCR nu se poate substitui nici Guvernului și nici CCR. Noi suntem în măsură să stăm și să așteptăm și să fim convinși că ne vom exercita votul. Voturile sunt tipărite. CCR nu poate anula alegerile. E important ca românii să fie în fața secțiilor.BEC nu s-a pronunțat. CCR nu poate să facă acest lucru. E o simplă instituție ce nu poate bloca procesul electoral. Mâine, aștept să mă prezint la vot și așa îndemn pe toată lumea. Instituțiile statului sunt obligate să deschidă calea către democrație. Nu putem fi târâți într-o situație în care statul încalcă abuziv tot ceea ce am câștigat în ultimii 35 de ani”, a spus Georgescu la Realitatea Plus.
Georgescu a comentat și mesajele venite azi dinspre echipa lui Donald Trump, afirmând că este doar începutul și că se află în permanent contact cu aceștia.
Mai mult, Georgescu a susținut că se urmărește pornirea unui război din România, astfel încât NATO să intervină, iar Statele Unite să declare „starea de urgență”, iar Donald Trump să nu poată să-și preia mandatul.
„Se forțează intrarea în război a României cu Rusia, pentru a se declara stare de necesitate, iar Donald Trump să nu poate să își preia mandatul”, a spus, în mod incredibil, Georgescu.
Reamintim că CCR a anulat întreg procesul electoral pentru alegerile prezidențiale. Biroul Electoral Central a oprit procesul de vot – care începuse în diaspora, astfel că secțiile de vot vor fi închise, pe 8 decembrie.
Voi vota la ora 8:00,
secs cu nevestica la 9:30,
tik/tok de la 15 fix……..
(wow!)