30 de ani de la uciderea lui Boșko și a Admirei, cuplul sârbo-bosniac supranumit „Romeo și Julieta” din Sarajevo: cei doi tineri au murit îmbrățișați

Pe 18 mai s-au împlinit 30 de ani de la uciderea lui Boșko Brkici și Admirei Ismici, un cuplu a cărei poveste tragică simbolizează nenorocirea și cruzimea războiului.

Ambii aveau 25 de ani și la prima vedere păreau un cuplu ca oricare altul. Dar în fosta Iugoslavie, țară sfâșiată de război, erau remarcabili: el era sârb, în timp ce ea era bosniacă (Nota redacției: ambii erau bosniaci, doar că bosniacii de origine musulmană sunt denumiți generic „bosniaci” pentru a-i diferenția de sârbii și de croații din această țară).

Cei doi s-au întâlnit la vârsta de 16 ani, atunci când s-au întâlnit în liceu și au rămas împreună până la moarte.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Din păcate, nu se gândeau că acest eveniment se va petrece așa de brusc, spulberându-le planurile pe care și le făcuseră pentru o familie.

Nu a vrut să plece fără fata lui

În 1992, când războiul a izbucnit în Bosnia, cei doi locuiau la Sarajevo, un oraș împărțit între bosniaci și bosniacii de origine sârbă. Cu timpul însă, orașul a ajuns în stăpânirea bosniacilor, sârbii lansând un asediu pentru a-l recuceri. Părinții lui Boșko, temându-se de ce este mai rău, au părăsit orașul, dar el nu a vrut să plece fără iubita sa Admira.

Ei credeau că războiul se va termina repede și că totul va reveni la viața de dinainte. Cu toate acestea, ostilitățile nu au încetat, iar viața în Sarajevo a devenit din ce în ce mai grea, mai ales pentru ei, un cuplu interetnic, într-o lume divizată.

Situația lui Boșko se agravase după ce prietenul său, Mișa, care lupta de partea bosniacilor, a trecut clandestin în Serbia. Colegii lui Mișa s-au simțit trădați și se răzbunau pe Boșko. Încet-încet, totul a devenit insuportabil, astfel că Boșko a hotărât să plece și el în Serbia.

În mai 1993, Admira a decis că nu poate trăi fără iubitul ei și că vor pleca împreună în Serbia. Pentru a ieși din orașul asediat, au strâns câți bani au putut pentru a plăti celor două părți „taxa” necesară pentru a fi lăsați să treacă. Conform înțelegerii, cei doi tineri ar fi trebuit să treacă din partea controlată de bosniaci, în cea de sârbi, traversând podul Vrbanja, care era teritoriul nimănui. De-acolo, din partea sârbă, spre Serbia părinților lui Boșko.

Au strâns câte-au putut într-o geantă neagră și au plecat la drum. Urmează relatarea de la fața locului a reporterului american Kurt Schork:

„Boșko și Admira au mers cel puțin 500 de metri pe malul drept al Miliackăi, expuși complet în fața soldaților din ambele tabere. După ce au trecut linia de demarcație a teritoriului controlat de armata bosniacă și se îndreptau spre zona controlată de sârbi, cineva i-a împușcat”, a scris Schork.

De-aici, relatările diferă puțin: unii susțin că ambii au fost împușcați în același timp, în timp ce alții că Boșko a fost lovit primul, iar apoi fata. Cert este, însă, că în ambele variante, tânărul a murit pe loc, iar fata a mai supraviețuit câteva minute. Timp suficient pentru a se târî către iubitul ei și a muri în brațele sale. Nici până în ziua de azi nu s-a stabilit cine a tras, cele două tabere acuzându-se reciproc.

Imaginea cu tinerii morți, îmbrățișați pe pod, a fost surprinsă de fotojurnalistul american Mark H. Milstein. Ulterior, a fost preluată de posturile de televiziune din întreaga lume, devenind un adevărat simbol pentru nenorocirea produsă de războiul din fosta Iugoslavie.

Cadavrele celor doi tineri au rămas pe pod încă patru zile, deoarece bosniacii și sârbii nu s-au putut pune de acord să înceteze focul astfel încât să permită recuperarea trupurilor. Într-un final, sârbii au trimis niște prizonieri de război să recupereze trupurile neînsuflețite și le-au îngropat.

După război, în 1996, în urma dorinței familiei Admirei, trupurile celor doi au fost deshumate și aduse la Sarajevo, unde au fost îngropate, unul lângă altul într-un cimitir.

Romeo și Julieta…sau nu

Interesant este că presa americană i-a numit „Romeo și Julieta”, dar familiile lor resping asemuirea cu personajele lui Shakespeare: spre deosebire de piesă, cele două familii se respectau și încurajau dragostea copiilor lor.

În amintirea celor doi a fost realizat un documentar canadian, o piesă muzicală și un monument.

Mama lui Boșko nu s-a mai întors niciodată la Sarajevo, nemaiputând suporta amintirea locului unde a crescut copilul său. Intervievată mai târziu, ea a spus că nu se gândește la ucigașii fiului său și dacă i-ar întâlni i-ar întreba doar atât: „De ce?”.